Skip to content

A doua încercare pentru legea ANI într-o nouă sesiune extraordinară a Parlamentului

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Camera Deputaţilor se reuneşte, săptămâna aceasta, într-o nouă sesiune extraordinară, pe ordinea de zi aflându-se şi proiectul privind integritatea, redepus vineri de PNL şi USR, după ce legea initiala, jalon în PNRR, a picat în Senat, potrivit News.ro.

Potrivit ordinii de zi aprobate de Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, între orele 12.00 – 16.00, luni, se vor reuni comisiile pentru dezbaterea proiectelor, urmând ca plenul să înceapă la ora 16.00.

Marţi vor avea loc doar şedinţe ale comisiilor, iar miercuri, de la ora 12.00, va avea loc şedinţa de plen în care se va da vot final pe proiectele de lege. Joi, deputaţii vor lucra în comisii.

Legea ANI, discutată în Comisia Juridică

Pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare a Camerei Deputaţilor se află propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul integrităţii, Camera Deputaţilor fiind prima Cameră sesizată în acest caz.

Proiectul va fi discutat luni în Comisia Juridică și poate intra la vot azi sau miercuri.

De asemenea, pe agendă se mai află şi iniţiative legislative adoptate de Senat în calitate de primă Cameră sesizată.

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a anunţat vineri că Legea ANI, respinsă cu o zi înainte, după ce PNL şi USR au reclamat introducerea unor amendamente neconstituţionale, a fost redepusă la Parlament.

„Este un proiect pro-transparenţă şi care respectă Constituţia”, a afirmat Abrudean, cerând „PSD şi aliaţilor săi să nu introducă amendamente otrăvite, neconstituţionale”.

Amendamentul PSD

Abrudean s-a referit la o modificare propusă de PSD, care l-ar fi lăsat pe liderul USR, Dominic Fritz, fără mandat la Primăria Timișoarei, dar și pe alți aleși aflați în conflict de interese, chiar dacă au primit decizia înainte ca legea să intre în vigoare.

Fritz a fost declarat definitiv în conflict de interese de Înalta Curte de Casație și Justiție și a declarat că amendamentul social-democraților „a fost introdus, vădit, pentru situația mea”, susținând că „este evident neconstituțional”.

Senatul a respins joi proiectul de lege, deoarece PNL și USR au fost nemulțumite de două amendamente introduse de PSD, privind aplicarea retroactivă a unor prevederi și eliminarea obligației de a include sumele cash în declarația de avere a demnitarilor.

Noul proiect depus în Parlament nu cuprinde amendamentul PSD și prevede prezentarea banilor numerar în declarația de avere.

Ce scenarii ia în calcul PSD

PSD ia în calcul să depună din nou controversatul amendament la legea ANI care i-ar lasa fără mandat pe cei declarați definitiv incompatibili sau în conflict de interese, chiar dacă asta se întâmplă înainte de intrarea în vigoare a legii, au declarat surse social-democrate pentru HotNews. O altă variantă, spun aceleași surse, este să lase să treacă legea așa cum e propusă, pentru a nu fi probleme cu PNRR, și după intrarea în vigoare să inițieze o modificare a actului normativ.

Proiectul inițial de modificare a legii ANI prevedea că declarațiile de avere și de interese rămân la secret, însă PSD, PNL și USR au căzut de acord și au susținut un amendament care spune că aceste declarații vor fi comasate într-un nou document – declarația de interese financiare. Acestea vor fi făcute publice, dar în ele nu vor apărea sume fixe, ci doar praguri.

Legea ANI este jalon în PNRR și dacă nu este adoptată până la 31 august, România va pierde 770 de milioane de euro.

Ce spune AUR

AUR a transmis, luni, după ce senatorii formațiunii s-au abţinut săptămâna trecută de la vot, că aleșii partidului vor vota o lege care întăreşte standardele de integritate şi asigură aplicarea lor în mod egal pentru toţi, demnitari şi soţ/sotie, concubin/concubină.

AUR a afirmat că a votat amendamentele referitoare la situaţiile de incompatibilitate şi conflict de interese care cuprind şi situaţia primarului municipiului Timişoara, Dominic Fritz.

În egală măsură, AUR consideră că transparenţa declaraţiilor de avere şi de interese nu poate fi completă dacă nu include şi bunurile sau interesele patrimoniale ale partenerilor de viaţă.

Din acest motiv, AUR va vota noul proiect introdus al Legii integrităţii doar dacă aceasta cuprinde atât mecanisme clare privind aplicarea regimului incompatibilităţilor şi al conflictului de interese, cât şi dispoziţiile referitoare la declararea averilor şi intereselor partenerilor de viaţă”, a anunțat AUR.