"Mandrie si glorie"

„Vesti bune una dupa alta” – era explicatia unei poze de altadata, in care o tanara chinezoaica zambea larg in fata unei centrale telefonice cu fishe. Imi place sa folosesc aceasta propozitie cand vestile sunt si proaste, si vin si una dupa alta. Unul dintre cazuri e cel de fata, pentru ca doar in urma cu cateva zile am vazut un alt film extrem de prost care urmeaza sa intre pe marile ecrane – „Eroul familiei”. De asta data, m-am dus ca la pomul laudat, punandu-mi sperantele macar in Colin Farrell. Ce m-am inselat!

Nu ma mai mir acum de ce, atunci cand Jay Leno l-a invitat pe Colin Farrell la emisiunea sa, inaintea lansarii filmului in SUA, nu l-a intrebat multe despre acest „Mandrie si glorie”. Ce era sa-l intrebe? Filmul e atat de previzibil si atat de lent incat te lecuieste de „colinita” sau „nortonita” sau ce-oi mai fi avand.

Daca va place Farrell sau Edward Norton o sa va doriti sa nu fi avut ocazia sa va stricati parerea. Regizorul Gavin O’Connor s-a folosit de ei pentru a vinde acest hamburger sleit in care a topit toate zgarciurile filmelor cu politisti corupti vazute de el pana azi.

Daca n-a adormit scriind la scenariu, atunci a adormit pe platou, drept pentru care cea mai mare parte a timpului actorii au jucat dupa capul lor si fara prea multe repetitii.

Dincolo de eterna drama a coruptiei din politie (tratata cel putin mai alert, daca nu mai inteligent, in alte filme), O’Connor isi pune ambitia de a umple de drama intreaga galerie de personaje. Dar dorinta lui de a suprapune tragedia greaca peste un policier lipsit de ritm ii face si mai aspru esecul.

Uciderea a patru politisti de la NYPD intr-o misiune duce la declansarea unei anchete conduse de Ray Tierney (Edward Norton), care revine in post la rugamintea tatalui sau, si el politist (Jon Voight). Ray va descoperi ca in sectia de politie care a pierdut patru oameni, si care e condusa de fratele sau, coruptia e in floare.

Printre cei corupti – si care acum se apara maltratand si ucigand martori-cheie – se numara si cumnatul lui Ray, Jimmy Egan (Colin Farrell).

Ca tragedia sa aiba mai multe sanse de a sensibiliza spectatorul, O’Connor se arunca pe cat de multe piste poate. Ne introduce in drama lui Ray, care e in divort si, oricat de dur e, tot sufera, in vreme ce sotia fratelui sau are cancer si, rasa in cap, suspina noaptea langa patuturile copiilor, dar, ca o adevarata sotie de politist, indreapta printr-o fraza coloana vertebrala a barbatului.

Adevarul e ca oricat de genial ar fi un regizor, n-ar putea scoate nimic mai rasarit dintr-un scenariu scolaresc a carui originalitate e numai repetarea pana la disperare a unor formule consacrate. De pilda, „Let me tell you something” – dar ce sa spui cand n-ai ce?

Sau care isi uita personajele in momentul in care ies din cadru, reluandu-le un sfert de ora mai tarziu. Sau care e atat de previzibil incat de la prima aparitie a lui Colin Farrell, te prinzi din detaliul pe mainile lui manjite de sange ca nu e personaj pozitiv.

Daca „Mandrie si glorie” iti provoaca vreo reactie, e ca ti se face dor de „Negociatorul” – de replicile pe faza, de personaje, de duelul continuu pe sarma si, mai ales, de faptul ca nu te lua de fraier. Chiar daca si acolo erau politisti corupti.

„Mandrie si glorie”/”Pride and Glory” – 2008, regia Gavin O’Connor. Cu: Colin Farrell, Edward Norton, Jon Voight, Noah Emmerich. Pe ecranele romanesti din 5 decembrie.