Sari direct la conținut

Directorul FSB admite că SUA au avertizat Rusia despre pericolul unui atentat terorist la Moscova

HotNews.ro
Nikolai Patrusev (stanga), secretarul Consiliului de securitate al Rusiei, si Alexandr Bortnikov, directorul FSB (centru-dreapta), la un discurs sustinut de Vladimir Putin in noiembrie 2022, Foto: east2west news / WillWest News / Profimedia
Nikolai Patrusev (stanga), secretarul Consiliului de securitate al Rusiei, si Alexandr Bortnikov, directorul FSB (centru-dreapta), la un discurs sustinut de Vladimir Putin in noiembrie 2022, Foto: east2west news / WillWest News / Profimedia

Alexandr Bortnikov, directorul Serviciului Federal de Securitate (FSB) de la Moscova, a admis marți că Statele Unite au avertizat Rusia cu privire la pericolul unui atentat terorist în capitala sa, el afirmând însă că avertismentul a fost unul „general”, potrivit Meduza.

„Aceasta este o informație de natură generală – despre pregătirea unui act terorist în locuri aglomerate. Am răspuns la aceste informații și, bineînțeles, am luat măsurile corespunzătoare pentru a preveni acest tip de manifestare”, le-a spus el reporterilor de la Moscova.

„Din păcate, acțiunile noastre pe care le-am desfășurat în legătură cu anumite grupuri și anumite persoane nu au confirmat acea informație la momentul respectiv”, a adăugat Bortnikov.

Șeful FSB a mai spus că „au existat informații” potrivit cărora un atac terorist a fost pregătit nu pentru concertul de la Crocus City Hall, ci în timpul alegerilor prezidențiale organizate mai devreme în cursul lunii martie și la care președintele Vladimir Putin și-a adjudecat un nou mandat.

„Ceea ce s-a întâmplat acum, din păcate, este un atac ulterior”, a declarat Alexandr Bortnikov.

Casa Albă anunțase la câteva ore după atacul terorist ce a avut loc vineri seara la Moscova că Statele Unite au avertizat Rusia cu privire la pericolul unui atentat în capitala sa.

Directorul FSB vorbește despre „implicarea SUA” în atentatul terorist de la Moscova

„În general, credem că sunt implicați în acest lucru”, a mai declarat marți Bortnikov reporterilor despre posibila implicare a Ucrainei în atentat, o ipoteză vehiculată insistent de Moscova.

„Șeful GUR, Kirilo Budanov, este o țintă legitimă pentru Forțele Armate Ruse, ca toți cei care comit crime împotriva Rusiei”, a spus Bortnikov după ședința extinsă a consiliului de administrație al Procuraturii Generale din Rusia.

„Credem că acțiunea a fost pregătită atât de islamiștii radicali înșiși, cât și, firește, de serviciile de informații occidentale, iar serviciile de informații ucrainene sunt direct legate de aceasta”, a mai adăugat Bortnikov.

El nu a oferit nicio dovadă pentru afirmațiile sale, dar a menționat presupusa tentativă a atacatorilor de a ajunge în Ucraina, despre care a spus că a aflat chiar de la suspecții care au fost bătuți în timpul interogatoriului de anchetatorii ruși.

„Faptul că se duceau acolo și erau așteptați acolo este un fapt”, a susținut Bortnikov.

El a mai declarat că FSB nu a identificat încă cine a ordonat atacul din 22 martie, dar există indicii privind implicarea Statelor Unite ale Americii, Marii Britanii și Ucrainei, conform Interfax.

Pe același subiect:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro