Sari direct la conținut

Gica Petrescu, dator 3.000 lei la intretinere!

Privirile romanilor se lumineaza daca ii intrebi despre Gica Petrescu. Cel mai mare, cel mai bun, cel mai iubit, spun si copiii, si adultii si bunicii. Insa, dupa moartea sa, usa apartamentului a ramas inchisa, iar datoriile la administratia blocului au depasit 3.000 lei. In schimb, pentru apartamentul maestrului se „bat” mai multe institutii.

A trait o viata fabuloasa, a calatorit peste tot in lume si a fost iubit de cateva gene-ratii de romani. Insa, acum, Gica Petrescu a ajuns un subiect de disconfort atat pentru autoritati si mostenitoare, cat si pentru vecinii marelui interpret.

Gica Petrescu nu are mostenitori directi, iar el si-a dorit ca dupa moarte locuinta sa din Bulevardul Elisabeta nr. 25 sa devina un muzeu care sa-i poarte numele. Din 19 iunie 2006, adica dupa ce maestrul cantecelor de pahar a plecat pe ultimul drum, nimeni nu a mai deschis usa apartamentului.

In tocul usii, sunt insirate facturile la telefon si lumina. Din cand in cand le strang vecinii, pentru ca nimeni nu mai este interesat sa achite aceste datorii. Asociatia de Locatari se plange ca si sumele la intretinere cresc, fara ca cineva sa stie cine le va achita in cele din urma.

Din cate spun vecinii, nimeni nu a mai intrat in apartament si nici nu a scos cineva lucruri din casa. Singura mostenitoare cunoscuta este Diana Ieseanu, nepoata Cezarinei, sotia multiubita a lui Gica Petrescu. Insa, surpriza!, nepoata spune ca nu are „vocatie de succesiune” si nu vrea sub nici o forma apartamentul de patru camere din centrul Capitalei.

„Nu credeti ca e treaba mea daca vreau sau nu apartamentul?”, ne-a raspuns scurt Diana Ieseanu. Insa, vecinii au fost anuntati de nepoata ca va veni sa predea cheile celui care va „castiga” apartamentul.

La apartamentul 11, in care a locuit Gica Petrescu, datoriile la intretinere „la zi” au ajuns la 3.244,30 lei, asa cum arata panoul de intretinere. Blocul are centrala de incalzire proprie, iar cheltuielile comune pentru lift, lumina, curatenie etc. nu pot fi anulate pentru apartamentul in care nu mai locuieste nimeni de anul trecut.

Apartamentul ar putea sa ajunga la primarie

Ministerul Culturii spune, prin consilierul Tudorel Urian, ca un apartament intr-un bloc este foarte putin probabil sa fie declarat muzeu si ca, oricum, nu s-a facut nici un demers in acest sens.

Cel mai probabil, Primaria Capitalei sau cea a sectorului 5 vor deveni „mostenitorii” apartamentului lui Gica Petrescu, dar cine va mosteni drepturile de autor pentru cele peste 1.500 de compozitii ale maestrului inca nu se stie.

Gica Petrescu a murit la 91 de ani, in luna iunie a anului trecut. Maestrul a fost condus pe ultimul drum de mii de bucuresteni, dar, acum, nici nepoata, nici autoritatile, nici Ministerul Culturii nu-si mai amintesc de el.

Mai mult in Click

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro