Sanatate „cu duhul blandetii”. Cum ameninta reforma politica a sistemului sanitar german sa transforme pacientul intr-un consumator pacalit

Voltaire spunea: „In prima jumatate a vietii, ne sacrificam sanatatea ca sa castigam bani. In a doua jumatate, dam banii ca sa ne recastigam sanatatea”. Cati bani cheltuiti pe sanatatea de toate zilele: asigurare obligatorie, vizita la doctor, medicamente necompensate, vitamine? Cati bani pe dinti, masaje pentru dureri de spate si ochelari pentru ochii obositi de computer? Cati pentru spitalizare, slabit, alimente sanatoase, fitness de fite sau de eliminare a stress-ului cotidian? In Germania, anual se aduna cateva mii de euro pe cap de pacient. Merita cheltuiala, sau am cazut, fiecare dintre noi si pe nesimtite, in plasa vampirilor de pe „piata sanatatii”?

• O piata de acaparat

Multa vreme, sistemul sanitar a fost un domeniu de stat. Acum, se vorbeste de „privatizare”, ca nucleu al reformei sanatatii in Germania. Privatizarea ar urma sa stimuleze competitia, sa reduca costurile, sa amelioreze tratamentul pacientilor. Din ce in ce mai frecvent si cu un ochi atintit asupra alegerilor parlamentare din 2009, politicienii germani reclama reforma sistemului sanitar.

Lobby-ul reformei il fac insa furnizorii acestui sistem: marile concerne medicale, farmaceutice, dar si industria de echipamente medicale si o parte a celei alimentare. Acestia pandesc completa liberalizare a „pietii sanatatii”, o piata cu enorm potential si 80 de milioane de clienti, doar in Germania.

90% din populatia Germaniei are asigurare de sanatate, pentru angajati si familiile lor ea este obligatorie. 9% din populatie se asigura privat. Sistemul de sanatate german contribuie cu 10,7% la PIB, este unul dintre cele mai scumpe din lume. Intre 2.000 si 3.000 de euro il costa pe cetateanul obisnuit, sanatatea sa anuala. 4,2 milioane de oameni lucreaza in „economia sanatatii” germane, care cuprinde nu doar sistemul sanitar propriu-zis, ci si oferta de lux: wellness, fitness, terapii anti-aging, operatii estetice.

Pe piata in formare se speculeaza si bolile secolului: stress-ul, mobbing-ul, sedentarismul, sindromul burn-out. Se propun remedii si antrenamente scumpe, cu coach-ul aferent: antistress, slabit, respiratie, relaxare, miscare, lasat de fumat, renuntat la bautura. Trainerul personal te poate insoti peste tot: de la combaterea migrenei, la scoala de miscare pentru durerile de spate, fit-programul de birou si antrenamentul propriului Ego.

• Halate cu sigla

Urarile de bine tipice sunt, in Germania ca si in Romania, „sanatate” si „ramai sanatos”. Asta inseamna ca sanatatea nu e un nice to have, ci un must have. Fiind o conditie de baza a starii de bine si a fericirii individului, cine nu da oricat pentru ea? Intr-o societate imbatranita si instarita, cum e cea germana, acesta e carligul: economiile varstei a doua si ale pensionarilor trebuie exploatate.

Pentru tineri, functioneaza alt program: fiecare vrea sa arate cool si dispus sa cotizeze pentru asta: muschi in plus, buze, sani si popouri pompate cu colagen, piercing si tatuaje „controlate medical”. E si acesta un must have, daca vrei sa ai loc in societatea de fite.

Astfel, sistemul sanitar devine o „industrie a sanatatii”, in care furnizorii opereaza dupa principiile capitaliste si de piata stiute. Orientarea acestora nu este inspre PACIENT, ca om cu probleme de sanatate care necesita tratament, ci inspre RENDITE. Investitorii actioneaza, inca, in culisele business-ului cu sanatatea din Germania, ca parteneri ai caselor de asigurari si asociatiilor de case de asigurari.

In SUA insa, gheseftul se practica demult la lumina zilei. Mai lipseste doar, ca pe halatele personalului sanitar si al functionarilor din Sanatate, sa fie cusuta sigla concernului finantator.

• Marketing si duhul blandetii

Tatal meu a fost medic primar de boli contagioase, pe vremea comunistilor. O specializare nelipsita de riscuri si nu prea banoasa, comparativ cu alte specialitati. Multi dintre colegii lui de generatie si-au amanat cu cativa ani iesirea la pensie, era posibil. L-am intrebat de ce nu a facut-o si el. Mi-a raspuns: „Ma saturasem de criza continua de medicamente din spitale, in anii 80. Cu ce sa-i fi tratat pe pacienti, cu duhul blandetii?”

Mi-am adus aminte de vorbele lui, vorbind cu cativa pacienti si colindand praxele medicale si farmaciile din zona Stuttgart. Situatia e acum radical opusa. Medicamentele nu lipsesc, ba chiar abunda in diversitate, dar si ca preturi. Reclama se face prin prescriptiile de pe retetele medicale, dar si la tejghea.

Vrei picaturi de nas, caci iarna toata familia e racita, nu te mai obosesti sa mergi la doctor, oricum nu primesti reteta gratuita. Intre ghilimele gratuita, minimul de platit e 5 euro. Mergi direct la farmacist, care iti ofera automat, un produs alternativ la picaturile de nas cerute. „Care-i avantajul?”, intrebi. „Spray-ul e mai igienic”, ti se raspunde. Pretul e insa dublu.

Mai vrei si un unguent anume, pentru reumatismul bunicii. Prompt vine oferta de „alternativ”, acelasi efect insa de la alta firma, pretul o data si jumatate. Deducem ca unii farmacisti si medici s-au transformat in agenti de marketing pentru concernele farmaceutice.

• Consultatie pe punctaj

Cum functioneaza sistemul de asigurare de sanatate obligatorie in Germania: intre 12 si 13% din venitul netto se trag lunar din salariul fiecarui angajat. De la 1 ianuarie 2009, procentul va fi unic, indiferent de asigurator, si se ridica la 15,5% . Nu vorbim de asiguratii la o casa de sanatate privata, nici de cei care, pentru a acoperi servicii sanitare neincluse in „standard”, mai scot o suta-doua de euro lunar din buzunar.

Pe vechiul tarif, la o familie cu venit minim de 1.840 de euro lunar, 230 de euro/luna (2760 euro/an) intrau pana acum automat pe contul caselor de sanatate, ca esti sau nu bolnav. Dar sa zicem ca esti.

Primul pas: dai telefon la Hausarzt (medicul de familie) sa vezi daca te primeste. Daca ai noroc, spune: „Veniti, insa e de asteptat”. Si cu planificare anterioara, inca nu mi s-a intamplat sa nu fie de asteptat, intre o jumatate de ora, plus o ora-doua. Platesti cei 10 euro cf. Paragraf 28 alineat 4 SGB V si treci in sala de asteptare.

Esti bolnav, dar nu esti urgenta, caci atunci ai fi cu salvarea la spital. Ai, n-ai febra, dureri sau greturi, tot e de asteptat, caci medicii de familie lucreaza de cativa ani dupa normele caselor de asigurari, care platesc extrem de putin pe cap de pacient. In consecinta, medicii de familie si specialistii sunt ca niste roboti, cu un ochi la pacient, cu altul la monitorul care arata cat timp se poate investi in acesta, ca sa se inscrie in punctaj.

Punctajul il face casa de asigurari de sanatate, el inseamna banii primiti de medic pentru consultatie. In medie 45 de euro primeste un medic din Bavaria pe trimestru, pentru consultatii obisnuite acordate unui pacient. Daca se mai adauga analize de laborator sau un Roentgen, mai revin cateva puncte, deci cativa euro, calculati tot pe puncte-bonus.

Recomandat e sa treci o data pe trimestru pe la doctor, cand se activeaza in PC „pausala de asigurare” a pacientului. Te duci mai des, te paste lipsa de simpatie, caci onorariul medicului ramane, pentru consultatii standard, acelasi.

•  „Urmatorul“

Din ce in ce mai mult, cabinetele profitabile din Germania seamana cu „fabrici pe banda”. Se lucreza in ritmul impus de punctaj, care inseamna rentabilitate. Asteptand sa-ti vina randul, un apel revine obsesiv: „Der Nächste (Urmatorul)”. Chiar daca apelul se face pe nume, cu Herr sau Frau in fata si Bitte la urma, mesajul este acelasi. Tot ca „pe banda”, serviciile medicale primesc TÜV.

„Aveti incredere in serviciul nostru de clienti certificat de TÜV. De peste 800 de ori in apropierea Dv. si 24 de ore, timp de 365 de zile pe an” suna reclama de pe versoul publicatiei lunare a DAK (Deutsche Angestellten Krankenkasse). Prezentandu-se ca „asigurator de sanatate inovativ”, aceasta promite „servicii inovative, regulat premiate de institutele de testare, consiliere prin expertii nostri medicali si de asigurari, tarife individuale adaptate la pretentiile fiecaruia”.

In aceste formule de marketing si altele asemanatoare, de la alte asigurari, se ascund asii din maneca ai capitalizarii si rentabilizarii viitoare a business-ului cu sanatatea. In locul medicilor traditionali, jurati lui Hipocrate, se infiripeaza Case Managers, chititi pe scanarea completa a cazului/pacientului si stoarcerea lui de bani, „din leagan, pana la mormant”.

In locul cabinetelor medicale, se profileaza Health Centers, cu oferte personalizate pentru sanatosii cu multi bani, cu minima preocupare pentru bolnavii cronici si saraci. In locul sfatului de medic, personal si de incredere, se ofera Telemedicina, un serviciu telefonic si online, impersonal si dubios in ceea ce priveste calificarea celor care il ofera.

• Mafia din Sanatate

In cartea sa „Pacientul vandut” (Der verkaufte Patient, ed. Pattloch, 2008), Renate Hartwig explica cum „medicii si pacientii sunt inselati de politica sistemului de sanatate”. Fosta asistenta sociala s-a lansat in lumea editoriala in anii 90. A publicat in reviste de specialitate si a facut cercetari in domeniul economic, bancar si institutional, de pe langa Academia Würth. In 1994, ea a publicat alt best-seller: „Scientology – eu acuz”.

Pacientul vandut documenteaza campania federala din Germania impotriva Reformei Sanatatii. Protestul se indrepta impotriva comercializarii nesabuite din sistemul de sanatate, impotriva exploatarii medicilor si personalului sanitar din spitale, impotriva eliminarii medicului de familie si medicinei traditionale, pusa la cale economic, sustinuta politic.

Hartwig considera ca „Bolnavii cronici si handicapatii trebuie sa cerseasca dupa ajutor medical, pacientilor le este refuzata prescrierea de medicamente, surorile medicale lucreaza pe un salariu al foamei, medicii de familie sunt impinsi la ruina”, in timp ce „birocratia explodeaza, tot asa si onorariile consilierilor”.

„Din taxele noastre e finantat totul, nu doar tratarea pacientilor” spune Hartwig. „Mii de paraziti sug din sistemul de sanatate. Branse industriale intregi traiesc pe costurile asiguratilor. Iar sus de tot, troneaza casele de asigurari, a caror birocratie crescanda ameninta sa inghita totul. Noi, pacientii, suntem livrati unui jaf comercial. In scurt timp, nu vom mai fi pacienti, ci doar obiecte ale unui lant impecabil de „creare de plusvaloare”, care incepe cu prima consultatie intr-o policlinica comerciala, pana la procedurile de deces dintr-un azil de batrani” mai adauga autoarea germana.

Sanatatea din Romania a fost prinsa si ea in tentaculele sistemului vestic. E bine, e rau? Cine castiga si cine pierde? In Romania, pe langa tarele vestice ale sistemului sanitar, se mai lupta si cu spaga, conditionarea serviciilor medicale si apucatura de „a da la medic”. In Romania, daca este s-o parafrazez pe Hartwig, pacientul e „de doua ori vandut”.