Sari direct la conținut

Răspunsul Moscovei după ce Zelenski a pus zece condiții pentru încheierea războiului / Ce spune Lavrov despre discuțiile cu liderii europeni

HotNews.ro
Serghei Lavrov, Foto: Alexander Vilf / Sputnik / Profimedia
Serghei Lavrov, Foto: Alexander Vilf / Sputnik / Profimedia

Condițiile puse de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, pentru încheierea războiului declanșat de Vladimir Putin sunt „nerealiste”, a susținut marți ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, potrivit Reuters.

Lavrov, aflat la summitul G20 din Indonezia, de la care Vladimir Putin lipsește, le-a spus jurnaliștilor că Ucraina „a propus condiții nerealiste pentru pace” și „refuză să stea de vorbă cu Moscova”.

  • ”Toate problemele provin de la partea ucraineană, care refuză categoric negocieri şi avansează condiții evident nerealiste”, a susținut ministrul de Externe al Rusiei.

De asemenea, Lavrov a acuzat Kievul că a împiedicat „orice posibilă soluție”.

Ministrul rus de Externe a mai spus că a discutat despre asta și cu președintele Franței, Emmanuel Macron, și cu cancelarul Germaniei, Olaf Scholz.

Întrebat despre discuția cu Lavrov, Scholz a spus, conform Reuters: ”A stat lângă mine și a spus câteva propoziții. Asta a fost conversația”.

Planul în 10 puncte de încheiere a războiului prezentat de Zelenski

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut marţi liderilor G20, reuniţi în Indonezia, să nu mai fie divizați şi să devină „co-creatori ai păcii” pentru a pune capăt războiului „distructiv” dus de Rusia, împotriva căreia ţările occidentale încearcă să-şi sporească presiunea, potrivit AFP şi DPA. El a prezentat și un plan în 10 puncte pentru încheierea războiului declanșat de Vladimir Putin în 24 februarie.

Preşedintele ucrainean a subliniat că războiul Rusiei trebuie să se încheie într-un mod just, în baza Cartei ONU şi a dreptului internaţional, şi nu „oricum”, potrivit Ukrinform, care detaliază planul prezentat de Volodimir Zelenski:

  • „1) Securitate nucleară – Rusia trebuie să-şi retragă imediat trupele de la centrala nucleară din Zaporojie, care să fie plasată sub controlul AIEA şi al personalului ucrainean;
  • 2) Securitate alimentară: Prelungirea acordului privind exportul de cereale ucrainene şi extinderea acestuia pentru ca nave cu alimente să poată pleca şi din porturile din Nikolaev şi Olvia. De asemenea, Ucraina solicită tuturor ţărilor să se alăture iniţiativei Grain From Ukraine – asistenţă alimentară pentru cei mai săraci. Prima nava Nord Vind urmează să plece în Etiopia cu 27.000 de tone de grâu;
  • 3) Securitate energetică. Zelenski a cerut accelerarea furnizării de sisteme de apărare antiaeriană şi de apărare antirachetă pentru ca Ucraina să se poată apăra împotriva noilor atacuri ruseşti asupra infrastructurii energetice. Kievul propune trimiterea unei misiuni ONU pentru inspectarea infrastructurii energetice critice a Ucrainei în vederea evaluării daunelor şi a nevoilor de reconstrucţie şi pentru a preveni distrugerea lor în continuare. Volodimir Zelenski a cerut, de asemenea, o limitare a preţului la resursele energetice ruseşti.
  • 4) Eliberarea tuturor prizonierilor şi a celor deportaţi în Rusia. Ucraina propune eliberarea prizonierilor după formula „toţi pentru toţi”;
  • 5) Punerea în aplicare a Cartei ONU şi restabilirea integrităţii teritoriale a Ucrainei şi a ordinii mondiale;
  • 6) Retragerea trupelor ruse şi încetarea ostilităţilor. Rusia trebuie să-şi retragă toate trupele şi formaţiunile armate de pe teritoriul Ucrainei, iar Kievul să poată prelua controlul asupra tuturor secţiunilor graniţei sale de stat cu Federaţia Rusă.
  • 7) Justiţie. Întreaga lume trebuie să recunoască un tribunal special instituit pentru crima de agresiune rusă împotriva Ucrainei şi crearea unui mecanism internaţional care să compenseze toate pierderile cauzate de război;
  • 8) Ecocid, nevoia de protecţie imediată a naturii. Ucraina are nevoie de ajutor pentru deminare, fonduri şi tehnologii pentru restabilirea instalaţiilor de tratare a apei;
  • 9) Prevenirea escaladării. Ucraina are nevoie de garanţii de securitate, proiectul lor Kyiv Security Compact fiind deja prezentat de Kiev.
  • 10) Stabilirea sfârşitului războiului. „Când toate măsurile antirăzboi vor fi implementate, când securitatea şi justiţia vor începe să fie restabilite, părţile trebuie să semneze un document care să stabilească sfârşitul războiului”, a spus Zelenski.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro