Charles Michel a ajuns la Kiev ca să discute „măsuri concrete pentru ca Ucraina să fie mai puternică”
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a anunţat joi că este „în drum spre Kiev”, unde va discuta despre noile măsuri de susţinere a Ucrainei cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a cerut accelerarea livrărilor de armament, informează AFP.
Cei doi lideri vor discuta „despre măsuri concrete (…) pentru a se asigura ca (Ucraina) să fie mai puternică”, a declarat Charles Michel într-un mesaj video postat pe Twitter.
El a postat pe Twitter un clip din timpul călătoriei cu trenul, în care a spus că „ucrainenii luptă pentru pământul lor, pentru viitorul copiilor lor. Dar ei luptă, de asemenea, pentru valorile noastre europene comune de pace și prosperitate. Ei au nevoie și merită sprijinul nostru.”
On my way to #Kyiv.
Ukrainians are fighting for their land, for the future of their children.
But they are also fighting for our common European values of peace and prosperity.They need and deserve our support. pic.twitter.com/ewLY4E9udX
— Charles Michel (@CharlesMichel) January 19, 2023
El a pus o poză și în momentul în care a ajuns, adăugând că „m-am întors la Kiev pentru a discuta toate aspectele cooperării. Fie ca 2023 să fie anul victoriei și al păcii.” Michel a fost primit în gară de vicepremierul ucrainean Olga Stefanishyna.
\uD83C\uDDEA\uD83C\uDDFA\uD83C\uDDFA\uD83C\uDDE6 Back in #Kyiv to discuss all strands of cooperation.
May 2023 be the year of victory and peace. pic.twitter.com/zgjdwv2sid
— Charles Michel (@CharlesMichel) January 19, 2023
Aliaţi din cadrul NATO au promis Kievului „un sprijin sporit cu arme mai grele şi mai moderne” pentru a contracara ofensiva Rusiei.
„Ucrainenii luptă pentru pământul lor, pentru viitorul copiilor lor. Însă ei luptă de asemenea pentru valorile noastre europene comune de pace şi de prosperitate. Ei au nevoie de sprijinul nostru şi îl merită”, a declarat preşedintele Consiliului European care reprezintă cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.
El a precizat că va discuta la Kiev şi cu prim-ministrul ucrainean Denis Şmîhal, precum şi cu membri ai parlamentului ucrainean.
Această vizită intervine în ajunul unei reuniuni la Ramstein (Germania) a grupului de contact pentru Ucraina, ce reuneşte circa 50 de ţări în frunte cu SUA. Discuţiile vor viza coordonarea ajutorului pentru Ucraina şi în special furnizarea de blindate grele şi de sisteme moderne de apărare antiaeriană.
Regatul Unit a promis deja 14 tancuri grele Challenger 2, iar Polonia s-a declarat gata să trimită 14 tancuri Leopard 2 de fabricaţie germană, dacă Berlinul autorizează re-exportarea lor spre Ucraina.
Cancelarul federal german Olaf Scholz este supus tot mai mult presiunilor de a autoriza trimiterea de tancuri Leopard 2, aflate în dotarea mai multor armate din ţări membre ale NATO, mai notează AFP, preluată de Agerpres.