Parlamentarii, opriti sa intre in AGA sau CA
Bogdan Olteanu, Codrut seres, dar si alti parlamentari care fac parte din CA sau AGA vor trebui sa renunte la aceasta calitate, daca o initiativa legislativa a unui senator PD va ajunge la promulgare.
Comisia juridica din Senat a intocmit raport favorabil pentru initiativa legislativa a senatorului PD Marius Marinescu, care propunea abrogarea unui articol din Legea 161/2003, privind asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice.
Respectivul articol, propus pentru eliminare, prevede faptul ca Senatul sau Camera Deputatilor poate aproba participarea deputatilor sau senatorilor ca reprezentanti ai statului in AGA sau CA al regiilor autonome, companiilor nationale, institutiilor publice ori al societatilor comericale, inclusiv bancile sau institutiile de credit,
societati de asigurare si cele financiare de interes public. Senatorul PD a propus ca aceste posturi sa nu mai poata fi ocupate de parlamentari. Propunerea lui a fost in asentimentul senatorilor din Comisia juridica, acestia intocmind raport favorabil, propunerea urmand sa fie discutata in plen.