Pastele high-tech, un esec

Pastele inseamna, pentru multi, in primul rand o cursa prin hipermarketuri, dupa cele mai frumoase sau, dupa caz, cele mai ieftine oua din ciocolata. Victoria dimensiunii consumeriste a sarbatorilor crestine in fata celei sacre nu e un fenomen nou, insa proportiile sale cresc de la un an la altul.

Ne ramasesera totusi ora petrecuta, in reculegere, la Inviere si ziua de duminica, dedicata familiei, cu viii sau cu mortii neamului.

„Duminica in familie” a fost ajustata: nu mai poate fi vorba de o simpla masa in familie, e nevoie de un chiolhan pentru a devora produsele aduse din hipermarketuri, ca niste trofee.

Ultima bucatica de Sarbatoare, slujba de Inviere, are si ea un inamic: tehnologia de varf. Tot mai multi dintre cei care vin la biserica sunt mai preocupati sa filmeze slujba cu camere video sau cu telefoanele mobile decat sa rosteasca o rugaciune. Atentia se muta de la icoane la butoane.

Si nu scapa de ispita nici fetele bisericesti, care ajung sa se roage de statiile de amplificare, in loc sa implore Cerul sa-i ierte pe pacatosi.

PAROHIE CU MICROFONIE

„Popa Play-back” a stricat slujba de Inviere

Puhoi de lume in Noaptea de Inviere la Biserica cu hramul „Sf. Parascheva” din Bucuresti, situata la intersectia bulevardelor Lacul Tei si Barbu Vacarescu. Aproape de miezul noptii, preotul ii cheama pe credinciosi: „Veniti de luati Lumina!”.

In cateva minute, sute de lumanari se aprind, dar, imediat dupa aceasta, slujba degenereaza. Mai intai, preotul incearca sa-si faca loc prin marea de oameni si, vazand ca nu reuseste, renunta la rugamintea: „Va rog sa poftiti in curte”. Si trece rapid la „Iesiti afara din biserica!”, un mesaj care, rostit apasat si repetat, strica dispozitia celor prezenti.

Afara, la altarul din curtea bisericii, incepe aventura: instalatia de sonorizare, insuficient verificata si prost manevrata, arunca din difuzoare fragmente de slujbe inregistrate: „Doamne milu…” , apoi paraziti si microfonie. Esecurile se succed unul dupa altul.

La microfonul pe care il tine preotul, se aud franturi de discutii intre preot si ajutoarele sale, care par sa caute inregistrarea potrivita: „Nu stiu unde-am pus-o… Asta de-aici ce e?”. Tot in difuzoare, gratie aceluiasi microfon, se aude sunand un celular: probabil ca parintele are deja reclamatii de la enoriasii din jurul bisericii.

„Ii sare discul”

Dupa vreo 20 de minute, se aude un fragment din slujba de Inviere: „… cu moartea pre Moarte calcand…”. Cantarea bisericeasca rasuna din difuzoare pret de aproape un minut, timp in care lumea incepe sa spere ca va asista totusi la slujba. Spera degeaba, fiindca imnul de slava se incheie brusc, asa cum a inceput, intr-un nor de paraziti electrostatici.

Multimea isi pierde rabdarea. Primii care reactioneaza sunt tinerii, veniti in gasti, mai putin inclinati spre smerenie si mai grabiti sa ajunga la distractie.

„Mai stam? Hai sa mergem… tu nu vezi ca popa asta face play-back?”, spune o pustoaica. „Hehehe… si-i sare discul”, ii raspunde un amic, dupa o noua incercare esuata. Un altul preia ideea si urla peste capetele oamenilor: „Las-oooooo, ma, ca merge-asa!”.

„Nu mai vin la biserica asta”

Desi dat pe „silentios”, celularul preotului sau al unuia dintre ajutoarele sale reuseste sa-si faca din nou simtita prezenta, trimitandu-si pulsatiile electromagnetice in statia de amplificare. Mai trec vreo 20 de minute in care atmosfera devine una de iarmaroc: copiii se harjonesc printre picioarele oamenilor, gastile se distreaza zgomotos.

Multi isi scot celularele si isi dau intalnire cu prietenii. Dezamagiti, enoriasii mai varstnici incep sa plece, nu inainte de a face o cruce larga la intrarea bisericii. Isi spun in soapta „Hristos a-nviat”, pentru ca popa nu le-a zis anul asta formula traditionala a Invierii.

Oamenii ies din curtea bisericii si privesc in urma cu obida: „Asa a facut si anul trecut, si acum doi ani popa asta. Oare ce – Doamne, iarta-ma! – face? Se imbata inainte de slujba?”, spune o pensionara. Vecina ei, mai informata, o completeaza: „A spus ca anii trecuti a fost de la statie (de amplificare – n.r.), da’ zisese popa ca acum au una noua”.

„Fie ce-o fi”, rabufneste a treia, „eu la anul nu mai vin la biserica asta”… Si se alatura credinciosilor care, in grupuri din ce in ce mai mari, pleaca necajiti de la biserica „Popii Play-back”, dupa ce au fost frustrati de cel mai inaltator moment al Noptii de Inviere.

Verdictul patriarhiei

„Preotii nu pot folosi inregistrari”

Statiile de amplificare sunt necesare atata vreme cat numarul credinciosilor este din ce in ce mai mare de la un an la altul, precizeaza purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane, pr. Constantin Stoica.

„Bisericile sunt arhipline. Cele 300 de biserici cate sunt in Capitala au o capacitate de 5% din populatia orasului, insa merg duminica de duminica la slujba 10% dintre bucuresteni.

La marile sarbatori numarul devine impre-sionant, asa ca este absolut normal sa se foloseasca statii de amplificare”, explica Stoica, care precizeaza ca unele lacasuri au chiar si ecrane pe care sunt proiectate imagini din timpul slujbei.

Despre preoti care folosesc inregistrari pentru a suplini vocile din cor sau chiar predica, Constantin Stoica spune ca nu are cunostinta: „Nu este permis, iar preotii nici nu au cum sa faca asta, din cauza ridicolului situatiei”.

de Andrei Velea

integral in EvZ