Scriitorii romani se confrunta cu exportul

Deficitul comercial al economiei romanesti a fost, in ultimii ani, din ce in ce mai mare: importam mult mai mult decit putem exporta, produsele mioritice sint cvasiinvizibile pe pietele occidentale, iar incercarea de a inversa, cel putin pe termen lung, aceasta tendinta ar trebui sa-i preocupe pe cei responsabili.

Cum arata insa balanta comerciala a Romaniei in domeniul culturii scrise? In ciuda pretinselor discontinuitati profunde intre „elita“ si „masele“ de la noi, pina acum citiva ani peisajul literelor romanesti care ajungeau la export semana leit cu cel al vinurilor sau legumelor romanesti, aproape invizibile in supermarketurile occidentale.

Dincolo de generatia 1927

Desigur, se va spune, nume remarcabile – dar deja foarte vechi – ca Eliade, Cioran sau Ionesco sint cunoscute si apreciate in Vest si mai ales acolo unde ne-a interesat cel mai mult, adica in Franta.

Dar pentru a continua analogia economica, a argumenta ca asa este e ca si cum, intrebat despre deficitul comercial din ultimii ani, un membru al Guvernului ar raspunde ca balanta nu statea atit de rau acum patru decenii.

In plus, chiar daca admitem ca „materia prima“ a productiilor celor trei romani de la Paris era autohtona, nici macar nu avem de-a face, aici, cu un caz clar de export de produs finit, pentru ca operele respective au fost scrise, in majoritate, in alte limbi decit romana si comercializate cu eticheta „Produit en France“.

Literatura romana, fara cota in Vest

„Nici un editor strain nu publica un autor roman cu placere, pentru ca literatura romana n-are nici o cota in Occident. Cei mai multi te publica doar ca sa nu-i mai bata la cap traducatorii“, declara Mircea Cartarescu

intr-un interviu acordat mai demult „Romaniei literare“. Cazul autorului „Nostalgiei“ este, fireste, unul dintre cele mai favorabile: cartile sale s-au tradus in mai mult de sapte limbi si, in ciuda unor lamentatii ale autorului, unele dintre editurile care l-au publicat nu au fost chiar obscure.

Cu toate acestea, situatia generala ramine una de „deficit“ clar, iar acest lucru este demonstrat chiar de editorul roman al lui Cartarescu, Gabriel Liiceanu.

Intr-un text reprodus in revista „22“, directorul de la Humanitas arata ca, din 1990 pina acum, editura a publicat „183 de titluri apartinind unui numar de 133 de autori francezi si provenite de la 59 de edituri. In acest rastimp, 18 titluri romanesti apartinind unui numar de sapte autori de la Humanitas au fost publicate in sapte edituri franceze“.

De ce nu ni se vind temele

Unele dintre motivele pentru care lucrurile stau asa sint evidente si bine cunoscute. Ca limba romana nu este una de circulatie, ca statutul culturii de la noi pe scena europeana (sau, cu atit mai mult, pe cea mondiala) este unul modest, mai modest chiar decit al traditiei maghiare sau poloneze, acestea sint adevaruri de mult stiute, insa lamenta-tiile pe aceste teme nu folosesc la nimic.

O cauza mai interesanta este tematica majoritatii produselor culturii scrise de la noi. „Cind se primeste un manuscris romanesc, se asteapta sa fie despre Ceausescu si Securitate, iar asta plictiseste foarte tare“, spune Mircea Cartarescu in acelasi interviu.

In generatia mai veche, atunci cind nu se scria despre traumele trecutului, se aborda deseori un registru oniric: literatura de la noi inca nu trateaza teme sociale sau politice de interes international si nici nu a reusit sa se impuna intr-un registru mai postmodern: povestirea „mica“ a unei experiente individuale.

Autorii care au sanse la export sint cei mai tineri, „care nu mai mesteca experienta comunista“, considera agentul literar Simona Kessler. Insa, pina acum citiva ani, acesti autori nu se publicau nici macar in Romania.

Probleme de promovare

Absenta de la export a scriitorilor romani are totusi si explicatii mai concrete, care tin de strategiile de marketing ale editurilor romanesti ce detin drepturile de autor pentru volumele publicate de oamenii de litere de la noi.

Daca o editura din tara vrea sa vinda drepturi de traducere unor colegi din strainatate, „trebuie sa faca un catalog cu autori, care sa contina sinopsisuri ale volumelor, mostre de traducere, prezentari si date despre autori, realizate intr-un mod accesibil“, explica Simona Kessler.

Articol integral in Cotidianul