Descentralizare ca la carte

In aceste zile se discuta mult despre descentralizare si cum trebuie ea facuta.

Am spus in repetate randuri pe acest blog ca mai multa descentralizare inseamna mai multa democratie si mai multa eficienta pentru ca decizia din serviciile publice are loc mai aproape de cetatean in dubla sa calitate de client (pentru ca merge la spitalul din localitate sau isi trimite copii la scoala) si de actionar (pentru ca proprietatea publica este a cetateanului si, in plus, cetateanul plateste taxele).

Din pacate, discutia publica are loc doar in jurul demiterilor si a celor care vor detine painea si cutitul: ministerele de la Bucuresti sau primarii si/sau presedinti de consilii judetene.

Discutia publica insa trebuie sa se indrepte catre modul practic prin care actionarii (adica cetatenii) vor controla insitutiile publice la nivel local.

In domeniul invatamantului, raportul Miclea ofera un model foarte bun si anume un consiliu director al scolii (format din cel putin 30% reprezentanti ai comunitatii – parintii, dar si din reprezentanti ai primariei, al personalului didactic si ai ministerului) care are puterea sa numeasca si sa demita directorul, in functie de indeplinirea unor obiective. Deci nu inspectorul judetean sau ministrul sau primarul au acest drept, ci acel consiliu director.

La fel ar trebui sa se intample si in spitale. Si exista exemple in Uniunea Europeana. De exemplu, in Marea Britanie spitalele sunt controlate de asa-numitele trusturi care numesc conducerea spitalelor. Trusturile aleg un Consiliu de Supraveghere in care iau loc reprezentanti ai comunitatii locale (cel putin 51%: atat din partea primariei, dar mai ales reprezentanti alesi de catre “membri”), dar si al personalului spitalului, ministerului, etc. Calitatea de “membru” o poate obtine orice cetatean cu rezidenta in localitatea / regiunea unde functioneaza spitalul si se obtine in mod gratuit si printr-un simplu click pe un formular disponibil pe internet. Orice cetean – “membru” (la spitalul de care apartin sunt cel putin 10.000 de “membri”) poate sa voteze un reprezentant in consiliul de supraveghere sau se poate autopropune. In fiecare an, spitalul face un raport (auditat de auditori independenti) in care explica detaliat cum a raspuns obiectivelor date de catre consiliul de supraveghere si ce a facut cu banii (vezi exemplu – recomand lectura in totalitate). Evident, orice membru este liber sa faca donatii spitalului, la fel cum conducerea spitalului poate atrage fonduri de la firme locale.

Un lucru bun este si descentralizarea altor institutii, precum Metroul la Bucuresti. Scriam intr-un articol precent ca: Metrorex se afla in ograda Ministerului Transporturilor, insa de acest serviciu au parte doar cetatenii din Bucuresti. Cu un Metrorex si un RATB sub acelasi acoperis, al Primariei Bucuresti, se pot realiza sinergii (atat pe costuri cat si pe venituri), politica de transport in Bucuresti va fi mai coerenta, iar eventualele pierderi vor fi acoperite prin cresterea pretului serviciilor si/sau prin cresterea taxelor si impozitelor locale (care oricum sunt, comparativ cu alte tari membre UE, mult mai mici raportate la valoarea proprietatilor).

Evident, si la institutii precum viitoarea Autoritate Metropolitana de Transport Bucuresti trebuie sa existe transparenta fata de cetateni atat prin organizarea companiei (cu consiliu de supraveghere cat se poate de independent) cat si prin raportare auditata independent si profesionist.

In concluzie imi este teama ca in absenta unui control cat mai direct al cetatenilor asupra serviciilor primite de la instituiile pe care le finanteaza, descentralizarea nu va insemna decat un transfer de control politic de la politicienii centrali la baronii locali. Cetatenii trebuie sa se implice, sa ceara. Iar presa trebuie sa-i inteleaga si sa-i sprijine.

Citeste si comenteaza pe Jeopardy.