Ticul politic (de Traian Ungureanu)

Imbrincirea lui Constantin Ticu Dumitrescu pe scarile CNSAS e o abjectie. La fel si planul de a face din Constantin Ticu Dumitrescu presedinte al CNSAS.

Lamuriri: prima abjectie e manifestarea unei crize ce dureaza de 16 ani si va dura pina la stingerea prin amnezie. Se ciocnesc o realitate de sistem si o aspiratie fara putere. Deschiderea dosarelor ar fi o binefacere. Insa, pina la minune, avem in fata o imposibilitate istorica si politica.

A spus-o insusi Constantin Ticu Dumitrescu, marti, in timp ce se rostogolea pe scarile institutiei: „Deconspirarea Securitatii nu va avea loc!”.

Asa-numita Revolutie din 1989 nu a avut loc, dar a fost cistigata categoric de sectoare ale Partidului Comunist, ale Securitatii si ale Armatei. Sectorul noncomunist s-a trezit surclasat. Raportul era natural. Dupa o regula veche, romanii reusesc doar recorduri personale.

Rezistenta la comunism nu s-a sprijinit pe cultura, Biserica sau pe vreo alta institutie care nu poate fi arestata in cinci minute, ci pe eroismul marginal: un om si-a dat foc la Poiana Brasov, o profesoara de franceza s-a batut cu sistemul de stat. Si alti citiva: Goma, Paraschiv, Cana, Filipescu. Anticomunismul romanesc a avut o masa sociala mai mica decit o coada serioasa la carne.

Or, fara impotrivirea dinainte, nu e posibila victoria de dupa. In 1989, lumea morala a Romaniei a fost nevoita sa imbratiseze un soi de ipocrizie. A aparut aspiratia, in acelasi timp pozitiva si neavenita, de inlocuire a istoriei. A incerca sa topesti sistemul cu astfel de mijloace e totuna cu a pune un resou sub ghetar.

In 2004, Traian Basescu a facut faimoasa remarca a „celor doi comunisti”. El a lansat, adica, ideea dupa care realitatea nu poate fi demisa, dar poate fi reorganizata. De aici, ezitarile fata de programul anticomunist. Calculul prezidential: asanarea prin instrumentele democratice pe care oligarhia le maimutareste. Legea, institutiile statului si alte unelte boante sapa prost, dar sapa.

Insa, presedintele a actionat unilateral. Lipsa unei aliante cu societatea civila l-a izolat. Tema Securitatii a ramas un spatiu gol si vulnerabil. Apoi a venit mutarea gresita: blocarea lui Ticu. Exista multe explicatii pentru aceasta mutare. Cert e ca ea s-a incheiat cu un dezastru.

In 24 de ore, presedintele a pierdut initiativa si a dat chiar o mina de ajutor, in absentia, cu o declaratie de dezinteres trimisa din China. Basescu e puternic atit timp cit e eroul propriei imagini. Acum, el s-a mutat si s-a lasat mutat, din tabloul de forta al politicianului direct, intr-o caricatura fesenista. Pozitia lui e, pentru prima oara, slaba.

Nimeni nu poate lupta cu vintul idealurilor inalte in fata. Mai ales cind idealul a fost reasezat in sa de un colectionar de pretexe si manevre. Politica problemei Ticu e continuarea razboiului prin alte mijloace. Duelul provocat de sabotarea anticipatelor si de starea de libertate a lui Patriciu nu s-a incheiat.

Debarcat de PD, Ticu Dumitrescu a fost, mai intii, folosit intr-un mod abject de primul-ministru.

Anticomunismul lui Tariceanu e tinar si pervers. Are doua luni si se pricepe la toate. Primul-ministru a vazut ezitarile lui Basescu si a inteles ca poate contraataca. Din acel moment a devenit Tariceanu sponsor de institute anticomuniste si regizor de Ticu. Moralismul lui Tariceanu nu e o dimensiune etica. E o arma tactica.

Tariceanu trebuia sa-si inceapa opera de convertit, epurindu-l pe distinsul mitocan si amic Orban. Gindul lui Tariceanu e fixat pe orbita Basescu si, din acest motiv, primul-ministru l-a inchiriat pe Ticu Dumitrescu, folosindu-se de momeala unui anticomunism, aparent, oficial. Operatia e la un pas de reusita. Iar daca va reusi, anticomunismul va fi prima victima.

Lipsa de reflex a presedintelui a facut posibila criza. Insa adevaratul pericol e rastalmacirea oportunista a unui sentiment inalt, convocat spre a transa probleme politice. Nu poti imbraca rochie de voal peste trening. Se vede.