CSM voia sa faca public sondajul Gallup "in mod corespunzator"
Consiliul Superior al Magistraturii a discutat joi atat despre rezultatele sondajului Gallup, cat si despre „Aprecierea oportunitatii de a fi mediatizate rezultatele sondajului de opinie, in mod corespunzator”, dupa cum arata o nota interna. Aceasta informatie poate explica comunicatul remis presei de catre CSM dupa ce HotNews.ro a publicat in premiera rezultatele sondajului, CSM acuzand ca „Publicarea trunchiata a acestor informatii convinge inca o data ca se doreste mentinerea unor raporturi neprincipiale si lipsite de profesionalism, care sa afecteze sistemul judiciar”.
Reamintim ca HotNews.ro a publicat vineri, sub semnatura lui Dan Tapalaga, un articol despre sondajul comandat de CSM si realizat de Gallup Romania, cu finantare de la Banca Mondiala.
Printre altele, sondajul releva faptul ca romanii considera ca cele mai mari probleme din justitie sunt coruptia, lipsa de profesionalism si legislatia neclara.