Sari direct la conținut

Programul "Rabla" incepe pe 1 iunie, Suzuki si Daewoo, printre marcile cu cele mai multe locuri

HotNews.ro

Administratia Fondului pentru Mediu a aprobat lista producatorilor, importatorilor de autoturisme si distribuitorilor autorizati care vor participa in 2008 la programul „Rabla”, cel mai mare numar de autoturisme fiind alocat marcilor Dacia, Daewoo, Hyundai, Opel, Chevrolet, Renault-Nissan si Suzuki, scrie NewsIn.

Potrivit listei producatorilor, importatorilor si distribuitorilor autorizati, inscrisi in programul de stimulare a innoirii parcului auto national in 2008 si validati, in sedinta de vineri, a Comitetului de Avizare al Administratiei Fondului pentru Mediu, cel mai mare numar de autoturisme a fost aprobat pentru marcile Dacia, Daewoo, Hyundai, Opel, Chevrolet, Renault-Nissan si Suzuki – cate 3.199 de autoturisme.

Acestea sunt urmate de Fiat – cu 3.119 masini, Skoda – cu 2.879, Peugeot – 2.529, Volkswagen – 2.159, Ford – 2.010, Toyota – 1.999, Kia – 1.045, Seat – 840, Mitsubishi – 432, Citroen – 325, Mazda – 199, Honda – 40, Subaru – 17, Audi – opt si Lada – sase.

In aceeasi sedinta s-a stabilit si suma alocata fiecarui producator validat, prin aplicarea unui coeficient de proportionalitate obtinut din raportul dintre suma alocata si suma totala solicitata. Pentru fiecare dintre producatorii Dacia, Daewoo, Hyundai, Opel, Chevrolet, Renault-Nissan si Suzuki, suma alocata este de 9.59 milioane lei.

In anul 2008, Programul „Rabla” se va desfasura in limita sumei de 120 milioane lei, valoarea totala a primelor de casare pentru cele 40.000 de masini care pot beneficia de prima in acest an.

Programul de casare se va desfasura in 2008 in doua etape: prima etapa, pana in 25 septembrie, iar cea de-a doua, in intervalul 1 octombrie-12 decembrie 2008.

Suma de 3.000 lei, de care va beneficia fiecare persoana inscrisa in „Programul de stimulare a innoirii parcului auto national”, numit si programul „Rabla”, va fi virata din bugetul Administratiei Fondului pentru Mediu direct operatorului economic de la care cetateanul va achizitiona noul autoturism. De acest program pot beneficia doar persoanele fizice, proprietari sau mostenitori ai unui autovehicul functional, inmatriculat in Romania si a carui vechime depaseste 12 ani de la data fabricatiei.

Actele cu care proprietarul trebuie sa se prezinte la producatorul auto sunt copiile legalizate ale buletinului sau cartii de identitate, certificatului de inmatriculare al autoturismului uzat, certificatului de distrugere al acestuia si originalul certificatului de radiere. De asemenea, este necesara nota de acceptare a producatorului. In cazul in care masina a facut obiectul unei mosteniri, dosarul trebuie sa cuprinda si o copie legalizata a certificatului de mostenitor.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro