Noul faliment răsunător din asigurări. Cine conduce ASF. Ce venituri au cei puși să vegheze peste asigurări, bursă și pensii private
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), instituția care reglementează piețele de capital, asigurări și pensii private cu active de zeci de miliarde de euro, asistă la un nou faliment răsunător. După falimentul City Insurance, în urmă cu un an și jumătate, scenariul se repetă acum cu Euroins, devenită în 2022 societatea cu cele mai multe polițe de răspundere civilă auto (RCA). Cine conduce ASF și ce salarii au cei puși să vegheze peste asigurări, bursă și pensii private?
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) este arbitru pe piețele de capital, asigurări și pensii private, în care activele depășesc 20 miliarde de euro. Autoritatea se finanțează integral din taxele impuse societăților din piețele de capital, asigurări și pensii private pe care le reglementează și supraveghează. Indirect, veniturile ASF vin de la populația și firmele care cumpără produse de asigurări, pensii private și investește pe bursă.
După scandalul falimentului „tolerat” al City Insurance, după falimentele asigurătorilor ASTRA și Carpatica, ASF a anunțat oficial vineri că a decis să retragă autorizația de funcționare și să ceară în instanță falimentul Euroins.
Ce înseamnă asta pentru români? Practic, plătim și mai mult pentru asigurarea RCA pentru că cineva din ASF nu și-a făcut meseria cu competență. Asemenea falimente nu apar de azi pe mâine – semnele vulnerabilității unei companii de talia City Insurance sau Euroins apar cu cel puțin un an-doi înainte.
Autoritatea de Supraveghere Financiară este condusă de un Consiliu format din 9 membri: 5 membri executivi, respectiv, preşedintele, prim-vicepreşedintele şi 3 vicepreşedinţi, precum şi 4 membri neexecutivi. Aceştia au fost numiţi pentru un mandat de 5 ani, începând cu 14 noiembrie 2018.
Președintele ASF, Nicu Marcu, a fost numit de Parlament, la propunerea PNL, în iunie 2020, după demisia lui Leonardo Badea, care fusese pus în funcție de Liviu Dragnea și care a plecat de la ASF pentru un post de viceguvernator al BNR.
În timp ce mii de șoferi din România au plătit polițe RCA mai scumpe, ca urmare a falimentului City Insurance, cea mai mare companie de asigurări din România, conducerea ASF și-a sporit veniturile.
Cât câștigă conducerea ASF
Ce venituri au membrii conducerii ASF, conform ultimelor date afișate pe site-ul instituției și conform ultimelor declarații de avere, din vara anului trecut:
- Nicu Marcu, președinte al ASF:
Salariu – 43.178 lei
Indemnizație de membru al Consiliului A.S.F. – 19.665 lei
Conform ultimei sale declarații de avere din iunie 2022, Nicu Marcu a încasat din salariu în anul fiscal anterior 748.324 de lei, față de 391.563 din 2020. De asemenea, el avea în cont 190.000 de lei.
- Elena Doina Dascălu, prim-vicepreședinte ASF:
Salariu – 38.477 lei
Indemnizație de membru al Consiliului A.S.F. – 19.665 lei
În ultima sa declarație de avere, din vara anului trecut, Dascălu a menționat un venit anual de 713.489 lei din indemnizația de la ASF
- Cristian Roșu, vicepreședinte
Salariu -33.774 lei
Indemnizație de membru al Consiliului A.S.F. – 19.665 lei
În ultima sa declarație de avere, din vara anului trecut, Cristian Roșu a trecut un venit anual din indemnizația de la ASF 658.079 lei.
- Daniel Ștefan Armeanu, vicepreședinte
Salariu -33.774 lei
Indemnizație de membru al Consiliului A.S.F. – 19.665 lei
În ultima sa declarație de avere, din vara anului trecut, Armeanu a declarat un salariu de 656.775 de lei . El are bani în 16 conturi și depozite bancare
- Gabriel Grădinescu, vicepreședinte
Salariu – 33.774 lei
Indemnizație de membru al Consiliului A.S.F. – 19.665 lei
În ultima sa declarație de avere, din vara anului trecut, Grădinescu a menționat un venit anual de 665.260 de lei.
În plus față de salariul lunar, conducerea ASF beneficiază și de:
- Primă de vacanță – 100% din salariul brut lunar și/sau indemnizația brută lunară din luna precedentă acordării, în limita prevederilor bugetare alocate cu această destinație.
- Prima de vacanță nu se acordă, conform prevederilor art. 1 alin. (9) din O.U.G. nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările şi completările ulterioare.
- Alte drepturi bănești de maximum 2 salarii brute lunare sau indemnizații brute lunare.
Conducerea neexecutivă a ASF
Membrii neexecutivi ai Consiliului ASF sunt: Jozsef Birtalan, Ioan Gheorghe Țară, Aura Gabriela Socol și Ovidiu Răzvan Wlassopol.
Ei primesc o indemnizație netă lunară de membru al Consiliului ASF în valoare de 19.665 lei.
Aceștia pot beneficia şi de alte venituri conform legii – indemnizație pentru participarea la structurile suport ale Consiliului ASF, în valoare netă per membru de 9.975 lei.