Sari direct la conținut

Călătoria lui Biden cu trenul în Ucraina. Cele mai delicate momente pentru „Rail Force One”

HotNews.ro
Biden, alaturi de trenul cu care a ajuns la Kiev, Foto: Evan Vucci / AFP / Profimedia
Biden, alaturi de trenul cu care a ajuns la Kiev, Foto: Evan Vucci / AFP / Profimedia

Șeful companiei feroviare de stat UZ din Ucraina și-a cerut scuze pe Twitter pentru că o zecime dintre trenuri au întârziat din cauza vizitei făcute luni de președintele american Joe Biden la Kiev. Care au fost cele mai grele momente pentru „Rail Force One”?

Alexander Kamyshin. șeful căilor ferate din Ucraina, este unul dintre cele mai cunoscute personaje din țara vecină, fiind renumit pentru eficiența cu care a condus compania. Feroviarii ucraineni au reparat în timp record distrugerile provocate de război.

Acum, Alexander Kamyshin a scris pe Twitter că vizita președintelui Biden, care a călătorit cu trenul din Polonia în Ucraina, a fost una istorică. Șeful UZ a spus că Joe Biden a stat în tren 20 dintre cele 24 de ore cât a durat vizita, iar misiunea de a avea grijă de el a fost una grea. „Era foarte important să avem grijă de el cum se cuvine și am și făcut-o”.

„Nici nu-mi mai amintesc cum am ajuns de la ideea lui Putin de a la a-l vedea pe președintele Biden, mergând alături de Volodimir Zelenski prin Kiev, în cea de-a 362-a zi de război.”

Kamyshin a ținut să-și ceară scuze că unele trenuri au staționat pentru a lăsa cale liberă trenului în care se afla Biden.

VIDEO Președintele american Joe Biden, vizită surpriză la Kiev

„A fost dureros pentru mine și echipa mea, dar a trebuit să fac asta. Doar 90% dintre trenurile noastre au ajuns ieri la timp. Îmi cer scuze”.

Compania de căi ferate din Ucraina are 230.000 de angajați și peste 2.000 de feroviari au murit de când a început războiul.

Biden a ajuns mai întâi la Rzeszow, în sud-estul Poloniei. După un drum de o oră cu mașina, a ajuns la Przemysl, un oraș aflat la granița dintre Polonia și Ucraina.

Președintele s-a urcat apoi într-un tren și a călătorit 10 ore până la Kiev. Trenul lui Biden a călătorit pe întuneric, cu o prezență de securitate puternică la bord.

Trenul s-a oprit în gara Kiev-Pasazhyrsky din capitala ucraineană, luni, în jurul orei locale 8.00 (06.00 GMT).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro