Sari direct la conținut

Sarah Brightman va canta live

Jurnalul National

Cu doar doua zile inainte de venirea sa pentru prima oara la Bucuresti, Sarah Brightman a acordat, in exclusivitate, un interviu Jurnalului National. Duminica va avea loc in Piata Constitutiei primul concert din turneul ei european.

Brightman, fan “1.001 de nopti”

Luni, de la ora 21:30, marea diva va concerta in Piata Constitutiei, in cadrul Festivalului Artelor organizat de Guvernul Romaniei, sub inaltul patronaj al presedintelui Ion Iliescu. Cu cateva zile inainte de a sosi pe plaiurile mioritice, Sarah a acordat Jurnalului National un interviu in exclusivitate.

CRISTINA OLOGEANU

Jurnalul National: Treci cu usurinta de la un stil muzical la altul. Care ti-e cel mai drag?

Sarah Brightman: Nu pot spune ca am un stil anume care sa-mi fie cel mai drag. Am abordat multe stiluri. Fiecare rezoneaza intr-un fel anume cu sufletul meu. Si opera, si stilul pop, si musical-ul. Fiecare stil necesita o abordare deosebita. Eu am incercat sa ma adaptez lor. Mai mult, vocea mi-a permis intr-o oarecare masura sa fac acest lucru. Si ii sunt recunoscatoare lui Dumnezeu pentru asta.

Am avut si norocul sa lucrez cu oameni de renume ca Andrew Lloyd Webber, Placido Domingo, Jose Carreras, Bocelli, Dionne Warwick si multi altii. Am lucrat si cu un bun prieten de-al meu, Michael Cretu, care e roman si foarte mandru de asta. Prieten roman

Esti pentru prima data in Romania. De ce abia acum?

Chiar daca de-a lungul timpului am fost prin multe tari ale lumii, cred ca a sosit momentul sa fac un turneu adevarat. Simt ca am multa energie si de aceea vreau sa intalnesc cat mai multi oameni. Sa ma asculte live… Va fi interesant sa descopar oameni noi, culturi noi… E un sentiment ciudat sa mergi intr-un loc unde nu cunosti pe nimeni dar esti cunoscut. Este si cazul Romaniei.

Duet post-mortem

Ce ne poti spune despre “Harem”, cel mai recent album?

Realizarea lui a durat cam un an si jumatate. Ne-am asumat multe riscuri realizandu-l, atat eu, cat si oamenii care au lucrat cu mine. Dar, sincer, cu totii am crezut enorm in potentialul sau. M-am implicat enorm in realizarea acestui album: ca interpreta, producatoare, compozitoare.

Ce ti-ai dorit sa transmita acest album?

Am dorit sa pun in valoare ritmurile orientale. Ma fascineaza desertul, spatiul, pacea si spiritualitatea. Toate acele imagini fantastice si pline de culoare desprinse din povestiri ca “1.001 de nopti”, “Pacientul englez” sau “Lawrence al Arabiei”.

Cu cine ai colaborat la realizarea albumului?

Cu muzicieni provenind din lumi si medii diferite: de la Praga si pana in Orientul Mijlociu, Irak, Egipt… Nigel Kennedy, Kadim al Sahir din Irak, Natasha Atlas si Shweta Shetty – adevarate vedete in tarile din care provin. Exista si o melodie realizata in duet cu Ofra Haza.

Am reusit sa gasim niste inregistrari cu ea si mi-am zis ca ar fi interesant sa realizam un duet post-mortem cu Ofra Haza. Mai ales ca am si cunoscut-o personal.

Ai un mesaj pentru cititorii Jurnalului National?

Doresc sa va multumesc personal pentru interesul fata de cariera mea, dar si fata de mine personal. Abia astept sa ne vedem cu totii luni, pe 6 septembrie, la un concert care, va asigur, nu va va dezamagi. Mai ales ca ma pregatesc pentru acest concert in mod cu totul si cu totul special. E singurul meu concert in aer liber din acest turneu.

CULISE

Sarah va juca in productia cinematografica a musicalului “Fantoma la Opera” a lui Andrew Lloyd Webber, scrisa special pentru ea. In rolul Fantomei se vehiculeaza nume ca Antonio Banderas, John Travolta.

Turneul de promovare a albumului Harem vine dupa o pauza de patru ani.

Sarah are o casa la Londra, una la Milano, alta la South Beach, in Florida. Dar sta la Hamburg, unde traieste alaturi de marele producator german, Contele Frank Peterson, acelasi care a produs si albumul realizat de Michael Cretu si grupul Enigma.

Deoarece nu reusea sa se impuna pe sticla, a reusit sa-i convinga pe organizatorii unei mari gale de box sa cante in cadrul galei televizate in prezentarea faimosului pugilist Henry Maske. Rezultatul: difuzarea ei pe toate posturile de radio.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro