Mugur Isarescu: BNR va sprijini politicile Guvernului din acest an, indreptate spre mentinerea unui minim de crestere economica si asigurarea stabilitatii in contextul crizei financiare
Premierul Emil Boc si guvernatorul Bancii Nationale, Mugur Isarescu, s-au intalnit joi pentru discutii pe marginea proiectului de buget pe anul 2009. „Am avut in vedere cateva prioritati pe care Guvernul le are, si anume crearea de noi locuri de munca si sprijinirea mediului de afaceri, absorbtia fondurilor comunitare, investitia publica masiva in infrastructura si componenta sociala – adica sub pretextul crizei sa nu sacrificam categorii sociale vulnerabile.” La randul sau, guvernatorul BNR a anuntat ca „BNR va sprijini politicile Guvernului din acest an, indreptate spre mentinerea unui minim de crestere economica si spre asigurarea stabilitatii tarii in contextul crizei financiare internationale.”
Cele mai importante declaratii:
- Emil Boc:
- „Am avut in vedere cateva prioritati pe care Guvernul le are, si anume crearea de noi locuri de munca si sprijinirea mediului de afaceri, absorbtia fondurilor comunitare, investitia publica masiva in infrastructura, ca modalitate alternativa de creare de locuri de munca, si componenta sociala – evitarea derapajelor si a accentuarii discrepantelor in plan social, adica sub pretextul crizei sa nu sacrificam categorii sociale vulnerabile.”
- „Pornind de la aceste elemente, am discutat aspecte comune care tin de corelarea politicilor bugetar-fiscale cu cele monetare, tinand cont de competentele pe care le avem, si nu in ultimul rand, l-am rugat pe domnul guvernator sa imi faca cateva recomandari cu privire la persoanele care sa faca parte din Consiliul economic consultativ pe care il voi crea la nivelul primului-ministru pentru a fundamenta si sustine politicile economice in perioada urmatoare.”
- „Intrebat de jurnalisti daca exista un punct de vedere comun intre Guvern si BNR privind majorarile salariale, Emil Boc a raspuns ca aceste lucruri urmeaza sa fie stabilite prin documente oficiale: „Am avut o discutie pregatitoare, aceste lucruri vor fi concretizate in perioada urmatoare.”
- Mugur Isarescu:
- „Nu am intrat in detalii privind majorarile de salarii. Am discutat doar despre principiile colaborarii. Pot sa va spun ca BNR va sprijini politicile Guvernului din acest an, indreptate spre mentinerea unui minim de crestere economica si spre asigurarea stabilitatii tarii in contextul crizei financiare internationale.”
- „Suntem intr-un an in care ajustarea externa, ajustarea contului curent este inevitabila si dorim cu totii sa facem aceasta ajustare fara sa afectam prea mult cresterea economica, fara sa influentam in rau inflatia, fara sa afectam nivelul de trai si daca se poate ca ajustarea sa se faca intr-o maniera lina.”
- Masuri de austeritate
In asteptarea elaborarii proiectului de buget pe 2009, cabinetul Boc a luat deja mai multe masuri de austeritate cu impact social, precum plafonarea indemnizatiei pentru cresterea copilului, interzicerea cumularii pensiei si a salariului de la stat, precum si decizia potrivit careia angajatii institutiilor publice finantate integral sau partial de la stat nu vor mai primi bonuri de masa in 2009. Si valoarea punctului de pensie, care ar fi trebuit sa creasca de la 1 ianuarie, a fost mentinuta la nivelul din octombrie 2008.
O alta decizie asteptata cu sufletul la gura este cea privind majorarea salariilor profesorilor. Ministrul educatiei, Ecaterina Andronescu, a afirmat, acum 2 zile, in urma unei intalniri cu sindicatele din invatamant, ca majorarile salariale prevazute de asa-numita „lege 50%”, adoptata toamna trecuta de Parlament, vor fi incluse in proiectul de buget.
