„Da, ce, ba, nu stii sa citesti?”
Relatiile dintre romani si italieni sunt mai tensionate ca oricand. Ele nu ar trebui sa fie. Din contra.
Voi incerca, pe parcursul a trei articole, sa scriu despre aceste relatii. Primul articol este despre experienta unui roman in Italia. Urmatorul va fi despre probleme economice si sociale din Italia. Iar al treilea va discuta relatiile romano – italiene si ce cred eu ca trebuie facut, atat pe plan intern cat si la nivelul UE.
Un roman in Italia
1. In 1999 am ajuns la Milano, intr-un secondment la filiala italiana a multinationalei la care lucram deja de trei ani la filiala din Bucuresti.
In prima luna am stat la un residence platit de firma, timp in care mi-am cautat un apartament in care sa stau cu chirie. Agentiile imobiliare – neprofesioniste: daca agentul se prezenta la intalnire, imi arata de obicei altceva decat mi-a prezentat la telefon. In plus, un pic xenofobi: cand auzeau ca sunt roman (da, in 1999) multi imi inchideau telefonul in nas.
2. La mai putin de doua luni de cand ajunsesem in Italia, a trebui sa ma intorc in tara pentru niste examene. Desi aveam drept de munca si de rezindenta in Italia, datorita birocratiei excesive (dura aproximativ 6 luni eliberarea persmisului de rezindenta), odata intors in Romania trebuia sa obtin o noua viza pentru ca viza initiala se elibera cu o singura intrare…
Prelungirea permisului de sedere (care era acordat pentru perioade de maxim 2 ani) a fost tot timpul o problema pentru strainii care lucreaza in Italia. Era aproape imposibil, datorita birocratiei excesive si lipsei de competenta a functionarilor italieni, ca un strain sa nu se afle in ilegalitate, drept clandestin, desi avea dreptul sa lucreze.
3. Am avut oaspeti veniti din Romania sa ma viziteze in Italia. Pentru o viza, se astepta aproximativ 2 saptamani la coada in fata consulatului si apoi, daca toate actele erau in regula, inca 2-3 zile. Nici pana azi, niciun roman nu a primit scuze pentru tratamentul umilitor de la acele cozi sau de la tratamentul aplicat (de la functionarii italieni sau de la cei romani care ii ajutau).
Chiar in fata consulatului, pentru 100 USD diferite persoane iti puteau obtine viza in aceeasi zi… oare nu-i vedea nimeni?
Din cauza asta, multi veneau cu vize obtinute la alte consulate ale altor tari din spatiul Schengen…
4. In 1999, ajuns la Milano, am sunat la consulatul romanesc din localitate, sectia economica. Un domn plictisit mi-a raspuns ca nu se poate intalni cu mine, pentru ca are familie, copii. In cei 5 ani cat am stat la Milano, activitatea in domeniul economic al consulatului a fost aproape inexistenta.
5. Noiembrie 2000. Am sunat la consulat:
Eu: doresc informatii despre alegeri, se poate vota la consulat?
Functionara: trebuie sa aveti carte de alegator
Eu: nu am, cum pot sa o obtin?
Functionara: mergeti in tara.
Si mi-a inchis telefonul in nas.
6. La masa cu un intreprinzator italian care era interesat de niste podgorii in Romania. Dupa ce ii dau detaliile unor prieteni din Romania care il puteau ajuta, i-am spus ca s-ar putea ca primarii din acele localitati sa-i faca probleme. Iata cum mi-a raspuns:
Nu-mi fac griji. O sa vorbesc cu ei si o sa-i conving ca este si in avantajul lor. Toti, trebuie sa castigam, nu-i asa? Se pot face firme mixte, cu cine doresc dumnealor.
7. Presa in Italia: din 1999 si pana azi (urmaresc presa italiana in mod curent): daca un italian comite o crima se spune simplu: “un barbat a comis o crima”. Daca, in schimb, este vorba de un albanez, atunci articolul are prioritate iar titlul este scris cu litere de-o schiopa: “IARASI ALBANEZII OMOARA ITALIENI”.
8. Iunie 2004. Vroiam sa cer informatii la consulat despre cum imi pot prelungi pasaportul. Timp de doua zile, la telefon nu a raspuns nimeni. La e-mail primeam mesaj de eroare pe motiv ca e-mailul consulatului era plin.
M-am deplasat intr-o dimineata la consulat. Cateva sute de persoane asteptau deja… Consulatul, inconjurat de un gard mare, de fier, de care atarnau cateva informatii.
Informatiile nu erau de niciun ajutor, printre ele se spunea ca se fac programari pentru a cere informatii din ziua respectiva in 4 saptamani… Alte informatii aminteau romanilor care asteptau toata noaptea la coada sa nu vorbeasca prea tare si nici sa nu-si faca nevoile…
In cele din urma apare un functionar. Un tanar il intreaba ceva, la care functionarul ii raspunde:
„Da, ce, ba, nu stii sa citesti?”
Indicand spre cele 2-3 informatii atarnate de gard.
In cele din urma, mi-am prelungit pasaportul in tara….
9. 1999. In metrou, la Milano: la fiecare statie, cativa acordeonisti care terminau cu:
Grazie si buona fortuna
1999 – 2004: in intersectii, ca la Bucuresti, cersetori si tot soiul de indivizi care vroiau neaparat sa-ti spele parbrizul… Vorbeau romaneste.
1999 – 2004: pe strazile orasului si la periferie, seara, noaptea: prostituate.
1999 – 2004: Stazione Centrale (gara), Milano: oameni fara nicio treaba, cativa vorbind romaneste despre ce si unde au mai furat.
Politia, unde e politia? Nicaieri.
10. Colegi italieni se plang de nomazi, de tigani. In Italia sunt sub 250.000 de tigani. Cu toate astea, nu sunt integrati in societate. Le spun ca in Romania sunt circa 1.000.000 si le povestesc despre programe de discrimare pozitiva. Se arata interesati, dar sceptici.
11. Un prieten italian imi povesteste despre cele 20 de milioane de americani care au numele de familie italian. Si despre sutele de mii de italieni care dupa razboi au plecat la munca in Germania, Belgia, Franta. Imi spune:
Imi pare rau ca nu am invatat nimic din experienta noastra din secolul 20. Am fost prezentati ca mafioti, ca lenesi, ca raufactori; dar prea putini aisi aduc aminte ca au fost sute de victime, toti italieni, intr-o mina din Belgia in anii ‘50. Ceea ce ne-au facut noua altii – si nu ne-a placut – facem noi acum pe strainii care vin aici. Pana in 1990 aveam emgrare. Din 1990 avem imigranti. Nu stim sa gestionam situatia. Imi cer scuze.
12. 2003: un prieten, roman, este in delegatie la Roma. Ia masa intr-un restaurant, isi pune sacoul pe spatarul scaunului. Termina masa, da sa plateasca, dar vede ca nu mai are portofelul in buzunarul interior al sacoului. Face plangere la politie. Politistul ii pune in brate un catastif cu poze de posibili suspecti ai furtului. In catastif (in 2003), poze cu diferite nume, aproape jumatate romani…
13. Emisiune la radio. Un tanar de 18 ani cu parinti din Senegal – aflati de multi ani ilegal in Italia – povesteste dilema sa. Parintii sai au plecat de multi ani din Senegal si nu s-au intros niciodata acolo, pentru ca nu s-ar mai fi putut intoarce in Italia.
Tanarul nu cunoaste pe nimeni in Senegal, a urmat scoala in Italia (de, copiii de imigranti, chiar daca ilegali, pot urma scoala) si are prieteni italieni. Totusi, pentru ca implineste 18 ani si nu are permis de sedere, va putea fi expulzat din Italia.
In Senegal… Totusi, exista o portita de scapare: daca face o mica infractiune, un furt, si este condamnat, dupa ce ispaseste perioada de inchisoare primeste automat un permis de sedere cu care isi va putea cauta de lucru…
14. 2001: Cozi peste cozi la prelungirea permisului de sedere.
M-am dus la questura dimineata la 8.30 sa imi prelungesc permisul, am intrat pe usa din fata, dar mi s-a indicat, destul de nepoliticos, usa din dos. Cozi de sute de persoane, cei din coada ma sfatuiesc (si pe buna dreptate) sa revin a doua zi, pe la ora 6 dimineata; nu de alta, dar programul este pana la ora 12.00
Am facut intocmai, a doua zi m-am infiintat la 6.00 si am reusit in cele din urma sa intru la 11.00, fix inainte sa inchida portile. Functionarul italian se uita printre tonele de documente pe care i le-am inmanat si imi spune ca un formular nu este intocmai cu ultimul model.
A doua zi, tot coada de 5 ore, reusesc sa depun documentele. Pentru a ridica permisul de sedere, alte cozi.
15. 2003: trebuie sa obtin un nou permis de sedere. Merg in tara 1 saptamana pentru a obtine o noua viza.
De data asta mi-am invatat lectia, cei de la HR au identificat o agentie care ma baga prin fata. Intr-o ora il prelungesc.
16. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, peste 6 milioane de italieni din sud au emigrat in nord. Nu sunt priviti cu ingaduinta in nord, sunt considerati mafioti, lenesi, aduc probleme, lucreaza ilegal…
2001: Lega Nord este un partid ce lupta pentru independenta Padaniei si insista pe expulzarea clandestinilor. Problema este ca, datorita birocratiei, chiar si cei care au acte in regula pot fi considerati clandestini.
Nu este pentru prima data cand Lega Nord intra in guvern.
De data asta, guvernul Berlusconi emite o lege, asa-numita lege Bossi – Fini (Bossi este presedintele Lega Nord, Fini este presedintele partidului mostenitor al partdidului fascist, si el aflat acum la guvernare). Conform acestei legi, cetatenilor din afara UE trebuie sa li se ia amprentele, sunt vazuti ca niste infractori.
Totusi, guvernul accepta regularizarea muncitorilor ilegali, in schimbul prezentarii unui contract de munca si a platii contributiilor sociale pe 3 luni. In ultimii 15 ani s-au mai dat 4 astfel de legi, asa numitele “sanatoria”, in urma carora aproape 2 milioane de muncitori ilegali au primit documente de sedere.
In 2003, peste 700.000 de muncitori ilegali fac cerere de regularizare.
Este un sentiment general cei care vin de la inceput ca sa lucreze cu permis de munca, cu viza de lucru, cu persmis de sedere — sunt practic descurajati sa treaca prin toate problemele birocratice. In schimb, daca vii ilegal, lucrezi la negru, nicio problema – in 2-3 ani vei primi permis de sedere.
Prin astfel de politici, in ultimii 15 ani Italia a descurajat venirea lucratorilor straini pe cai legale si a incurajat venirea pe cai ilegale.
17. Lucian este din Bacau. A venit in 1997, la numai 18 ani, prin biserica catolica in vizita in Italia pentru o saptamana. Insa el stia ce doreste si nu a mai luat autobuzul inapoi spre Bacau. A dormit si in parcuri, incepea lucrul la ora 6 – curata biroul unui expert contabil; de la 7 era la un bar si servea cafea. Revenea la pranz si cina pentru a servi clienti. Intre timp, mai curata niste apartamente, mai si zugravea, mai repara una-alta.
S-a casatorit cu o italianca, acum are 2 copii si lucreaza ca broker de produse agricole cu un salariu mult peste medie.
Insa nu toti au reusit precum prietenul Lucian. Multi, la 18 ani, si fiind fortati sa doarma prin parcuri – pot cu usurinta sa inceapa sa fure, sa faca alte infractiuni.
Ca sa nu mai vorbim despre cei lasati acasa, conform datelor oficiale sunt peste 60.000 de copii romani cu parinti aflati la lucru in strainatate. Conform unor cifre independente, numarul lor este de 2-3 ori mai mare. Ce educatie vor primi ei? Ce vor face ei cand vor implini 18 ani?
Epilog
2007: vizitez din nou Italia, imi revad prietenii. Italia este o tara frumoasa, bogata, oamenii par prietenosi.
Insa, ca strain care a lucrat in Italia, mi s-a parut ca nu a invatat cum sa gestioneze problema strainilor.
INTERVIURILE HotNews.ro