Sari direct la conținut

O muzeografă susține că a scris, împreună cu directorul, teza de doctorat a ministrului Apărării. Tîlvăr neagă. DNA și Parchetul Vrancea au clasat dosarele (presă)

HotNews.ro
Angel Tîlvăr, ministru la Apărare de către PSD, Foto: AGERPRES
Angel Tîlvăr, ministru la Apărare de către PSD, Foto: AGERPRES

​O muzeografă de la Muzeul Vrancei susține că i-a scris, împreună cu directorul instituției, teza de doctorat a ministrului Apărării, Angel Tîlvăr.

Într-un interviu pentru Libertatea, Aurora Apostu afirmă că a făcut „teza de doctorat a lui Angel Tîlvăr de la zero”. „50% e munca mea, 50% e a directorului. Directorul obosea la 12.00, și atunci mă calmam și lucram eu”, a spus ea, precizând că totul avea loc în biroul directorului, folosindu-se calculatorul acestuia. Apostu a povestit că Parchetul a cercetat cazul în 2018.

Potrivit g4media.ro, DNA și Parchetul Vrancea au clasat două dosare ce îl vizau pe Angel Tîlvăr. Acestea au fost constituite după o plângere depusă de un fost angajat al Muzeului Vrancei, care a susținut că timp de aproximativ trei ani Tîlvăr, la data respectivă senator de Vrancea, ar fi beneficiat de sprijinul logistic și uman al Muzeului Vrancei pentru a-și redacta teza de doctorat.

Atât fostul director al muzeului, Horia Dumitrescu, cât și ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, au respins acuzațiile, susținând că informația a mai fost rostogolită si în campania electorală.

„Nu am cerut niciodată cuiva de la Muzeul Vrancei să scrie ceva legat de lucrarea mea de doctorat. Îmi asum fiecare cuvânt pe care l-am scris acolo și pot să o susțin din nou public, fără nicio problemă?”, a declarat Tîlvăr pentru Libertatea.

Angel Tîlvăr a fost numit luni ministru al Apărării, post rămas vacant după demisia lui Vasile Dîncu.

Parlamentar din 2004, deputat și senator, Angel Tîlvăr este de profesie profesor de limba engleză. În politică a fost promovat de organizația PSD Vrancea, condusă la vremea respectivă de Marian Oprișan. De menționat ar fi că tatăl lui Angel Tîlvăr a fost șef al Contrainformațiilor din Vrancea, înainte de decembrie 1989 pe vremea comunismului.Colonelul Petre Tîlvăr a murit în 2017, potrivit ziarului de Vrancea.

Întrebat dacă faptul că tatăl său a lucrat în fosta Securitate ar putea influenţa decizia preşedintelui Klaus Iohannis privind numirea sa la Ministerul Apărării, Tîlvăr a replicat:

„Mi-aş dori foarte mult să trăiesc într-o ţară în care dosarele de cadre să fie mai puţin importante decât activitatea fiecăruia. Mi-aş dori foarte mult ca, prin munca pe care am făcut-o şi pe care o fac, să demonstrez că orice cetăţean al acestei ţări este dispus să pună umărul la progresul acestei ţări. Nu ştiu dacă va influenţa (decizia şefului statului – n.r.). Este libertatea domniei sale să o facă. Eu nu am făcut niciodată un secret din ceea ce sunt, ceea ce am făcut, ce fac şi ce voi face”, a spus Tîlvăr.

În CV-ul său publicat pe pagina Camerei Deputaților, Angel Tîlvăr a terminat Facultatea de limbi străine. Este de profesie profesor de engleză dar și-a continuat studiile la Colegiul Naţional de Apărare – post universitar, Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” dar și la Institutul Diplomatic Român.

A fost profesor în perioada 1985-2004 și ales senator de Vrancea în 2004. Și-a continuat activitatea parlamentară, fiind ales deputat în 2008. După expirarea mandatului este ales senator de Vrancea la alegerile parlamentare din 2020.

În octombrie 2020, Angel Tîlvăr (după ce l-a susținut pe Marcel Ciolacu pentru șefia PSD) a fost numit președinte interimar al PSD Vrancea. Inițial, Marian Oprișan fusese destituit prin votul conducerii centrale a PSD după ce a pierdut alegerile pentru președinția Consiliului Județean.

Potrivit declarației de avere depusă pe site-ul Senatului nu deține nicio casă sau teren, are în schimb două mașini un Hyundai Santa Fe, un Ford Fusion și o șalupă Laguna. Are în conturi și depozite bancare suma de 110.000 lei și un depozit în valuta- 35.379 euro.

În ceea ce privește veniturile Angel Tîlvăr a câștigat în 2021 potrivit declarației de avere 141.636 ron.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro