UPDATE Razbunarea italienilor: Atentat cu bomba asupra unui magazin romanesc de linga Roma
La miezul noptii trecute a avut loc un atentat cu bomba asupra unui magazin romanesc din localitatea Villalba, comuna Guidonia Montecelio, in apropiere de Tivoli- locul unde 6 romani acuzati de viol au fost aproape linsati zilele trecute de catre un grup de italieni. Dispozitivul artizanal a fost amplasat langa vitrina macelariei cu produse romanesti.
Contactati de Hotnews.ro, carabinierii din Tivoli au confirmat atentatul, precizand ca semnalarea a ajuns la Politie prin telefon in jurul orelor 1,00 noaptea. „Dat fiind faptul ca la acea ora nu exista activitate in magazin nu s-au inregistrat victime omenesti, morti sau raniti ci doar pagube materiale asupra vitrinei magazinului. La fata locului nu a fost inregistrat nici un mesaj scris ca in alte incidente similare”, ne-au declarat politistii de la sectia din Tivoli.
„Consulul Romaniei la Roma, Cosmin Dumitrescu, se afla in aceste ore la Guidonia pentru a lua legatura cu autoritatile italiene si pentru a-l sustine pe cetateanul roman, proprietarul magazinului care a fost tinta atacului din aceasta noapte” ne-a declarat Maria Artene – de la Ambasada Romaniei la Roma.
Adrian Nechifor, proprietarul magazinului romanesc atacat: „Politistii au venit, au constatat si au plecat”
Pe Adrian Nechifor -proprietarul magazinului romanesc, l-am abordat in momentul in care evalua consecintele atacului.
– Au fost afectate vitrina si frigiderele. Politia a fost alertata de un vecin care locuieste deasupra magazinului. Eu locuiesc la doar 50 de metri si am sosit la fata locului impreuna cu politia. Carabinierii au venit, au constatat si au plecat. Magazinul este, din fericire, asigurat. Ma asteptam sa mi se intample asa ceva, din cauza atmosferei care s-a creat si a urii pe care o simt in jurul nostru. Romanilor ne e frica sa nu suferim de pe urma gestului pe care l-au facut niste nebuni. Dar mergem inainte.
Ceea ce trebuie sa facem in continuare este sa nu fim atat de dezbinati, sa fim mai uniti intre noi. Sa ne iubim mai mult rudele si prietenii. Daca am fi mai uniti, am da impresia de forta celor care ne vad. Insa italienii ne percep intotdeauna dezbinati. Ei stiu ca suntem astfel mai vulnerabili, pot sa ne atace mai lesne. Acestia suntem, noi, romanii…Cand vezi pe strada marocani sau tunisieni, parca sunt prieteni de o viata, parca sunt frati, chiar daca se cunosc doar de cateva minute. Noi, romanii, suntem, fiecare pe contul lui, si de aceea avem de suferit.
In opinia mea este inutil sa incercam sa ne schimbam imaginea in fata italienilor, pentru ca te lovesti ca de un zid. Sunt prea multe prejudecati si e greu de luptat cu aceste prejudecati. In ceea ce ma priveste stiu cine sunt eu, ce cultura am, ce educatie am primit, ce parinti am si ce bunici am avut.
Apel catre mass media italiana: „Incetati sa mai semanati ura etnica”
Comunitatea romaneasca a reactionat prompt la incidentul grav de la Villalba. Astfel, Partidul Romanilor din Italia si Organizatia Asociatiilor de Romani din Roma – Assoforum au transmis un comunicat comun cu titlul „Apel catre mass media italiana: Incetati sa mai semanati ura etnica”, din care citam:
„Cu privire la explozia din aceasta noapte care a adus daune unui magazin romanesc din Guidonia presedintele Partidului Identitatea Romaneasca declara: Mass media italiana trebuie sa inceteze sa invenineze izvoarele comune ale convietuirii italo-romane, furnizand informatii distorsionate si atatand focul intolerantei etnice. Astfel se submineaza principiile societatii multietnice catre care Italia se indreapta in prezent..
Violul este un delict odios si trebuie condamnat ca atare, indiferent de nationalitatea autorului. Dar nu se pot judeca cu masuri diferite „bietul baiat italian care a gresit” si „barbarul roman invadator”.
Din peste 1 milion de romani care traiesc in Italia detinutii reprezinta 0,27 la suta, un procentaj foarte mic si invers proportional cu alarmismul cu care mass media pune in evidenta criminalitatea comunitatii romanesti.
Atentatul de la Villalba di Guidonia este un semnal grav si care nu trebuie subevaluat, pentru ca se lovesc persoane care nu au nici o vina in afara de aceea de a avea o anumita nationalitate”.
Parintele Ion Florea, paroh la Guidonia- Tivoli: „Romanii sunt speriati”
Parintele Ion Florea de la Parohia „Sfintii Ioachim si Ana” din Tivoli de care depinde si comunitatea romaneasca din Guidonia a confirmat si el gravul incident: „Este vorba despre magazinul etnic de la Villalba. Atmosfera in Guidonia si Tivoli este tensionata, iar omanii sunt speriati. In calitate de crestini, suntem de partea victimelor recentului viol. Dar romanii din Guidonia se tem sa nu fie categorisiti in baza actelor acelora care au comis delictul. Marea majoritate a romanilor din Tivoli este bine integrata.
Copiii merg la scoala, romanii colaboreaza cu institutiile si cu asociatiile pentru integrare. La Guidonia traiesc circa 3000 de romani, insa multi dintre ei nu sunt inscrisi la Evidenta Populatiei. Nu ii cunosteam personal pe presupusii autori ai violului, fiind vorba de tineri care se afla destul de departe de Biserica, frecventeaza mai ales discoteca romanilor din zona. Parohia romaneasca din Tivoli a facut un comunicat de presa comun cu cel al Primariei si in care se deplange violul si se exprima solidaritatea fata de victime”.
Pe data de 27 ianuarie, tot la Villalba, un bar gestionat de o romanca, Livia, a fost tinta unui atac asemanator. Un om cu o masca pe fata a coborat dintr-o masina in plina zi si a aruncat o bomba molotov in incinta barului, chiar la picioarele a doi clienti. Barul a fost inchis, iar Livia a declarat presei din Italia ca se teme pentru siguranta ei si a familiei sale.
Un cititor HotNews.ro ii intreaba pe Forum pe romanii din Italia: Va simtiti discriminati? E chiar asa de rau sa fii roman in Italia sau este doar o impresie generata de presa?
De la aparitia stirilor cu romanii criminali din Italia, au inceput sa apara in presa si chestii de genul „razbunarea italienilor”…
Cred ca presa exagereaza si se poate generaliza foarte usor pornind de la cateva cazuri izolate. Din cauza asta as dori sa stiu care este parerea romanilor din Italia, a oamenilor care muncesc, nu cersesc.
Va simtiti discriminati? E chiar asa de rau sa fii roman in Italia sau este doar o impresie generata de presa?