Sari direct la conținut

Manelistul Culiță Sterp era și sub influența drogurilor în momentul în care a provocat accidentul rutier de la Cluj – surse

HotNews.ro
Culiță Sterp, Foto: Captura YouTube
Culiță Sterp, Foto: Captura YouTube

Anchetatorii au extins cercetările și pentru conducere sub influența drogurilor în cazul lui Culiţă Sterp, care săptămâna trecută a provocat un accident rutier la Cluj-Napoca, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare. Poliția a anunțat atunci că, în timp ce era băut la volan, interpretul de manele a refuzat să oprească la semnalul agenţilor, a intrat într-o intersecţie pe culoarea roşie a semaforului și a lovit în plin un autoturism.

  • „Ca urmare a cercetărilor derulate de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroul Rutier, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, în baza probatoriului administrat, respectiv a confirmării prezenței substanțelor psihoactive de către instituția abilitată, în cazul conducătorului auto în vârstă de 30 de ani, din județul Hunedoara, a fost dispusă extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”, a transmis marți Poliția Județeană Cluj.

Conform unor surse judiciare, este vorba despre Culiță Sterp.

După producerea accidentului rutier, acesta a fost reținut, fiind plasat apoi sub control judiciar.

VIDEO Culiță Sterp a lovit o mașină care trecea pe verde la semafor, apoi a fugit

Reamintim că în 17 noiembrie Culiță Sterp a provocat un accident în piața Avram Iancu din Cluj-Napoca, apoi a părăsit locul faptei. El a lovit în plin o mașină care trecea pe culoarea verde a semaforului.

Conform polițiștilor, interpretul de manele ar fi comis mai multe ilegalități:

  • A fost surprins de aparatul radar cu viteză mai mare decât cea permisă
  • Nu a oprit la semnalul agenţilor
  • Ulterior a intrat într-o intersecţie pe culoarea roşie a semaforului
  • A lovit în plin un autoturism
  • Sterp a plecat de la locul accidentului, fiind găsit de poliţişti în apropierea Teatrului
  • La verificări, Sterp a fost găsit că a condus băut

În urma accidentului, șoferul maşinii lovite a fost transportat la spital, iar Culiță Sterp a fost reținut pentru 24 de ore pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

În urma rezultatelor probelor biologice, fapta de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului a fost înregistrată drept contravenţie (sancţionată cu amenda şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioada de 90 de zile, dacă alcoolemia, exprimată în grame de alcool per litru de sânge, este până la 0,80 g/l alcool pur în sânge).

Accidentul a fost surprins pe camera de bord a unui participant la trafic.

Cine este Culiță Sterp

Culiță Sterp, pe numele său real Nicolae Sterp, are 30 de ani. PotrivitKanal D, cântărețul s-a născut la data de 25 octombrie 1992 și a copilărit în Hațeg, unde se ocupa de stâna familiei.

Culiță Sterp a ajuns cunoscut de public în anul 2016, când a scos o serie de melodii alături de fosta lui soție, Carmen de la Sălciua. Căsătoria dintre cei doi a durat doar doi ani, până în 2018. În prezent este logodit cu Daniela Iliescu cu care are un băiețel.

Culiță Sterp a participat și la showul Survivor și are milioane de urmăritori pe rețelele sociale.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro