Generali Vienna are privirile atintite spre Romania si Croatia
Compania austriaca de asigurari, Generali Vienna, subsidiara a grupului italian Generali, a anuntat vineri, ca intentioneaza sa se extinda in Bulgaria, Serbia si Ucraina.
Pe piata Europei Centrale si de Est, grupul austriac intentioneaza sa se extinda prin alte achizitii si consolidarea cotei de piata existenta, principalele tari vizate fiind Romania si Croatia informeaza publicatia greceasca Reporter.
Potrivit publicatiei Reporter, pana in prezent, Generali Vienna a investit 600 milioane euro in extinderea retelei in Europa Centrala si de Est.
In Europa Centrala si de Est, grupul austriac de asigurari este deja prezent in tari precum Romania, Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia, Slovenia si Croatia.
In viitorul apropiat, austriecii intentioneaza sa faca mai multe achizitii in Romania si Croatia.
„Generali Holding nu exclude posibilitatea unei achizitii, la momentul potrivit, dar pe termen scurt Generali Asigurari se dezvolta „organic” prin extinderea propriei retele de agentii si puncte de lucru si prin dezvoltarea fortei de vanzare proprii „, a declarat un oficial al companiei Generali Asigurari SA, contactat de Hotnews.ro.