Corul bocitoarelor democratiei (de Adrian Ursu)

„Politie politica”, „comisari sovietici”, „metode securiste”, „militienii lui Basescu”. Desi variate, calificativele inventate de puscariabilii zilei si sustinatorii lor de partid sunt construite in jurul aceleiasi idei: Justitia care-i fugareste este asmutita politic de marele haitas Basescu.

De la Copos la Nastase, avandu-l ca antemergator pe Patriciu, toti se vaicaresc pe unde apuca de persecutii, manipulari si verdicte cu dedicatie.

Din fundal, vine corul bocitoarelor, la fel de pestrit, care jeleste disparitia dintre noi a statului de drept: Voiculescu moralistul a ajuns sa fie la fel de ingrijorat de moartea democratiei ca duetul Iliescul cel Cinstit si Geoana-Prostanacul, inganati din Palatul Victoria, la refren, de Tariceanu – prietenul Rompetrolului.

Este Justitia romana comandata politic? Intrebarea e veche si a fost subiectul a nesfarsite dezbateri jurnalistice, simpozioane, dispute politice, analize ale ONG-urilor, si de ani buni, chiar tema unor rapoarte internationale si monitorizari severe ale UE.

Ei n-ar fi aparut daca semnele imixtiunii politicului in actul de justitie n-ar fi fost prezente in toate guvernele de pana acum.

De la subordonarea directa a Procuraturii fata de ministrul politic si de la jocul la santaj cu inamovibilitatea judecatorilor in vremea lui Iliescu, pana la tentativa de anul trecut a dnei Macovei de a-si adjudeca direct numirea sefilor de Parchete s-au incercat toate modalitatile legislative de incalecare a magistratilor.

Demnitarii n-au ezitat nici o clipa sa dea buzna peste principiile separarii puterilor fie dand indicatii directe instantelor – cum a facut-o dusmanul burgheziei, Ion Iliescu, in chestiunea retrocedarilor – fie suspendand, din condei, o bucata de Cod Penal pentru 24 ore, ca sa goleasca penitenciarele de delapidatori – cum a procedat Valeriu

Stoica cu celebra lege pentru dezincriminarea bancrutei frauduloase. Mai tarziu, telefonul scurt catre seful Parchetului sau interventiile directe la ministrul Justitiei au devenit un obicei pentru a rezolva cate un dosar cu nume de politicieni.

Traditia s-a perpetuat pana in zilele noastre, cand Tariceanu, Macovei sau Botos au trebuit sa o recunoasca. Alaiurile pesediste si liberale, incolonate in urma inculpatilor Bivolaru sau Patriciu sub geamurile magistratilor au demonstrat ca mijloacele de presiune nu se schimba odata cu alternanta la putere.

Ani la rand, de metodele politicianiste pentru obstructionarea Justitiei s-au folosit, in Camera si Senat, si PDSR, si PD, si PRM, si UDMR, si PNT CD atunci cand venea vorba de folosirea imunitatii parlamentare ca acoperamant pentru cotcarii, crime sau abuzuri.

Venind din nou in zilele noastre, votul de joi din Senat, la ordonanta de infiintare a DNA-ului, nascut pentru a-i cerceta pe parlamentarii corupti, a dovedit – a cata oara? – ca puscariabilii din toate partidele isi dau mana cand e vorba sa-si scape pielea.

Dincolo de discutiile principiale, constitutionale, despre corectitudinea infiintarii unei astfel de structuri, despre atributiile si subordonarea ei – corecte multe dintre ele –, ratiunea care duce la respingerea actului normativ a fost legata doar de zanganitul tot mai violent al catuselor pe la usa Parlamentului.

Nu grija fata de Legea fundamentala si valorile democratice si constitutionale i-a impins pe senatorii din mai toate partidele sa contribuie, dupa putere, la trantirea ordonantei, ci teama ca, intr-o zi, le va veni si lor randul.

Disputele constitutionale vor continua, probabil, in zilele urmatoare pe marginea acestui subiect, ba chiar si dupa intalnirea de clarificare de la Cotroceni cu partidele parlamentare.

De partea cealalta, ministrul Macovei, seful DNA Daniel Morar si alti aparatori ai luptei impotriva spagii si a traficului de influenta vor arunca verdicte catastrofice: De azi, lupta anticoruptie a murit! S-a blocat orice reforma in Justitie! Atitudinea defetista pe care deja o afiseaza unii dintre cei

sus-numiti e la fel de paguboasa ca si talpa pusa de senatori. Daca exista cu adevarat vointa si competenta pentru a duce la bun sfarsit cercetarea penala in dosare de coruptie, rebotezarea sau desfiintarea PNA-DNA-urilor nu poate fi o piedica reala.

E drept ca eliminarea competentelor institutiei lui Morar de a-i ancheta pe parlamentari ar insemna o oarecare pierdere de vreme pana cand respectivele dosare sunt preluate de Parchetul lui Botos.

E insa destul de usor ca, odata cu bibliorafturile cu documente sa fie transferati la Parchetul Inaltei Curti si procurorii de la DNA care le-au instrumentat si care, a doua zi, isi pot relua anchetele sub alta sigla.

Pentru ca, dincolo de comenzi politice sau imixtiuni, diverse personaje cu functii mai inalte sau mai mici au de raspuns, simplu, la intrebari concrete: ati luat mita, ati facut evaziune fiscala, ati comis delicte de manipulare a pietei bursiere? In clipa aceea, corul bocitoarelor democratiei siluite nu va mai avea nici partitura nici auditoriu.