Sari direct la conținut

www.BankingNews.RO – portal de informatii financiar-bancare

HotNews.ro

Multi Media Net a lansat pe 16 ianuarie 2006 un portal de informatii financiar-bancare www.bankingnews.ro, informeaza un comunicat de presa.

Site-ul este structurat pe trei componente distincte, toate avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca.

Functia de informare a BankingNews este data de partea editoriala a site-ului, care cuprinde zilnic stiri, analize si opinii referitoare la activitatea tuturor operatorilor de pe piata bancara, de leasing si de asigurari din tara noastra.

Aceasta componenta a site-ului cuprinde pe langa articolele proprii rubrica „Presa sub lupa”, care monitorizeaza zilnic presa scrisa, furnizand cele mai importante informatii financiar-bancare aparute in presa scrisa.

BankingNews va prezinta saptamanal un interviu cu un reprezentant al unei banci sau al unei societati de asigurari/leasing sau un factor de decizie din domeniul de profil.

„Dosarul saptamanii” este o alta rubrica deosebit de interesanta care analizeaza in amanunt un eveniment important, un operator de piata financiar-bancara sau un produs/serviciu de succes.

Cea de-a doua componenta a portalului are un caracter utilitar, fiind reprezentata de o serie de aplicatii prin intermediul carora se pot converti monede (lei, euro sau dolari) si se poate calcula rapid profitul obtinut dintr-un depozit bancar.

Mai mult, BankingNews ofera zilnic vizitatorilor sai posibilitatea de a afla cursurile valutare disponibile la principalele banci comerciale, calculand cele mai bune cursuri leu/euro si leu/dolar disponibile pe piata bancara.

Ultima componenta a site-ului are functia de consiliere a potentialilor clienti bancari si este reprezentata de o baza de date completa si bine-structurata cu toate produsele si serviciile de pe piata bancara.

„Am considerat oportuna aparitia unui spatiu virtual care sa raspunda tuturor nevoilor clientilor din domeniul financiar-bancar. Site-ul www.bankingnews.ro este deosebit de util pentru toti cei care vor sa gaseasca rapid si eficient produsele si serviciile de care au nevoie.

Incercam astfel sa venim in intampinarea nevoilor cititorilor nostri, oferindu-le cele mai bune informatii financiar-bancare si cateva elemente cu caracter utilitar, cu menirea de a usura procesul de cautare a unui produs sau serviciu de profil”, a declarat Alexandru Stroe, redactor-sef la publicatia electronica BankingNews.

BankingNews se bucura de sprijinul partenerului sau principal, societatea de credit ipotecar Domenia Credit.

Domenia Credit este o societate de credit ipotecar infiintata in anul 2003, avand ca scop facilitarea unui acces rapid si in conditii avantajoase al cetatenilor romani la credite ipotecare (achizitie, renovare si construire de locuinte).

Prin profesionalism, atitudinea fata de client, seriozitate si transparenta, Domenia Credit doreste sa se impuna ca specialistul in credite ipotecare din Romania.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro