Florin Piersic a fost operat de urgență. Se află la ATI, în stare stabilă – ultimele informații de la Spitalul Foișor
Florin Piersic a fost operat în regim de urgență și i-a fost extrasă proteza de genunchi, iar în prezent este în Secția ATI, în stare stabilă, a anunțat joi seară Spitalul Foișor din Capitală, unde actorul a fost transferat de la Institutul Matei Balș. Amintim că la momentul internării actorului la Foișor, reprezentanții unității medicale spuneau că starea acestuia este „gravă, în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul protezei totale de genunchi”.
Conform unui comunicat al Spitalului Foișor, actorul în vârstă de 88 de ani a fost operat în regim de urgență, i-a fost extrasă proteza de genunchi și implantată o nouă proteză, cu caracter temporar:
- „În urma investigațiilor efectuate la spitalul nostru, având în vedere starea gravă a pacientului Florin Piersic, s-a constituit o echipă compusă din medici ortopezi, ATI, infectioniști și medic cardiolog și s-a decis efectuarea intervenției chirurgicale în regim de urgență.
- A fost extrasă proteza de genunchi, s-a practicat asanare extinsă și implantarea unei proteze tip spacer cu caracter temporar, purtătoare de antibiotic.
- În prezent pacientul se află în secția ATI, în stare stabilă”.
Joi, la momentul la care Florin Piersic a fost transferat, de la Balș, Spitalul Foișor anunța că starea generală a actorului, la acel moment, era „gravă, în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de genunchi”. „Pacientul prezintă multiple patologii asociate, dintre care cea mai gravă este cea cardiacă”, mai precizau reprezentanții Spitalului Foișor.
Foișor este al patrulea spital unde Florin Piersic ajunge în mai puțin de o lună. Problemele au început la mijlocul lunii aprilie, când actorul a ajuns la Spitalul Militar din Cluj. Pe 29 aprilie, el a fost transferat la Institului Inimii din Cluj. Pe 7 mai, medicii clujeni au decis să îl transfere pe Piersic la Institutul Matei Balș din București.
Medicii de la Institutul Inimii din Cluj afirmă că actorul avea deja septicemie în momentul în care a ajuns în unitatea medicală.
Infecția actorului a pornit, cel mai probabil, de la o branulă sau de la o perfuzie, iar stimulatorul cardiac pe care îl avea și proteza de genunchi au întreținut infecția, au mai spus medicii clujeni de la Institutul Inimii, într-o conferință de presă care a avut loc miercuri.