Skip to content

A apărut discursul lui Răzvan Lucescu la înmormântarea lui Mircea Lucescu: „A fost tatăl meu și va rămâne tatăl meu. A iubit România din toți rărunchii lui”

Mircea Lucescu a fost înmormântat vineri la cimitirul Bellu din București. Fiul acestuia, Răzvan Lucescu, i-a adus un scurt omagiu. Slujba s-a desfășurat într-un cadru privat, dar agenția de presă a Patriarhiei a fost prezentă și a redat discursurile susținute aici.

Răzvan Lucescu a stat în permanență în ultimele zile la Arena Națională pentru a-i saluta pe toți cei care au venit să-și ia la revedere de la Mircea Lucescu.

Vineri, în timpul ceremoniei de înmormântare, Lucescu Jr. a susținut un scurt discurs, redat de site-ul agenției de presă al Patriarhiei, basilica.ro.

„A fost tatăl meu și va rămâne tatăl meu. A iubit România din toți rărunchii lui.

S-a născut într-o familie foarte săracă, într-o cocioabă. S-a educat și a încercat să educe. A fost un luptător, s-a luptat, a învins, a pierdut, a fost fericit, a fost mâhnit, a trecut prin toate situațiile posibile și imposibile pe care le poate oferi viața.

Sper din toată inima ca el, în acest moment, undeva deasupra noastră, să stea, să zâmbească, și să spună: «A meritat absolut totul, sunt satisfăcut».

Și eu, ca fiu al lui, îmi doresc ca el să fie fericit pentru tot ceea ce a obținut!”, a spus Răzvan Lucescu, conform basilica.ro.

În cadrul aceleiași ceremonii au mai vorbit președintele FRF, Răzvan Burleanu, dar și fostul patron al Rapidului, George Copos.

Mircea Lucescu a murit marți la vârsta de 80 de ani.

Citește mai multe informații pe Golazo.