Drumul de la firma romaneasca de stat la Multinationala (de Emil Stoica)
In urma cu cateva saptamani, premierul Tariceanu anunta ca isi doreste ca firme romanesti precum Romgaz sau CEC sa-si extinda activitatile si in afara Romaniei.
Vineri, 13 iulie, ministrul transporturilor Ludovic Orban anunta ca CFR Marfa doreste sa cumpere MAV, operatorul national similar din Ungaria.
Ideea in sine nu este rea deloc si, teoretic, prezinte avantaje atat pentru firme (Romgaz, CFR Marfa, CEC, etc) cat si pentru Romania.
Pentru firme: datorita faptului ca vor reusi sa obtina sinergii – ceea ce inseamna o profitabilitate mai mare – asta le va permite practicarea unor preturi mai competitive, atragerea de management mai performant, etc.
Pentru Romania: pentru ca managementul – care va fi platit si mai bine – ramane in Romania, pentru ca alte activitati de valoarea adaugata mare (servicii financiare, legale, de contabilitate, etc) raman in Romania si pentru ca in acest fel Romania o sa aiba nu numai oameni cu putere de cumparare mai mare dar si un grad mai ridicat de a atrage talente.
Un alt avantaj este ca, in vederea privatizarii pe bursa din Bucuresti a acestor firme, si importanta BVB va creste si, deci, si alte servicii financiare. De asemenea vor beneficia si firmele furnizoare datorita faptului ca dintr-o data clientii lor vor fi mai mari.
Extinderea in afara Romaniei a fost incercata pana acum si de firme private, de la IT pana la productia industriala, cel mai de succes exemplu fiind firma Rompetrol care s-a extins si a obtinut cote de piata foarte bune in Balcani si cote de piata bune din Rusia pana in Spania, trecand prin Franta.
Insa extinderea in exterior nu va fi fara probleme si voi analiza separat in zilele urmatoare care sunt implicatiile pentru Romgaz, CFR Marfa si CEC.
Sunt cateva elemente comune insa celor trei mari firme de stat:
Prima problema ar fi ca cele trei firme nu au parte de un corporate governance adecvat. Numirile in posturile de conducere se fac in continuare pe criterii politice (desi in cazul CEC aceasta practica pare sa fi fost pe moment oprita), anumite decizii – cum ar fi politicile de personal – au o importanta componenta politica datorita zecilor de mii de angajati ale fiecareia dintre cele trei firme.
Niciuna dintre cele trei firme nu este cotata la bursa pentru a avea un sistem de raportare eficient sau pentru ca managementul firmei sa raspunda conform cerintelor pietei de capital. Toate cele trei firme – in ciuda istoriei, brandului si dimensiunilor lor – au reusit sa piarda cote de piata si sa aiba in general o atitudine pasiva, mioritica uneori, in fata economiei de piata si a competitiei.
Din prima problema decurge a doua problema si anume cea a managementului: managementul din cele trei firme este greoi, lipsit de imaginatie si care nu face fata cerintelor pe piata interna; sa le ceri sa fie competitivi si sa inteleaga cum functioneaza o piata externa precum si cea europeana sau chiar globala cred ca este prea mult.
O a treia problema care deriva din nerezolvarea primelor doua este ca, desi achzitiile in exterior vor fi finantate prin imprumuturi, totusi, in caz de pierderi, aceste imprumuturi vor trebui finantate de catre firma mama, adica de CEC, Romgaz sau CFR Marfa.
Intrebarea principala ramane insa daca este in avantajul actionarului – adica al cetateanului in ultima instanta – ca statul sa privatizeze acum cele trei firme si sa foloseasca sumele obtinute pentru alte obiective sau sa se aventureze in extinderea acestor firme si ulterior sa le privatizeze.
Datorita faptului ca economia romaneasca si-a revenit dar si pentru ca Romania reuseste sa atraga investitii semnificative (inclusiv investitii private, fonduri europene, etc), cred ca varianta extinderii celor trei firme este cea mai buna pentru economia si societatea romeasca.
Insa daca firmele romanesti nu reusesc sa-si rezolve problemele de corporate governance si de management performant, imi este teama ca se impune varianta privatizarii integrale imediate.
INTERVIURILE HotNews.ro