VIDEO Cadoul oferit de Zelenski lui Biden: „Mulți au fost salvați de acest sistem HIMARS”
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a oferit lui Joe Biden, în timpul vizitei la Casa Albă, o cruce militară aparținând unui luptător ucrainean, căpitan pe o baterie HIMARS americană, pe care acesta a vrut să i-o dăruiască președintelui SUA, relatează CNN.
Zelenski i-a mulțumit lui Biden și Congresului SUA pentru sprijinul acordat Ucrainei și și-a exprimat aprecierea și față de poporul american.
„Vă mulțumesc foarte mult, domnule președinte. Bineînțeles, mulțumiri pentru sprijinul bipartizan, mulțumiri Congresului și mulțumiri din partea oamenilor noștri obișnuiți oamenilor voștri obișnuiți, americanilor. Apreciez foarte mult”, a spus el.
Zelenski i-a prezentat apoi lui Biden o medalie militară, pe care – a spus el – o transmite mai departe de la un căpitan din armata ucraineană care luptă în regiunea Donbas.
„Ieri am fost la Bahmut, în Donbas… și aș vrea să vă ofer ceva. Un tip care este cu adevărat, cu adevărat un erou, un căpitan adevărat, mi-a cerut să dau mai departe distincția sa. Și mi-a cerut să o dau președintelui Biden. Veți înțelege, este căpitan pe o baterie HIMARS… Și vreau să v-o ofer, este o cruce pentru merite militare. Este de la el, da, și a trimis și un mesaj… A spus că mulți dintre camarazii lui au fost salvați de acest sistem HIMARS”, a explicat Volodimir Zelenski.
„Ei bine, nemeritat, dar foarte apreciat”, a reacționat Biden primind cadoul. El i-a mulțumit lui Zelenski și a promis că îi va trimite în schimb căpitanului ucrainean o medalie militară americană din Irak, unde a luptat fiul său Beau.
#breaking Powerful moment at the White House as Ukraine’s President Zelensky unexpectedly gave President Biden a cross for military merit, on behalf of a war hero named Pavlo. A visibly moved Biden said the honor was „undeserved, but appreciated.” @VictorBlackwell @Phil_Mattingly pic.twitter.com/fxSr30e7v1
— Will Ripley (@willripleyCNN) December 21, 2022
___