Șase nume importante din literatura română recomandă o listă de cumpărături pentru Bookfest 2025. Târgul de carte începe astăzi

Cel mai mare târg de carte din România începe azi, 28 mai, la centrul Romexpo din București, și se încheie duminică, 1 iunie. Evenimentul are în centrul atenției literatura portugheză și include peste 25 de evenimente dedicate țării iberice.

Ediția de anul acesta se deschide cu citatul „Unde marea s-a sfârșit și pământul așteaptă”, inspirat din José Saramago. Un motto al dorinței de explorare, acolo unde Atlanticul întâlnește Europa prin Portugalia. În cadrul festivalului de la Romexpo sunt organizate peste 450 de evenimente de dezbateri, lansări de cărți și proiecții de film.

Programul de azi, 28 iunie:

• 12:00 – Deschiderea oficială a Salonului internațional de carte Bookfest, ediția a XVIII-a
• 12:30 – Inaugurarea standului Portugaliei, țară invitată de onoare a Salonului internațional de carte Bookfest, ediția 2025
• 16:00, la standul Portugaliei – Cărți, curaj și comunități: despre puterea afacerilor culturale independente. Invitați: Rosa Azevedo, Raul Popescu, Ana Sipciu. Moderatoare: Oana Purice.
• 17:30, standul Portugaliei – Masă rotundă: Profii de portugheză. Invitați: Claudia Vlad, Iolanda Vasile, Andreea Teletin, Vlad Bogza, Veronica Manole, Adriana Ciama. Moderatoare: Simina Popa.

Programul complet poate fi consultat pe bookfest.ro. 

Ce cărți de literatură portugheză recomandă scriitorii

Hotnews a întrebat mai mulți scriitori, critici și influenceri ce carte din literatura portugheză a fost „cartea potrivită la momentul potrivit”. Iată ce au răspuns:

Lavinia Braniște: Citesc chiar acum „Tipa asta e dusă!” de Yara Nakahanda Monteiro (tradusă de Iolanda Vasile și publicată la Alice Books). Este o apariție recentă, care se va lansa la târg joi. Este povestea unei tinere angoleze crescută în Portugalia, care nu și-a cunoscut niciodată mama și care pornește într-o călătorie de descoperire a rădăcinilor și a propriei familii. 

Ioana Pârvulescu: În 1981, în România, cenzura politică funcționa la orice carte, chiar și la traduceri. De aceea cititorii – printre ei și eu, care eram studentă la Litere – erau obișnuiți să caute „șopârlele” din romane, adică subînțelesurile politice, și să recunoască fără greș situații sau stări de spirit din realitatea momentului. Ele ne „răzbunau” de ceea ce eram nevoiți să îndurăm, ne ajutau să rezistăm. O astfel de carte a fost pentru mine Ce spune Molero, de Dinis Machado, roman esopic despre vinovăția fără vină pe care o resimțeam noi toți, cei care trăiam dincoace de „cortina de fier”. Romanul apăruse cenzurat la prima ediție din excelenta colecție Globus a Editurii Univers. Când am ajuns și eu să mă ocup, într-o lume liberă, de o colecție de literatură universală, Cartea de pe noptieră a Editurii Humanitas, am știut că vreau și trebuie să republic acest roman al tinereții mele, dar de data aceasta necenzurat. Din fericire, traducătoarea, doamna Micaela Ghițescu, perfectă cunoscătoare de literatură portugheză, m-a ajutat punând la loc pasajele eliminate la prima ediție. Iată prezentarea pe care am făcut-o pe coperta a 4-a acestui roman care mi-a apărut în cale la momentul potrivit, de două ori, în două lumi foarte diferite:
„Urmăritorii sunt trei: Molero, care face munca de teren, Austin, care o face pe cea de birou, și Mister DeLuxe, șeful, la care ajung toate informațiile. Urmăritul e unul singur: Băiatul. Raportul lui Molero, detaliat de Austin în fața lui Mister DeLuxe este cartea aceasta cu multe dedesubturi, buzunare și buzunărașe. Piesele unui puzzle tăiate din viața unui „băiat de cartier” sunt reconstituite cu mare efort și cheltuială. Nu se știe de ce anume e vinovat Băiatul. Dar, ce se știe precis este că în lumea lui nu mai rezistă nici un secret. Despre el, s-a aflat totul. Și totuși, cercetările continuă.
Observația criticului: Aveți în față un roman esopic. Adică o carte menită mai mult să ascundă decât să dezvăluie. De aici aluviunile ei. Sfatul criticului: Nu ratați cuvintele sau pasajele puse între paranteze pătrate. Ele vă arată cum opera cenzura comunistă.”

Ruxandra Gîdei (4fără15): Pe José Eduardo Agualusa, scriitor de limbă portugheză originar din Angola, l-am descoperit recent cu „Teoria generală a uitării”. E o carte despre tranziția tumultoasă și incompletă a Angolei către un stat independent, trăită în izolare de o protagonistă atipică. Prin mărturiile unor personaje foarte diverse, romanul ne amintește cum promisiunea schimbării sistemice e, de multe ori, o haină pe care vechile elite o îmbrăcă în acapararea puterii și capitalului. Literatura mă ajută să citesc lumea din jurul meu, deci simt că am găsit la timp cartea asta, în vremuri de neliniște electorală. 

Ciprian Mihali: Recomand „Eseu despre orbire” al lui José Saramago. Și nu l-aș lăsa pe dinafară nici pe „Eseu despre luciditate”, de același autor.

Radu Vancu: Cartea portugheză care a venit exact când trebuia a fost „Cartea neliniștirii” a lui Fernando Pessoa – am citit jurnalul ăsta de o intensitate hipnotică exact înainte să încep eu jurnalul meu. Și e foarte probabil că a jucat un rol catalitic atunci când am decis sa încep să țin jurnal. Iar cartea portugheză care, minunată fiind, n-a venit când trebuia, este „Mi-ai murit” de Jose Peixoto – aș fi avut nevoie de ea când a murit tata, a apărut cu 15 ani mai târziu. Dar e la fel de vindecătoare. Peixoto va fi la Bookfest, într-o discuție de sâmbătă cu Bogdan-Alexandru Stănescu – îndemn cât mai multă lume să meargă să îi vadă pe acești doi mari scriitori.

Mihai Iovănel: „Istoria asediului Lisabonei” de José Saramago (trad. Mioara Caragea), citită la 19-20 de ani pentru că face munca legată de cărți să pară mai glam (n.r. specială)  decât este de fapt.