Sari direct la conținut

Medici suspectați că luau dispozitive cardiace de la persoane decedate și le montau pacienților – surse / Anchetă în trei județe / Reacția Ministerului Sănătății

HotNews.ro
Medic în sala de operație, Foto: DreamsTime / Bogdan Hoda
Medic în sala de operație, Foto: DreamsTime / Bogdan Hoda

​Mai multe percheziții au loc, vineri dimineață, în județele Iași, Brașov și Neamț, într-un dosar de abuz în serviciu, luare de mită, fals și înșelăciune, fiind vizate cadre medicale care ar fi făcut mai multe intervenții chirurgicale „cu încălcarea procedurilor de lucru și a indicațiilor de utilizare a dispozitivelor medicale cardiace”, a anunțat Poliția Română. Surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro că medicii sunt suspectați că ar fi montat unor pacienți stimulatoare cardiace și defibrilatoare luate de la persoane decedate.

Surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro că anchetatoriii au descins și la Spitalul de Urgență „Sfântul Spiridon” din Iași, la Secția Cardiologie și la Ambulatoriu, fiind vizați medicii care au operat mai mulți pacienți pe inimă și le-ar fi montat dispozitive medicale – stenturi, defibrilatoare și stimulatoare – prelevate de la persoane decedate.

De asemenea, se fac percheziții și la un spital din Brașov, conform acelorași surse.

Cu banii obținuți, medicii ar fi început construirea unei case într-o arie protejată din Iași

Cu banii obţinuţi în urma acestor intervenții, persoanele vizate de percheziţii ar fi început construirea unei case într-o arie protejată din Iași, dând mită autorităţilor locale pentru a obţine avizele necesare, mai spun sursele judiciare citate.

Poliția Română a transmis, printr-un comunicat de presă, că polițiștii pun în aplicare 24 de mandate de percheziție domiciliară, ancheta, coordonată de Parchetul General, vizând infracțiunile de abuz în serviciu, luare de mită, dare de mită, fals intelectual, uz de fals, înșelăciune, fals material în înscrisuri sub semnătură privată.

Astfel, au loc percheziții în județele Brașov (3), Iași (20) și Neamț (1), la sediile sociale ale unor firme (3), la domiciliile unor persoane fizice (9) suspectate în acest caz sau la imobile deținute de acestea (5). De asemenea, vor fi efectuate percheziții domiciliare la sediul unei primării comunale (1) și a unor unități medicale – spitale (5) și la un O.N.G. (1).

Totodată, vor fi făcute controale economice la sediile sociale și punctele de lucru ale unor firme și se vor pune în aplicare patru ordonanțe prin care s-a dispus ridicarea de înscrisuri de la persoanele implicate în activitatea infracțională, potrivit Poliției.

Poliția Română spune că sunt vizate cadre medicale care ar fi făcut mai multe intervenții chirurgicale „cu încălcarea procedurilor de lucru și a indicațiilor de utilizare a dispozitivelor medicale cardiace (stimulatoare cardiace și defibrilatoare), care au afectat ori au pus în pericol integritatea corporală, sănătatea ori viața unor persoane, pacienți ai acestora”.

De asemenea, „au fost constatate încălcări ale prevederilor legale în domeniul construcțiilor, cu privire la un imobil situat într-o zonă încadrată ca arie protejată”.

În urma perchezițiilor, nouă persoane ar urma să fie duse la audieri la Poliția Iași.

Ziarul de Iași scrie că un medic cardiolog de la Spitalul „Sfântul Spiridon” ar fi cercetat în acest caz după ce a pus în pericol viața pacienților luând dispozitive medicale de la cadavre, tot el fiind vizat pentru modul în care s-ar fi construit ilegal într-o arie protejată de la Movileni.

Conform anchetatorilor, acesta, alături de un alt medic care lucrează la Secția de Cardiologie din cadrul Spitalului Militar Brașov, dețin un ONG prin care introduceau banii în circuit legal. Din acei bani, cei doi medici ar fi construit o casă de vacanță într-o arie naturală protejată, iar anchetatorii verifică acum cum au obținut avizele, mai scrie Ziarul de Iași.

Potrivit publicației locale, numele aceluiași medic din Iași a mai apărut într-un dosar instrumentat în 2015, fiind implicat într-o rețea de cumpărare/vânzare tablouri (autentice sau false) la capătul căreia procurorul Emilian Eva a fost condamnat la închisoare.

Reacția Ministerului Sănătății

Ministerul Sănătății a reacționat în acest caz printr-un comunicat de presă în care susține că „a dat curs tuturor solicitărilor venite din partea organelor judiciare conform competențelor sale legale”:

  • „Ministerul Sănătății a dat curs tuturor solicitărilor venite din partea organelor judiciare conform competențelor sale legale. Fiind o anchetă penală în curs de desfășurare, nu putem oferi alte informații sau detalii suplimentare.
  • Ministerul Sănătății desfășoară permanent activități de prevenire și de combatere a actelor de corupție care pot pune în pericol funcționarea sistemului sanitar și siguranța pacienților”.

(Foto: Dreamstime.com)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro