Elon Musk vrea să construiască un oraș în Texas – presă
Elon Musk vrea să construiască la 50 km de capitala statului Texas un oraș unde să locuiască angajații de la companiile sale. Orașul s-ar putea numi Snailbrook și va fi aproape de sediile companiilor SpaceX și Boring, scrie Wall Street Journal.
Sursele citate de publicație spun că Elon Musk ar fi cumpărat mult teren în apropierea orașului Austin și planul ar fi ca acolo să locuiască angajați ai companiilor lui Elon Musk, cu prețuri reduse la chirii.
Statul Texas are multe terenuri disponibile, iar când Musk a decis să mute o parte dintre companii acolo, a spus că în Texas condițiile sunt mult mai bune decât în California, unde taxarea este prea mare și birocrația la fel.
Pentru ca un oraș să fie încorporat într-un „county” din Texas trebuie să aibă peste 200 de locuitori, pentru a putea fi eligibil să depună cererea. Solicitarea trebuie să fie aprobată de un judecător districtual.
Sursele spun că anul trecut Musk a avut mai multe întâlniri pentru a se decide cum va arăta orașul și ar fi existat și câteva machete la scară mică.