Sari direct la conținut

Dosarul lui Vlad Pascu. Instanța amână cu o săptămână decizia privind cererea de schimbare a încadrării juridice din ucidere din culpă în omor calificat

HotNews.ro
Vlad Pascu, Foto: Inquam Photos / George Călin
Vlad Pascu, Foto: Inquam Photos / George Călin

Judecătoria Mangalia a stabilit vineri un nou termen de judecată, pentru 14 iunie, în procesul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai în urma căruia doi tineri au fost ucişi, după ce timp de mai multe ore au fost audiaţi părinţi ai victimelor, alte rude ale acestora, precum şi martori. Judecătorul a spus că are nevoie de timp pentru a delibera asupra cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei, relatează Agerpres.

  • „Având nevoie de timp pentru a delibera asupra cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care este cercetat inculpatul, amână pronunţarea la data de 14.06.2024”, se arată în soluţia pe scurt a judecătorului, în condiţiile în care părinţii victimelor au solicitat schimbarea încadrării juridice din ucidere din culpă în omor calificat.

Părinții victimelor speră ca noua judecătoare să „facă dreptate”

În sala de judecată a fost adus şi Vlad Pascu. El se află în detenţie la Penitenciarul Poarta Albă, judecătorii Tribunalului Constanţa respingând, ca fiind nefondată, contestaţia formulată faţă de decizia Judecătoriei Mangalia prin care i s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu.

Tatăl lui Sebastian, unul dintre tinerii morţi, şi-a exprimat speranţa că Vlad Pascu va primi „pedeapsa pe care o merită” de peste 15 ani şi că, după audieri, judecătoarea „va face dreptate şi va da verdictul care trebuie”.

Părinţii victimelor din accidentul de la 2 Mai s-au declarat mulţumiţi de noua judecătoare.

  • „Am văzut un complet de judecată foarte profesionist, am văzut o doamnă judecător cum nu am văzut niciodată, m-am simţit în siguranţă şi ştiu că se va face dreptate în acest caz. Chiar mi-a venit să plâng. Am avut o emoţie în corp, mi-au trecut tot felul de gânduri în cap”, a declarat anterior jurnaliştilor tatăl lui Sebastian.

În octombrie 2023, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe inculpatul Vlad Pascu, din Bucureşti, pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului.

  • „În sarcina inculpatului s-a reţinut că, în dimineaţa zilei de 19.08.2023, a condus pe drumurile publice un autovehicul, sub influenţa substanţelor psihoactive, iar, la intrare în localitatea 2 Mai, a acroşat un grup de persoane care se deplasau pe marginea drumului. În urma impactului, a rezultat decesul numiţilor O.A.S. (21 ani) şi D.R.M. (20 ani), precum şi vătămarea corporală a numiţilor B.D.D. (18 ani), C.V.A. (20 ani) şi I.C.I. (20 ani). De asemenea, se reţine că, după producerea accidentului, inculpatul a părăsit locul accidentului”, au transmis la acea dată procurorii.

A fost schimbată judecătoarea dosarului

Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu a fost acuzată de comportament nepotrivit de către familiile victimelor şi de avocaţii acestora, de la primul termen de judecată şi până la ultimul în care a judecat.

Astfel, la primul termen din dosar, în 22 februarie, ea ar fi intrat în sală mestecând gumă şi a cerut buletinul tânărului mort în accidentul de la 2 Mai despre care nu ştia că este decedat.

La al doilea termen de judecată, Ioana Ancuţa Popoviciu l-a întrebat cine este pe tatăl tânărului mort în evenimentul rutier, iar acesta avea un tablou cu chipul fiul său.

De asemenea, şi la ultimul termen, care a fost în 9 mai, avocatul Adrian Cuculis, apărătorul uneia dintre familiile victimelor, a declarat jurnaliştilor la ieşirea din sediul Judecătoriei Mangalia că „gafele din sala de judecată au fost multiple”.

„A întrebat doamna judecător dacă aceşti copii mergeau către punctul unde au fost accidentaţi, ca şi cum acel punct ar fi fost, nu ştiu, un loc de distracţie sau…Nu, pur şi simplu era pe drumul judeţean, în faţa unei baze militare şi atâta tot. Sigur că şi întrebarea dacă familia Robertei s-a prezentat la înmormântarea ei a fost de-a dreptul ridicolă, dar trecând peste toate elementele acestea au fost zeci de întrebări adresate”, a relatat avocatul.

În urmă cu câteva săptămâni, Consiliul Superior al Magistraturii a decis că nu se impune suspendarea judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu până la finalizarea procedurilor disciplinare, aşa cum solicitase Inspecţia Judiciară.

Inspectorii judiciari au apreciat că exercitarea în continuare a funcţiei de către judecător ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare şi ar fi de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei.

De asemenea, avocaţii familiilor victimelor accidentului de la 2 Mai au cerut şi anterior recuzarea judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, iar cererea lor a fost respinsă. Totodată, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia au solicitat Curţii de Apel Constanţa strămutarea dosarului, dar şi această cerere a fost respinsă.

De asemenea, judecătoarea formulase o cerere de abţinere, care fusese respinsă.

Inspecţia Judiciară a anunțat marţi că a exercitat acţiunea disciplinară faţă de judecatoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, calificând drept „neprofesionistă” maniera ei de conducere a unui proces, ceea ce ar avea consecinţe „grave” asupra drepturilor procesuale ale părţilor şi a înfăptuirii actului de justiţie.

Inspecția judiciară a precizat, într-o informare de presă, că solicită Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consliliului Superior al Magistraturii (CSM) sancţionarea judecătoarei pentru „exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă”.

Filmul accidentului din 2 Mai

În 19 august 2023, Vlad Pascu a condus un autoturism pe DN 39, iar în jurul orei 5.25, în apropiere de 2 Mai, a intrat într-un grup de pietoni. În urma impactului, doi tineri şi-au pierdut viaţa şi alţi trei au fost răniţi.

Vlad Pascu a fugit de la locul accidentului şi a fost găsit apoi de poliţişti în Vama Veche.

Anchetatorii au stabilit că el se afla sub influenţa mai multor substanţe interzise, printre care cocaină, amfetamină şi metamfetamină.

Vlad Pascu a fost trimis în judecată, în luna octombrie, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro