Necesitate, provocare si risc (de Ovidiu Nahoi)

Ceea ce a inceput televiziunea nationala, prin proiectul „Mari romani”, realizat in parteneriat cu EVZ, nu este sau nu ar trebui sa fie deloc o plimbare linistita printre epitafuri scrise cu grija. Este – sau ar trebui sa fie – o dezbatere despre prezent. Personajele istoriei Romaniei traiesc printre noi.

Cautarea personajului numarul unu al istoriei romanilor, din cele mai vechi timpuri si pana azi, inseamna, de fapt, o oglinda a convingerilor, aspiratiilor, temerilor si iluziilor momentului. De aceea, proiectul „Mari romani” reprezinta in aceeasi masura o necesitate, o provocare si un risc.

Proiectul este o necesitate. Da, pentru ca trebuie sa ne cunoastem mai bine, inainte de socul pe care-l va reprezenta racordarea Romaniei la marea familie europeana. Romania este astazi strabatuta de o linie de demarcatie vizibila intre tendinta traditionalista si cea modernizatoare. Fiecare cu valorile ei, cu ideile ei si, bineinteles, cu personajele ei simbolice.

Vom vedea in ce masura „imaginarul colectiv” (ca sa folosesc o expresie a istoricului Lucian Boia, unul dintre cei mai fascinanti distrugatori de false mituri) este strabatut, mai degraba, de „pastratori ai traditiei” sau de „elemente modernizatoare”.

Unde se vor situa purtatorii de sabie precum Mihai Viteazul sau Stefan cel Mare, simboluri ale actiunii rapide intr-o societate obosita de o democratie galagioasa si complicata, plina de rafinamente balcanice si de un sir de guvernari prea putin eficiente? Dar Vlad Tepes, pentru multi imaginea dreptatii aplicate urgent si nemilos? Dar Antonescu, un posibil garant al ordinii intr-o societate a carei agitatie si diversitate ii sperie pe multi?

Sau, poate, aspiratiile europene ale majoritatii romanilor – relevate de sondajele de opinie – vor propulsa un reformator precum Regele Carol I? Proiectul ne va ajuta sa intelegem mai bine ce fel de Romanie se pregateste sa intre in Europa.

Proiectul este o provocare. Da, pentru ca, din experienta unor programe similare desfasurate in alte tari, dezbaterile premergatoare s-au dovedit extrem de aprinse, iar rezultatele au fost indelung dezbatute. Britanicii l-au ales pe Churchill, omul politic sub conducerea caruia, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, au obtinut o victorie in care putini credeau la un moment dat.

Francezii l-au desemnat pe De Gaulle, americanii pe Reagan – cel care a determinat, in mare masura, castigarea Razboiului Rece. Finlandezii au optat pentru Mannerheim, simbolul luptei acestei natiuni pentru independenta in agitatul secol XX.

Iar cehii s-au gandit in primul rand la Carol al IV-lea, rege al Boemiei in secolul al XIV-lea si imparat al Sfantului Imperiu Roman, cel care a lasat Pragai celebra universitate. Este, intr-adevar, o mare provocare sa alegi nu numai intre personalitati, ci intre fapte si momente istorice pline de simboluri cu rezonanta contemporana.

Proiectul este un risc. Da, pentru ca, asa cum se intampla adesea in Romania, multe idei interesante esueaza in banal, in ridicol, in manelizare. Goana dupa spectacol ieftin, dupa audienta si dupa popularitate ieftina distrug adesea orice dezbatere benefica pentru societate.

Dar, pana la urma, si un asemenea risc trebuie asumat. In fond, de va fi ca proiectul sa alunece in aceasta directie, va insemna ca acestia suntem noi, azi, in pragul intrarii in Europa. Cu prejudecatile noastre, cu spaimele noastre si cu personajele noastre de opereta cu tot!