Cota unica a aliantei (de Calin Hera)

Intr-o discutie care a avut loc in redactia unei publicatii economice, in preajma alegerilor din 2004, redactorul-sef punea o intrebare-cheie: care formatiune politica dintre cele aflate in cursa ar face cel mai bine mediului de afaceri?

Era o perioada in care oamenii de afaceri se plangeau ca nu mai pot tine sirul schimbarilor legislative si in care coruptia ajunsese sufocanta. Intr-o vreme in care incepusera sa circule sms-urile cu emigrarea in Congo, intrebarea acelui redactor-sef parea una prea pretentioasa. Insa foarte importanta.

Raspunsul dat acum confirma alegerea facuta de romani in urma cu un an si jumatate: 2005 a fost cel mai bun an pentru mediul de afaceri din Romania. Iar prognozele pentru 2006 sunt mai spectaculoase: potrivit „Ziarului Financiar”, firmele vor avea un profit net de 16,2 miliarde de euro si vor plati impozite de trei miliarde.

Mai mult, anul trecut a fost extrem de bun si pentru buzunarele oamenilor de rand, care au obtinut venituri de doua ori mai mari decat in 2004.

Acestea sunt cifrele seci. Cum s-a ajuns la ele? Principala cauza a recordului istoric din 2005 este introducerea cotei unice de 16%. Criticata de multi, prima masura luata de guvernul Tariceanu (aplicarea cotei unice) a fost unul dintre cele mai bune lucruri care i s-au intamplat Romaniei in 2005.

Daca reformele din Justitie, de pilda, au contat pentru parcursul integrarii europene (si au atacat coruptia), reforma prin cota a contat acolo unde se afla motorul masinariei. Cerandu-li-se un impozit mai mic, multe companii au ales chiar sa-l plateasca. Au iesit astfel la suprafata sume importante (mai mari decat anul precedent, in care impozitul fusese de 25%). Teoria cresterii colectarilor prin marirea bazei de impozitare a functionat.

Surplusul de bani al firmelor s-a dus, in buna masura, la investitii care sa creeze profituri viitoare si mai mari si o mai buna pregatire pentru „socul european”. Oamenii de rand s-au ales si ei cu venituri mai bune, tot gratie micsorarii impozitelor. Bani mai multi, consum mai mare, nevoie de productie, dezvoltare.

Chiar daca de la cota unica a pornit totul, la titlul de cel mai bun an pentru mediul de afaceri au contribuit credibilitatea noii puteri, franele puse coruptiei si apropierea de Uniunea Europeana.

Toate acestea au fost realizate de un guvern condus de un liberal pursange, alcatuit in jurul Aliantei PNL-PD si cu sprijin puternic dinspre Cotroceni. Chiar daca nu s-a adoptat inca mecanismul de raportare a colectarii TVA, chiar daca au fost intarzieri mari la adoptarea Codului Fiscal si legislatia e inca stufoasa, oamenii de afaceri au avut incredere in echipa PNL-PD.

Incredere care s-a bazat inclusiv pe faptul ca noua echipa de la Bucuresti chiar a dat impresia de echipa, cel putin in prima parte a mandatului. Cel mai bun an pentru mediul de afaceri si perspectiva anilor de dupa pareau sa contureze imaginea unei tari din ce in ce mai puternice, intrata, in fine, pe un drum bun.

(In Europa, Romania este luata, deja, in serios.) Numai dracu’ sau rusii sa nu-si vare coada!, spuneau romanii la inceputul acestui an, nevenindu-le sa creada.

Si totusi. Ramasi fara adversar (dupa ce PSD s-a dus de rapa), aliatii au inceput o paruiala ciudata. Fiecare tabara aduce argumente, pune patima, face calcule si se bucura cand ceilalti sunt in incurcatura. La Bucuresti, e ceva firesc, legitim. Privit mai de la distanta, totul pare o nebunie fara noima. E ca in bancul cu coloana infinitului: cum se ridica unul, cum il strange altul de gat. De parca asta ar fi cel mai important lucru.