Sari direct la conținut

Hugo Chavez catre Obama: Veniti cu noi pe drumul catre socialism!

HotNews.ro

Presedintele venezuelean Hugo Chavez i-a cerut liderului american Barack Obama sa urmeze calea socialismului, despre care a spus ca este „singura” varianta de a iesi din criza financiara, transmite AP. „Veniti cu noi pe drumul socialismului. Aceasta este singura cale. Imaginati-va o revolutie socialista in Statele Unite”, a afirmat Chavez in fata unui grup de muncitori din statul venezuelean Bolivar.

Chavez a declarat ca America are nevoie de un lider care sa o duca „spre un destin mai inalt” si care sa o scoata din „rolul trist unde a ajuns, de natiune criminala si agresiva, antipatizata in intreaga lume”.

Chavez a declarat ca oamenii il numesc „socialist” pe Obama datorita masurilor pe care le-a luat pentru a contracara criza si care vizeaza interventia statului in economie. De aceea, crede liderul sud-american, nu este gresit sa sugerezi ca presedintele american ar putea sa se alature proiectului lui Chavez ce urmareste transformarea secolului 21 intr-unul socialist.

„Nimic nu este imposibil. Cine si-ar fi imaginat in anii ’80 ca URSS vor disparea? Nimeni”, a spus Chavez.

„Imperiul criminal, care ucide in masa trebuie sa dispara si la un moment dat trebuie sa apara un lider…care reprezinta ceea ce a mai bun in popor”, a declarat Chavez.

Chavez a criticat mereu SUA

Presedintele venezuelean este cunoscut pentru declaratii jignitoare la adresa politicienilor americani. In octombrie trecut, Chavez l-a ironizat pe „tovarasul” George W. Bush, despre care a spus ca e convins „ca habar n-are ce se intampla” cu criza financiara globala. Liderul de la Caracas a afirmat ca presedintele Bush s-a dovedit un stangist intransigent dupa ce guvernul de la Washington a intervenit pentru salvarea bancilor private americane.

Hugo Chavez l-a criticat si in trecut pe fostul presedinte american despre care a spus ca este „diavolul”, in timp ce capitalismul este „nefast”. Chavez si-a exprimat in nenumarate randuri opiniile sale anti-americane. La randul lor, Statele Unite il considera pe presedintele din Venezuela un dictator.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro