Sari direct la conținut

Criza dinarului: Kosovo închide băncile sârbești din nordul țării/ Reacția Serbiei

HotNews.ro
Autocare cu sârbi kosovari trec granița din Kosovo în Sebia, Foto: STRINGER / AFP / Profimedia
Autocare cu sârbi kosovari trec granița din Kosovo în Sebia, Foto: STRINGER / AFP / Profimedia

Poliția kosovară a închis luni cele șase sucursale ale băncii sârbe din nordul Kosovo, în virtutea unui decret care interzice tranzacțiile comerciale în dinari sârbi începând cu luna februarie, potrivit AFP.

Belgradul, care cheltuiește milioane de euro din bugetul său pentru ajutorarea sârbilor kosovari, a condamnat imediat această decizie, acuzând Pristina că îi „terorizează”.

Cele șase sucursale ale Băncii de Economii Poștale situate în cele patru municipalități cu majoritate sârbă, au fost închise deoarece funcționau „ilegal”, a explicat poliția într-un comunicat, adăugând că „această acțiune s-a desfășurat până în prezent fără probleme sau incidente” și că scopul ei „este de a stabili ordinea și legalitatea”.

Poliția, care a îndepărtat, de asemenea, semnele cu „Ministerul sârb al Finanțelor” din fața băncilor, a declarat că acționează la ordinul procuraturii.

Membri ai KFOR, forța NATO în Kosovo, și ai misiunii europene Eulex, se aflau la fața locului în partea de nord a orașului Mitrovica pentru a observa situația, a constatat un corespondent AFP.

Ministrul sârb de interne Ivica Dacic a reacționat imediat, acuzându-l pe premierul kosovar Albin Kurti că îi „terorizează” pe sârbii din Kosovo.

„Kurti nici măcar nu merită să fie menționat, dar dacă comunitatea internațională nu-și revine, toate acestea vor duce la noi conflicte în Balcani, cu consecințe imprevizibile”, a spus el într-o declarație.

„Finanțarea ilicită”

Din februarie și de la interzicerea tranzacțiilor în dinari sârbi de către Banca Centrală din Kosovo, s-au înmulțit întâlnirile în încercarea de a găsi un teren comun între Pristina și Belgrad, care nu a acceptat niciodată independența Kosovo și continuă să finanțeze un sistem de instituții așa-zis „paralele”, cum ar fi spitale și școli.

Serbia plătește subvenții pentru mii de angajați ai acestor instituții, precum și burse pentru studenți, pensii pentru pensionari și așa mai departe. Totul în dinari și, adesea, în numerar.

Kosovo a vrut să pună capăt acestui sistem, argumentând că este imposibil să se urmărească originea acestor fonduri.

De la 1 februarie, tranzacțiile comerciale în dinari, tolerate anterior în zonele cu populație preponderent sârbă, au fost interzise. Este permisă doar utilizarea euro, moneda oficială.

Belgradul denunță o „crimă împotriva umanității”

Unele bănci din nordul Kosovo încă mai emiteau dinari – în sume mici, dar mulți rezidenți, studenți, angajați și pensionari care primesc ajutoare de la Belgrad trebuie acum să treacă granița pentru a le primi.

Pristina a explicat că nu este vorba de a interzice Serbiei să plătească salariile sârbilor din Kosovo, ci de faptul că Belgradul trebuie să facă acest lucru în euro. Pentru premierul Albin Kurti, scopul este de a combate „finanțarea ilicită, spălarea de bani… lucruri care s-au întâmplat în trecut”.

La rândul său, Belgradul, care consacră aproximativ 120 de milioane de euro din bugetul său pentru Kosovo, asigurându-și astfel loialitatea sârbilor kosovari, a denunțat în mod constant o „crimă împotriva umanității”.

Închiderea băncilor este „un nou act de sălbăticie care amenință în mod direct supraviețuirea poporului sârb din Kosovo”, a declarat luni premierul Milos Vucevic.

Șapte întâlniri au avut loc din februarie între negociatorii sârbi și kosovari în încercarea de a găsi un compromis, fără succes, fiecare parte acuzând-o pe cealaltă pentru eșec.

„Nici Serbia și nici Kosovo nu sunt pregătite să ajungă la un acord”, a deplâns UE la jumătatea lunii mai, după ultima întâlnire nereușită dintre negociatori.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro