Sari direct la conținut

La PENNY, succesul pornește de la oameni. Descoperă oportunitățile într-o echipă în care siguranța jobului contează!

Smile Media
La PENNY, succesul pornește de la oameni, Foto: PENNY România
La PENNY, succesul pornește de la oameni, Foto: PENNY România

​În spatele fiecărei experiențe reușite de cumpărături se află un proces operațional excelent și o echipă dedicată. Pentru fiecare dintre noi este important un mediu de lucru care se concentrează pe starea de bine și care poate susține atât dezvoltarea personală, cât și pe cea profesională.

PENNY este mai mult decât un lanț de magazine. Se bazează pe o echipă unită și plină de entuziasm care împărtășește aceleași valori. Cele 377 de magazine sunt în comunități, unde proximitatea și relațiile autentice sunt prezente mereu.

PENNY se concentrează pe experienţa și beneficiile celor 7.000 de angajați și contribuie la evoluția fiecărui om din echipă, într-un mediu de lucru sigur.

Pentru că ne petrecem cea mai mare parte din zi la serviciu, angajații se pot bucura de o varietate de beneficii în funcție de performanță:

  • Tichete de masă;
  • Tichete cadou de Paște și de Crăciun;
  • Vouchere de vacanță;
  • Naștere – 1 salariu mediu pe companie;
  • Căsătorie – 2 salarii medii pe companie;
  • Zile libere suplimentare;
  • Asigurare privată de sănătate;
  • Rechizite școlare;
  • Bonus pentru nou-născut;
  • Vouchere pentru scutece.

“În lumea dinamică a retail-ului alimentar, ne dorim să punem în valoare angajamentul față de colegii noștri cu accent pe siguranță, dezvoltare personală și corectitudinea compensării. Suntem dedicați în crearea unui mediu de lucru care să fie o a doua casă pentru toți cei care se alătură echipei.

Cu o rețea extinsă de magazine în comunități din întreaga țară, oferim programe de formare și dezvoltare profesională pentru îmbunătățirea abilităților, avansarea în carieră și atingerea potențialului maxim al fiecărei persoane.

În echipa noastră, ne susținem unii pe alții în fiecare zi pentru a atinge obiectivele comune și ne asigurăm că munca depusă este apreciată și recompensată corespunzător, pentru a păstra o relație de încredere și respect reciproc”, a declarat Georgeta Elisei, Director de Resurse Umane PENNY România.

Cea mai importantă resursă pe care o are o companie sunt angajații săi. Astfel, succesul lor aduce succesul companiei. De aceea, PENNY se află printre organizațiile de top care au primit certificarea Top Employer 2024 în România, ca recunoaștere a performanței în practicile de resurse umane.

Indiferent de job-ul pe care ți-l dorești, la PENNY vei găsi în toate departamentele profesionalism, energie și corectitudine, dar și beneficii importante pentru a obține un echilibru între viața personală și cea profesională, printre care se numără:

  • Asigurare de sănătate privată;
  • Card de angajat cu reduceri la cumpărături în magazinele PENNY;
  • Zile de concediu de odihnă în plus față de minimum legal (maximum 27 de zile în funcție de vechime);
  • Timp liber suplimentar pentru evenimente speciale (zi de naștere, căsătorie, voluntariat, donare sânge).

Angajații au perspective de dezvoltare și sunt susținuți să participe la training-uri adaptate nevoilor pentru a fi cea mai bună versiune a lor. În plus, cei pasionați de citit au acces la biblioteca Bookster de unde pot împrumuta cărți gratuit.

PENNY este locul ideal unde îți poți începe cariera și încurajează elevii din licee, care nu au împlinit încă vârsta de 26 de ani, să facă practică în magazine. De aceea, susține încă din 2017 Școala de carte și meserii, un program de formare profesională după metoda germană, care durează trei ani și se desfășoară în parteneriat cu licee din țară. Acest lucru implică teorie și practică, în mod echilibrat, iar la final elevii primesc o diplomă recunoscută internațional în meseria de comerciant-vânzător și reprezintă o oportunitate de angajare.

Dacă vrei și tu să faci parte dintr-o echipă plină de energie, într-un mediu de lucru stimulant, poți aplica pentru un loc disponibil pe platforma cariere.penny.ro pentru a afla mai multe despre oportunitățile de carieră. Vei descoperi toate beneficiile care te așteaptă, mai ales dacă ești interesat să te afirmi în domeniul vânzărilor sau logistică. Poți contribui la construirea viitorului în retail, un domeniu dinamic și plin de provocări frumoase, în proximitatea casei tale.

Articol susținut de PENNY

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro