Digi24: VIDEO O femeie în vârstă a fost dată jos cu forța din autobuz în Rusia după ce a criticat războiul din Ucraina
O femeie în vârstă a fost dată jos cu forța dintr-un autobuz în Rusia, după ce a criticat războiul din Ucraina și dotarea precară a armatei ruse, după cum se observă dintr-o înregistrare video postată pe rețelele sociale.
Clipul video, filmat de un alt pasager, prezintă o discuție în contradictoriu între o femeie și altă persoană care nu apare în cadru.
„Du-te în Ucraina, să trăiești acolo!”, i se spune femeii de pe scaun
„Am fost de două ori, în tinerețe. Nu am rude și nu cunosc pe nimeni acolo”, răspunde aceasta.
„Nicio problemă, du-te acum, să-i ajuți”.