Polizeipresse despre romani: smenul la farmacii, bani pentru "nepotelul accidentat", bijuterii de 230.000 de euro furate, skimming cu carduri bancare, proxenet dupa gratii
Rosenheim: O romanca de 36 de ani e in arest preventiv sub acuzatia de inselaciune. Ea opera pe teritoriul Bavariei, mai ales in farmacii, incercand sa smenuiasca la plata unor mici cumparaturi, cu bancnota de 500 de euro. Dupa primirea restului corect de la vanzator, stratagema ei a fost razgandirea – „totusi platesc cu bani potriviti” – si inapoierea rapida a restului, insa cu 100 de euro mai putin. Smenul e practicat si in alte cazuri, in Germania si Austria, mizandu-se pe credulitatea si neatentia vanzatorilor din magazinele mici.
Göttingen: Romanul de 39 de ani Gabi G. a fost condamnat la cinci ani si jumatate inchisoare pentru jaf, privare de libertate si ranire corporala grava. Victima e o familie de medici in varsta, care a fost atacata de roman in locuinta proprie. Ulterior, medicilor li s-au furat 800 euro si automobilul personal. Procuratura inca cerceteaza in cazul presupusilor complici ai lui Gabi G. un comerciant de automobile oldtimer din Nordhausen si angajatii acestuia, care i-ar fi dat informatia ca victima obisnuia sa plateasca sume relativ mari, in bani gheata.
Mönchengladbach: Seful si trei membri ai unei bande de falsificatori de carduri sunt in proces. Intre lunile mai si decembrie 2007, trei barbati si o femeie, toti din Bacau, ar fi sustras 350.000 de euro de pe cardurile bancare ale 161 de cetateni din Remscheid, Solingen, Mönchengladbach si Duisburg. Inculpatii au refuzat la proces orice declaratie cu privire la cele 73 de fapte de care sunt acuzati. Procesul continua. La inceputul anului 2008, o alta banda din Bacau, cu 14 membri, a fost condamnata pentru fapte similare, la inchisoare si inchisoare cu suspendare. Anchetatorii presupun ca ar mai fi 30 de oameni din Bacau, activi in asa-zisul „Skimming” cu carduri de credit.
Augsburg: Hotul de bijuterii din München si Augsburg a fost condamnat la sase ani si jumatate de detentie. Deghizat in spalator de geamuri, romanul de 33 de ani, impreuna cu doi complici – fratele sau mai mare si un ungur, aflati inca in urmarire – au furat in 25 ianuarie 2007 bijuterii in valoare de 230.000 de euro, de la un bijutier din centrul München-ului.
La 1 martie, banda a pradat o bijuterie din Maximilianstrasse, Augsburg, unde l-a agresat violent pe proprietar. Politia din München l-a identificat pe unul dintre faptasi dupa o analiza ADN pe o minuscula bucata de piele, gasita pe o cutie de bijuterii. In actiune s-a implicat si Interpolul, care a dat de urmele faptasilor la o bezinarie din Viena, apoi a reusit sa-i prinda la Frankfurt, in timpul spargerii unei masini.
München: Conversatia la telefon incepe cu „Sunt comisarul Krüger, din partea nepotului dv., Florian”. Apoi i se spune batranei ca nepotul, in drum spre ea, a avut un accident si ca i se va lua carnetul, daca nu plateste 10.000 de euro. Batrana merge la banca sa scoata banii, insa prin suma mare si neobisnuita pentru necesitatile ei uzuale, atrage atentia lucratorului de la banca.
Acesta anunta politia, care o intovaraseste pe batrana de 66 de ani acasa, unde se prezinta comisionarul, un roman de 34 de ani. Cand i se pun catusele, acesta se arata foarte surprins: el ar fi doar un biet muzicant de strada si ar fi fost rugat de un necunoscut, sa se prezinte la adresa si sa ridice niste bani.
Backnang/Stuttgart: Dupa luni intregi de deliberari, Judecatoria din Stuttgart a dat o prima sentinta in asa-numitul proces „Mila Rosie” (n.r. – numele unui cunoscut serial TV german despre prostitutie). Un roman de 22 de ani a fost trimis dupa gratii pentru trei ani si jumatate, pentru complicitate la trafic de carne vie, proxenetism si inselaciune.
Anchetatorii il considera insa pe roman a fi doar o piesa din angrenajul complex al traficantilor de prostituate din Europa de Est. Femeile ar fi fost ademenite cu false promisiuni de angajare in localuri din Germania, li s-ar fi confiscat actele de identitate de catre proxeneti, iar apoi ar fi fost vandute pe 2.500-5.000 de euro si obligate sa se prostitueze la „Mila Rosie” (centrul erotic din Backnang) sau in Leipzig.
Romanca de 21 de ani, care a depus marturie in procesul desfasurat in acesta faza cu usile inchise, se afla in programul de protectie de martori al politiei criminaliste germane. Procesul intentat proprietarului bordelului si presupusei retelei de traficanti continua, la sedintele publice facandu-se control corporal, pentru depistarea eventualelor arme.