Mă gândesc că fiecare își va lua din textul de mai jos doar ce îi confirmă prejudecățile. Nu judec, e dreptul dumneavoastră să alegeți. Suporterii lui Edmond Niculușcă vor zice că dau într-un om când e căzut, iar criticii lui vor spune că încerc să-l spăl. Dar cred că „discuția merdenelelor” trebuie să fie puțin mai complicată decât Niculușcă cel rău/Niculușcă cel bun. Pentru că nimic în viață nu este atât de simplu.
Niculușcă e același om care a realizat la „Mița” o expoziție formidabilă dedicată disidentei anticomuniste și scriitoarei Monica Lovinescu, la care au participat mii de tineri. Oameni din Generația Z au învățau ceva despre comunism, ceva care era greu de transmis altfel.
Tot el a făcut, gratuit, unele dintre cele mai fascinante tururi ale Bucureștiului,cu sute de oameni, oglindind istoria și personajele orașului.
Dar tot Niculușcă este cel care a promis o „Mița” incluzivă și, de fapt, a cățărat-o pe o bicicletă-Maserati, elitistă și posh. Ne-am trezit, fără niciun avertisment, că am greșit ceva și că greșeala asta ne face mai puțin oameni. Și atunci oamenii s-au grăbit să se apere.
Pe scurt, pentru cine n-a avut acces la Internet zilele trecute sau citește textul acesta în 2031, când problemele noastre vor fi cu totul altele și nu o să mai știm de la ce ne-am luat în august 2026. Dacă sondajele de opinie merg tot așa, merdenelele vor fi ele însele un lux.
Faptele: Edmond Niculușcăun manager de patiserie franțuzească/antreprenor cultural a făcut un reel pe Instagram și pe Facebook în care a numit clienții unei patiserii românești vecine “o specie” care nu apreciază untul (din croasante) pentru că n-a cunoscut decât margarina (din merdenele).
Reelul a continuat cu o lecție de gastronomie sau istorie sau ceva, nu știm, că nu s-a uitat nimeni mai departe.
Indignarea online
În următoarele 12 ore s-a strâns pe ambele platforme spre cinci mii de comentarii care au apărat merdenelele, margarina și, mai ales, pe patiserul tras în această luptă fără nicio vină, care l-au criticat și ironizat pe autor și, desigur, unele care l-au jignit fără eufemisme. Pe Instagram, administratorul contului (contul angajatorului, nu cel personal al managerului) a răspuns pe măsură, cu aroganță și jigniri.
Apoi scandalul a luat o amploare nemaivăzută: a apărut în presă, a dus la multe editoriale, meme, glumițe, evenimente de Facebook, întâlniri și proteste în fața patiseriei franțuzești, cozi interminabile la cea românească, Loredana Groza împărțind merdenele publicului de la Saga, postări lungi de la sociologi, antropologi, medici nutriționiști, experți în comunicare de criză, plus teorii ale conspirației aferente.
A reapărut și un clip cu Președintele Dan mâncând merdenele la acea patiserie, din campania electorală din 2025.
50.000 de followeri noi pe Instagram
Într-un final, autorul postării inițiale și asociatul lui au ieșit și și-au cerut scuze, dar și au șters multe comentarii, inclusiv aroganțele lor. Nu au șters reelul jignitor de pe nicio platformă și lumea a continuat să-i acuze.
Contul de Instagram s-a îmbogățit brusc cu 50.000 de followeri noi și au fost acuzați că i-au cumpărat, ei au zis că nu și au închis contul ca să oprească fluxul de abonați. Unii oameni nu i-au crezut oricum. Într-un final, au șters și reelul de pe Facebook, unde se mai putea vedea.
După vreo 72 de ore de festivalul merdenelelor, au început să apară mesajele de susținere pentru autor. De la prieteni din copilărie, de la actuali și foști colaboratori.
Mesajele erau cam aceleași: a jignit, dar a și făcut, nu merită să fie linșat pentru o greșeală. Apoi, diferite voci aparent neutre – psihologi de Instagram și traineri de corporații, în mare – au apărut cu apeluri la echilibru și toleranță, apăsând pedala pe același mesaj: dacă răspunzi la jigniri cu jigniri, nu ești mai bun decât autorul, toți oamenii greșesc măcar o dată, să fim înțelegători.
S-a folosit cuvântul „dezumanizare” în multe dintre ele, dar nu despre cum autorul a dezumanizat („o specie”, da? Nu oameni), ci despre cum e dezumanizat el de critici. Mai ales apelurile centriste au prins ușor la oameni care vor să se termine odată scandalul, poate pentru e ceva în centrul acestui conflict care îl face foarte inconfortabil pentru oamenii care nu-și chestionează privilegiile.
Problema cu Edmond Niculușcă
Acum să vorbim și cu nume și prenume. Edmond Niculușcă, personajul principal al acestui scandal, are 36 de ani și și-a făcut un nume în ultimii 20 din antreprenoriat cultural în zona patrimoniului construit al Capitalei.
Am auzit de el prima oară pe la începutul anilor 2010 când scriam pentru o revistă culturală și primeam comunicate de la ONG-ul lui, Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate. Un nume care m-a iritat de la bun început, pentru că nimeni nu se poate erija, într-o democrație, dar și într-un sens mai filosofic, în autoritatea care definește normalitatea.
Dar, când am aflat că a înființat-o la 16 ani, am zis că e o greșeală a aroganței adolescentine și am zis să nu i-o iau în nume de rău. Cine eram eu să judec?
Tururile magice pe care le organiza
ARCEN făcea în anii aceia ceva unic: organiza tururi ghidate prin București în care îi învăța pe oameni despre istoria orașului.
Știu că nu e la modă să spui ceva atât de categoric pozitiv despre Niculușcă, dar tururile lui ghidate despre București erau magice: discutau despre cum arăta Bucureștiul în perioada interbelică, cum trăia aristocrația, cum trăiau oamenii din mahalale, de ce se numesc unele străzi așa sau altfel.
Erau gratuite și ajunseseră să strângă și câteva sute de oameni la o plimbare. Au făcut asta între 2010 și pandemie. Am fost la un tur ghidat de Edmond, nu cel public, ci unul făcut special pentru organizația la care lucram, și am fost surprinsă și de cât de erudit, convingător și fermecător putea să fie în acel context, și de cât de multe lucruri am învățat din ce povestea.
Mai târziu, când am făcut tururi similare cu profesorii mei de antropologie a locuirii și a sănătății, mi s-a confirmat că nivelul lui Edmond, om fără studii de specialitate în domeniu, era aproape egal ca nuanțe și cunoaștere.
A mapat clădirile istorice
Munca lui în zona asta începuse înainte – la 18 ani strânsese fonduri pentru reabilitarea Școlii Centrale, unde învăța – și a continuat cu tot felul de proiecte inovatoare: de mapare a clădirilor istorice și a instituțiilor culturale, de pregătire pentru seism într-o zonă din centru plină de clădiri cu risc, de încurajare a bunei vecinătăți prin tot felul de evenimente de cartier, de la mese comune, la petreceri pe străzi închise, la pietonalizarea de weekend a Căii Victoriei.
La un moment dat, a ajuns director adjunct în Compania Municipală de Consolidări, în primul mandat de primar al lui Nicușor Dan.
Edmond Niculușcă / Sursă: Inquam Photos / Alexandru Busca
Expoziția dedicată dizidentei anticomuniste și scriitoarei Monica Lovinescu
În 2022, a anunțat că, în parteneriat cu proprietarii Casei Mița Biciclista, o clădire de patrimoniu din Piața Amzei recent consolidată și restaurată, deschide un „stabiliment cultural” care să servească drept „loc de întâlnire, schimb de idei şi reflecţie pentru viitorul oraşului, arta şi cultura sa independentă, precum şi pentru starea de bine şi plăcerea de a trăi a bucureştenilor”.
Ceea ce s-a și întâmplat: pe lângă un bistro cu patiserie franțuzească și mâncare, cei 900 de metri pătrați au găzduit nenumărate expoziții culturale, de la artă contemporană la lucruri mai angajate politic.
A realizat o expoziție formidabilă dedicată dizidentei anticomuniste și scriitoarei Monica Lovinescu. A avut ecouri lungi în societate, pentru că a făcut cunoscută o istorie care nu se învață în școală, sau cea despre tranziția post-comunistă. Oameni din Generația Z învățau ceva despre comunism care era greu de transmis altfel.
Tot la Mița a avut câteva inițiative bune care au fost adoptate și de alte organizații, precum stingerea luminilor de fațadă și reducerea consumului de energie pentru climatizare, în contextul crizei energetice cauzate de scăderea Dunării.
Dar.
Dar.
Mozart la tot cartierul nu e un gest clasic, ci unul intruziv
Undeva prin 2020 au început să se vadă în atitudinea și inițiativele lui lucruri care nu se potrivesc cu valorile pe care le verbalizează.
În timpul lockdownului din primăvara lui 2020, și-a pus boxele pe geam și a dat Mozart la tot cartierul. Nici până azi nu a înțeles că e un gest arogant și intruziv să le impui altora definiția ta despre ce e frumos, pentru că în iulie 2026 scria pe blogul lui, ca laudă: „Am pus muzică în pandemie de la o fereastră, pentru vecini pe care nu-i cunoșteam, într-un oraș închis și înfricoșat.”
Când ia pe piept realizările altora
Tot cam atunci, a dat un interviu lung unei publicații independente despre proiectul Antiseismic District, în care a povestit despre activitățile de sprijinire a rezilienței personale la cutremur și ce ar trebui lumea să știe despre miturile care ne fac mai vulnerabili.
Nicăieri în interviu nu a menționat că proiectul e făcut împreună cu altă organizație, specializată în reziliență la seism, formată din ingineri. Toate informațiile pe care le-a spus erau de fapt aportul acelui partener, dar părea că le-a aflat Edmond din neant. Și știu exact cine ce a adus în acel proiect pentru că am fost în juriul concursului care le-a dat finanțarea și am fost observator la multe dintre activitățile lor.
Mița s-a dat cu „lumea bună” și s-a urcat pe Maserati
Inconsistențele astea au început să se vadă în multe dintre inițiativele și comunicările publice de la Mița. Localul a acaparat trotuarul cu o terasă și a făcut deplasarea dificilă pentru pietoni.
Petrecerile de weekend, cu DJ și bilete scumpe, au fost reclamate de vecini pentru încălcarea limitelor de zgomot. Casa în sine s-a dovedit că nu are dosarul curat pe care îl pretindea: clădirea e în litigiu și, prin urmare, nu poate fi vândută sau închiriată, așa că a devenit mai clar de ce, după o investiție estimată la 4,5 milioane de Euro, nu a fost pusă în circuitul comercial, ci e dată în folosință pentru activități culturale.
Designerul Corvin Cristian, probabil cel mai important nume din zona horeca din București, care a creat nenumărate localuri, a postat pe Instagram deciziile instanței de când s-a judecat cu ei în 2023 și i-a executat silit pentru că nu i-au plătit o factură.
De la începutul anului, au repetat de multe ori că Mița „nu e pentru toată lumea”, fie în promovarea unor evenimente cu cod secret de acces, fie prin ce scrie Edmond pe contul lui, deși manifestul de la deschidere spunea că vrea să fie asta.
A pus la dispoziția altora o clădire în risc de prăbușire
Cel mai cinic lucru mi s-a părut, cu puțin înainte de scandalul merdenelelor, lansarea unui proiect adiacent prin care o clădire din strada Biserica Amzei, cumpărată de același proprietar de la Mița, a fost oferită gratuit artiștilor timp de 24 de luni, până când intră în restaurare.
Libertatea a făcut un reportaj foto în care se văd bine pereții nu doar scorojiți și plini de igrasie, dar și crăpați adânc de sus până jos. Un om care teoretic înțelege riscurile unei clădiri vulnerabile la seism invită în ea oameni care nu își permit costul unui studio în care să lucreze. Mi-a depășit orice putere de înțelegere.
