Lui Putin ”îi este frică”, spune Zhanna Agalakova, fosta jurnalistă care a spus despre posturile rusești că sunt o „mașinărie de spălat creiere”
Vladimir Putin ”face totul pentru a rămâne la putere”, afirmă Zhanna Agalakova, o jurnalistă rusă care a plecat din țara sa natală la începutul războiului în Ucraina, după ce a demisionat de la televiziunea rusă. Aceasta denunță propaganda presei ruse, care nu se adresează Occidentului, ci ruşilor, subliniază ea, lucru care ilustrează faptul că liderului de la Kremlin ”îi este frică şi este ameninţat”, relatează BFMTV, potrivit News.ro.
Ea a denunţat într-un interviu la BFMTV, marţi, propaganda presei ruse, din care a făcut parte mulţi ani, din 1999 în 2022, şi subliniază că propagandiştii de la Pervîi Kanal nu se adresează Occidentului, ci ruşilor.
Prin intermediul propagandiştilor, Vladimir Putin ”pune în capul ruşilor ideea că dacă Rusia pierde (războiul), toată lumea va avea probleme. Pentru că situaţia pe front nu este favorabilă”, analizează Zhanna Agalakova.
Însă locatarul Kremlinului rămâne într-o poziţie de forţă ”şi poate rămâne la putere”, estimează ea. ”El face totul pentru asta”, dă ea asigurări.
Însă faptul că are vârsta de 70 de ani, împotmolirea trupelor ruse în Ucraina şi erodarea prestigiului său personal stimulează ”apetituri” în jurul său.
Astfel, unele figuri ale regimului profită de situaţie pentru a se poziţiona politic şi a poza ca succesori naturali ai lui Putin, apreciază ea.
Fosta corespondentă a Pervîi Kanal la Paris estimează că următoarele săptămâni şi luni ale războiului sunt decisive în continuarea acestui conflict armat, şi, prin urmare, în poziţia lui Putin în Rusia.
Zhanna Agalakova subliniază că mulţi ruşi nu-şi aprobă preşedintele, dar nu au mijloacele să protesteze faţă de Kremlin şi nici să fugă din ţară.
Ea a spus că crede că televiziunea rusă este folosită pentru a transmite propaganda de la Kremlin și că autoritățile au înăbușit de ani de zile mass-media independentă.
Ea a spus că dorește ca rușii să-i audă mesajul, să înceteze să se lase „zombificați” de propagandă.
Televiziunea rusă este o mașinărie de spălat creiere
Zhanna Agalakova, fosta jurnalistă a Pervîi Kanal până în martie, când și-a dat demisia din cauza invadării Ucrainei de către Rusia, a transmis în luna mai publicului rus să-și închidă televizoarele, pentru că sunt un instrument de spălare a creierelor.
„Pur și simplu nu ascultați, găsiți-vă alte surse de informare”, a spus Zhanna Agalakova într-un interviu pentru BBC.
„Ma uimește cum o fac”, a adăugat ea. „Cum spală creierul propriei populații”.
Ea a spus că crede că televiziunea rusă este folosită pentru a transmite propaganda de la Kremlin și că autoritățile au înăbușit de ani de zile mass-media independentă.
Ea a spus că dorește ca rușii să-i audă mesajul, să înceteze să se lase „zombificați” de propagandă.