Daniel David, UBB: Problema majoră e legată de instituții, nu de oameni /Unele instituții publice se laudă că sunt ca o familie. O instituție privată are voie, dar una publică în niciun caz

Deși potențialul nostru intelectual este bun, problema majoră pe care o avem, după mine, este legată de instituții. Noi nu avem instituții puternice, care să transforme acest potențial bun în performanță, a explicat marți rectorul UBB, Daniel David, la o conferință la sediul BNR, organizată de Curs de Guvernare.

Ce a mai spus Daniel David

• Între aceste instituții, una, probabil că cea mai importantă în a transforma acest potențial în performanță este componenta de educație. Acesta a fost primul model discutat și pe care l-am fundamentat cu date empirice.

• Nu intru în detalii, datele sunt cunoscute. Ne uităm la câțiva indicatori: stăm foarte prost în ceea ce privește educația timpurie. Avem prea puțini studenți raportat la populația României. Eu aud mereu discuții, oameni care spun în spațiul public: Domnule, terminați cu atâția studenți, Universitățile sunt fabrici de diplome. Studentul înseamnă altceva decât în urmă cu 20 de ani. Eu am făcut 5 ani psihologia, azi se face 3 ani. Specializarea se face la nivel de masterat și doctorat, licența este o introducere în domeniu, o creștere a nivelului cultural. E altceva licența. Noi stăm prost ca număr de studenți raportat la populația generală. Stăm prost la învățare pe parcursul vieții, stăm prost ca analfabetism funcțional…

• Și spun mereu: veriga care lipsește între potențialul bun și creativitate și performanțele noastre în competențe și inovație este legată de componenta Educației. Este primul model ce trebuie luat în calcul dacă dorim să facem proiecte mai specifice.

• Mai departe. Al doilea model se referă la profilul psiho-cultural de țară. Spun de la început: un profil psiho-cultural nu este bun sau rău, nu este superior sau inferior altor profiluri care le au alte țări. Pur și simplu există. El poate fi însă mai util sau mai puțin util, în funcție de spațiul geopolitic în care se proiectează o țară. Vorbeam cu negociatorul șef de la momentul integrării în UE și spuneam că au fost minunate acele dosare pe educație, pe economie, pe Justiție, dar a lipsit unul fundamental: dosarul de psihologie interculturală.

• Românii nu au fost pregătiți să intre în spațiul vestic din punct de vedere psiho-cultural.

• De exemplu: modelul cel mai cunoscut vorbește de faptul că diverse țări, diverse culturi, pot fi abordate printr-o serie de indicatori.

• Sunt patru indicatori majori. Modul în care este puterea distribuită – România este încă o țară cu putere concentrată, asta înseamnă că cei din poziții de conducere sunt văzuți de ceilalți ca fiind șefi, nu reprezentanții lor, de aici poate și neîncrederea în autorități… În alte țări, alte culturi, puterea e distribuită pe zone, nimeni nu o poate concentra și se controlează unele pe altele. România, pe o scară de la 0 la 100 are unul dintre cele mai crescute scoruri de concentrare a puterii din UE, din 1990.

• O altă dimensiune: evitarea incertitudinii. Unele țări, unele culturi, în momente de criză, de impredictibilitate, de nesiguranță adusă de viitor văd în aceste fenomene o oportunitate, aceea de a construi, de a stabili paradigme în termenii lor. Alte țări văd în aceste lucruri pericole, atunci rămân ancorate în prezent și așteaptă ca lucrurile să treacă. România are un scor foarte mare și aici- 90. Vem pericole și așteptăm să treacă, ceilalți construiesc.

• Colectivism și individualism. România este încă o țară cu profil colectivist. Grupurile noastre sunt constituite, inclusiv în instituții, în logica unei familii extinse. În alte țări, grupurile se constituie cu indivizi care nu se cunosc între ei, nu au o logică de familie extinsă, ci oamenii descoperă că au valori comune, le pun împreună și constituie comunități puternice. Oricine este binevenit în comunitate dacă are valorile comunității. În comunități colectiviste trebuie să ai pe cineva, să cunoști pe cineva, altfel nu intri în grup. Este o diferență fundamentală, România are profil colectivist în timp ce țările vestice au alt profil.

• Să înțelegeți diferența majoră de perspectivă: îmi amintesc un fost ministru întrebat de jurnaliști de ce și-a angajat fiica a răspuns că nu e treaba unui tată să aibe grije de fiica lui? Cam asta e societatea…

• Unele instituții publice, iar asta mie îmi dă fiori, se laudă că sunt ca o familie. O instituție privată poate acționa așa, dar o instituție publică nu are voie. Într-o familie, oamenii au grijă unii de alții, or o instituție publică trebuie să aibe grijă de cetățeni. Nu zic, e bine să avem atmosferă pozițivă, dar nici ca o familie ….

• Bun, mai vorbim de indulgență, de modul în care controlăm comportamentul social. Sunt societăți prin care acest comportament se controlează prin stimulente, în altele se controlează prin pedepse, prin vânarea greșelii. Așa este profilul României.

• UE e construită pe 2 valori fundamentale: descentralizarea puterii și individul autonom. Toate instituțiile au în background aceste valori. Noi suntem acum obligați să preluăm aceste instituții vestice, construite pe valori nu diferite, ci opuse valorilor noastre. Aceasta este una dintre marile probleme cu care ne confruntăm în acest moment.

• Instituțiile nu se respectă între ele. Fiecare vrea să își facă vocea ascultată, toate sunt în fază de emancipare, dar nu știu să colaboreze… A angajat președintele un proiect de țară, alte instituții au venit cu alt proiect. De ce? Fiecare a vrut să aibe vocea ascultată.

• Un alt model, al treilea, pornește de la neîncredere. Neîncrederea este elementul fundamental între oameni. Dacă avem încredere între noi cooperăm și construim instituții puternice. Dar noi avem un scor de țară foarte scăzut la acest indicator. Și sunt diferențe mari la nivel regional, care pot să explice lucruri…

• Concluzii: După mine, problema noastră e legată de instituțiile slabe, care nu valorifică potențialul intelectual. Instituțiile apar ca slabe și din cauza faptului că ceea ce trebuie să preluăm noi din UE nu se potrivește cu profilul nostru. Trebuie să înțelegem asta și să „potrivim” lucrurile. Nu ne ajută nici gradul scăzut de încredere, duce la cooperare scăzută.

• Soluții la îndemână, generale: Educația, evident, e fundamentală, dar astfel de intervenții se pot face pe termen mediu și lung, nu se poate face pe termen scurt. Legile educației- aflate în chinurile facerii- trebuie să vină cu alte valori, alte instituții, să corecteze datele statistice. Proiectul România Educată … să vedem ce va ieși. Sper să iasă mai bun decât cel din 2011, altfel nu are rost să ne gândim la el. Abia atunci potențialul nostru va fi altul.

• Vrem ceva pe termen scurt? Se poate. Uitați-vă la modelul Cluj, uitați-vă la Oradea… sunt și altele. Ce au făcut? Au luat în jurul lor tineri, unii care au terminat școli în străinătate, alții care au terminat în țară, dar toți cu profilul către care vrem să mergem. Au făcut echipe cu acești tineri, le-au dat putere, au aplicat pentru fonduri europene. Și lumea se schimbă în acest fel: dacă aduci bani într-o societate, banii ajută individul să se emancipeze. Dacă dezvolți, modernizează individul intri într-un cerc virtuos, chiar dacă așa se va întâmpla la nivel local. Dar dacă se întâmplă în mai multe locuri, apar rețele care schimbă dinamica țării.