Sari direct la conținut

A doua editie a Targului de Initiative Cetatenesti va avea loc sambata, in Capitala. Cetateni si ONG-uri isi vor prezenta povestile de succes in lupta cu autoritatile

HotNews.ro
In multime, Foto: Veronica B.
In multime, Foto: Veronica B.

Cea de-a doua editie a Targului de Initiative Cetatenesti se va desfasura sambata, intre orele 16.00-20.00, in Gradina Verona a Librariei Carturesti (str. Pictor Arthur Verona 13-15). La targ vor participa cetateni si ONG-uri care s-au opus de-a lungul timpului abuzurilor facute de autoritati – defrisarea parcurilor si a spatiilor verzi dintre blocuri, constructiile ilegale sau la limita legii , lipsa de transparenta – si vor incerca sa ii invete si pe alti oameni cu probleme similare cum sa lupte cu sistemul.

Astfel, in cadrul cadrul targului vor fi sustinute prezentari ale urmatoarelor grupuri de cetateni si ONG-uri: Asociatia Salvati Cartierele Damaroaia si Bucurestii Noi, Cetatean Sector 3, Cruciada Locatarilor, Grupul „Initiativa Favorit”, Grupul Salvati Parcul Drumul Taberei, Grupul Luptam pentru Aleea Lunguletu, Grupul Initiativa Civica Tudor Vladimirescu, Grupul de Initiativa Civica Lacul Tei, Grupul de Initiativa Floreasca, Grupul Salvati Parcul Tineretului, Incotroceni – Oameni, Idei, Povesti, Initiativa Prelungirea Ghencea, Lupta pentru strada ta, Youth Voice Romania.

Evenimentul este organizat de CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publica.

„Scopul targului este de a-i aduce in fata publicului larg pe acei bucuresteni care, cu perseverenta, ne demonstreaza zi de zi ca implicarea civica nu este o sintagma goala de continut si ca „se poate” – se poate sa iei atitudine in fata unor abuzuri ale administratiei si sa ai castig de cauza, se poate sa iti unesti eforturile cu ale vecinilor pentru un scop comun, se poate sa iti pese de ce se intampla dincolo de usa apartamentului tau. Ultimii ani ne-au aratat ca din ce in ce mai multi bucuresteni sunt interesati de modul in care este administrat orasul, de calitatea vietii, de cheltuirea banului public. Mai mult decat atat, multi au devenit constienti ca de unii singuri nu vor reusi sa schimbe ceva si au mobilizat oameni si resurse pentru a se face auziti. Din informatiile pe care le detinem, peste 20 de grupuri civice informale actioneaza acum la nivelul Capitalei pentru a-si apara drepturile si a imbunatati conditiile de viata in cartierele in care locuiesc. Ne dorim ca toate aceste energii civice locale sa se coaguleze intr-un efort comun pentru a produce acele schimbari fara de care deciziile alesilor si ale administratiei vor fi luate in continuare fara bucuresteni sau chiar impotriva intereselor acestora” , a declarat Nicoleta Chirita, Coordonator Proiecte – CeRe.

In plus, in cadrul targuilui va fi lansat primul numar al ziarului „Cetateneste-te!”, scopul publicatiei fiind de a le oferi bucurestenilor povesti de succes, informatii practice si inspiratie in legatura cu felul in care pot actiona impreuna pentru un interes comun.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro