It's a good year to be black

Replica nu-mi apartine. Ea a fost folosita de un editorialist (de culoare) al revistei Time in urma cu ceva vreme, intr-un articol in care vorbea despre posibilitatea ca Barack Obama sa nu castige alegerile. Si aceasta, in ciuda faptului ca senatorul de Illinois a reprezentat, cel putin pentru ultimele 21 de luni, speranta ca afro-americanii nu mai sunt perceputi ca o problema, ci ca o solutie la problemele Americii. Istoria insa nu a confirmat temerile jurnalistului. Democratul a castigat sefia Casei Albe si a devenit primul presedinte afro-american din istoria Statelor Unite. It’s a good year to be black.

Pana la urma, sondajele de opinie s-au dovedit corecte si Obama a ajuns presedinte. Masina mediatica democrata, care l-a propulsat pe scena politica americana, si-a dovedit eficienta. Un politician necunoscut pana in urma cu patru ani, Obama a inceput sa atraga atentia dupa speech-ul tinut la Conventia Democrata din 2004. Peste mai putin de trei ani, intr-o zi friguroasa de februarie, senatorul isi anunta, pe treptele vechii cladiri a Capitolului din Springfield, candidatura pentru Casa Alba. Dupa inca un an si jumatate, sute de milioane de dolari stranse de la suporteri entuziasmati si o lupta pe viata si pe moarte cu fosta Prima Doamana a SUA, Hillary Clinton, Obama castiga nominalizarea democratilor pentru fotoliul de lider al Administratiei. Drumul spre Casa Alba era deschis.

Am scris in cateva randuri despre fenomenul Obama. Despre felul in care „varianta afro-americana” a lui JFK a dus la crearea unei miscari populare ce a trezit America din amorteala si a devenit o Obamanie planetara. De-a lungul campaniei electorale, Obama a fost identificat, rand pe rand, cu The One, Noul Mesia, idolul global, speranta mondiala in schimbarea Americii dupa opt ani dificili alaturi de tandemul Bush-Cheney, cel care va reusi reinventarea globala a Statelor Unite. N-a mai contat defel ca opiniile sale sunt, in multe cazuri, discutabile si insuficient de clare in diverse chestiuni. Felul in care a fost impus mesajul si o echipa de consilieri straluciti au facut ca marca Obama sa fie echivalentul succesului.

Se vor scrie tomuri intregi despre cauzele victoriei lui Obama. Despre felul in care democratul a creat o organizatie de sute de mii de voluntari care i-au propagat mesajul in cele mai indepartate colturi ale Americii, o miscare unica prin amploarea si fidelitatea fata de cauza Obama. Despre felul in care Internetul (cu ale sale site-uri de socializare My Space si Facebook, cu YouTube) a fost aliatul numarul unu al lui Obama, la fel cum, cu un deceniu si ceva in urma, Bill Clinton venea la putere adus de „soccer-moms”, gospodinele americane din clasa de mijloc cucerite de farmecul fostului guvernator de Arkansas.

Se va scrie despre felul in care Obama si-a atras sprijinul star-system-ului de la Hollywood, senatorul fiind el insusi „it star”-ul Americii, candidatul hip, trendy, cool, opus conservatorismului lui John McCain. Despre cum masinaria din spatele lui a strans sute de milioane de dolari, doborand recorduri financiare si stabilind niste limite ce vor fi dificil de atins in campaniile urmatoare. Despre felul in care Obama a venit la putere si cu sprijinul independentilor si a republicanilor nesatisfacuti de politica presedintelui Bush.

Dar, mai ales, se va scrie despre felul in care America s-a dovedit, din nou, cu un pas inaintea celorlalte tari occidentale si a ales un presedinte de culoare. Cum americanii au aratat, din nou, ca sunt parte a celei mai progresiste natiuni din lume si ca le dau oricand cu tifla elitelor snoabe de pe batranul continent. Ceea ce parea imposibil de conceput in urma cu cativa ani a devenit realitate: cine mai poate spune ca America e rasista?

Vorbeam in urma cu cateva luni despre faptul ca Obama pare sa reprezinte pentru democrati imaginea cea mai exacta a transformarii Americii in ultimii ani: toleranta cu minoritatile (tatal sau natural e kenyan, a locuit ani de zile in Jakarta cu tatal adoptiv, iar numele sau mijlociu e Hussein), suficient de elitista pentru a face uitata gafele lui Bush (Obama vorbeste, printre altele, indoneziana si e absolvent eminent al Universitatilor Columbia si Harvard), impacata cu trecutul sau (a recunoscut ca a consumat alcool in tinerete, ca a fumat marijuana si a folosit cocaina). Obama e, mai mult decat orice,”everyman image”, asa cum l-au prezentat ziaristii de la „The New Yorker”.

Insa prin alegerea lui Obama, America a dovedit si ca afro-americanii nu mai sunt doar capetele de afis ale stirilor de la ora 5, vedete sportive pline de ifose sau rapperi cu lanturi de aur atarnate la gat care si-au creat intreaga cariera in jurul cuvantului F***. Obama este, asa cum scrie si editorialistul din Time, exact opusul acestei imagini si dovada clara ca, in 2008, a black news is a good news.