Ce spunem și ce fumăm
În multe aspecte, e o distanță mare între ce spune că e Mița – zic Mița, dar mă refer la întreaga misiune culturală a lui Edmond – și cum trăiește în societate valorile pe care le exprimă în cuvinte.
Ultima expoziție se descria ca fiind despre „puterea relaţiilor autentice într-o epocă a dezbinării” și apoi Edmond face un reel în care clasifică oamenii în rafinați și suboameni în funcție de ce unsoare plină de grăsimi trans consumă.
În postarea de pe blog de mai sus spune că „Am așezat în mijlocul orașului o masă la care se putea așeza oricine.”, apoi comunică recurent că Mița nu e pentru toată lumea. Promovează bune practici de reziliență personală la seism, apoi invită artiștii fără bani într-o clădire cu pereți crăpați.
E mai important ce zice, ce face sau ce greșește?
Cât despre merdenele
Am văzut mulți oameni supărați că nu se vorbește despre lucruri cu adevărat importante, precum criza politică, criză economică, criza energetică, criza climatică, tăierea fondurilor de la cercurile de copii, tăierea burselor sociale, dar se vorbește la nesfârșit despre acest scandal, „despre merdenele”.
Înțeleg frustrarea, dar, ca și la postările centriste de care vorbeam la început, sunt două aspecte aici:
1. Nu e despre merdenele, nu e despre margarină, nu e nici măcar despre clasism. Monica Stroe a explicat în HotNews cât de legitimă e extinderea discuției din Piața Amzei.
2. Nu le poți impune oamenilor să fie revoltați de aceleași lucruri ca tine și nici nu le poți spune cum să o facă; revolta este o reacție viscerală pe care nu o planificăm, doar o trăim. Uneori prost și regretabil, dar asta e.
Mesajul n-a lovit în „Nea Mihai”, ci în noi
Reiau puțin cum am ajuns aici: managerul – educat, tânăr, frumos, bine îmbrăcat – unui loc care s-a poziționat progresiv ca fiind exclusivist și destinat doar celor care seamănă cu tânărul vorbitor, în cultură și aspect, a umilit un vecin și pe clienții lui pentru că nu se ridică la standardele de viață ale comunității pe care vrea să o creeze în zonă.
Nu i-a făcut nici măcar săraci, ci needucați într-ale rafinamentului culinar. Dacă i-ar fi făcut săraci, ar fi fost vina societății și a inegalităților economice. Nu, el a vrut să arate că e vina lor că s-au complăcut în mediocritatea unsuroasă vegetal a merdenelei, în loc să acceadă social și cultural la supremația unsuroasă animal a croasantului.
Poate că oamenii s-ar fi supărat suficient pentru că s-a luat de Nea Mihai, patiserul cu merdenele, un simbol bonom al zonei și un om perceput drept modest și cu bun simț.
Dar mesajul a lovit adânc în clienți, în alegerile lor culinare, în complexele lor (să fie clar, ei suntem noi, sunt complexele noastre, ale tuturor), în vina care vine cu mâncatul mâncării procesate, în rușinea că ceva ce pentru noi e o plăcere, pentru alții e un indicator de educație și clasă.
Lipsa de măsură e marca rețelelor sociale
Asta în ideea că, deși am ajuns în sfârșit adulți care ne permitem o merdenea, trebuie să ne justificăm pentru ea în fața unuia care poate nu și-a numărat niciodată monedele ca să vadă dacă și-o poate lua (sau cel puțin așa proiectează). Ne-am trezit, fără niciun avertisment, că am greșit ceva și că greșeala asta ne face mai puțin oameni. Și atunci s-au grăbit să se apere.
Era nevoie de atacuri la persoană, teorii ale conspirației sau jigniri homofobe? Absolut, nu. Dar social media n-a excelent niciodată la a face lucrurile cu măsură sau la a reacționa proporțional și e ridicol să se aștepte cineva să se întâmple asta fix acum, când cineva a lovit în statutul și identitatea noastră.
Ce ne facem cu Edmond Niculușcă?
Eu cred că scandalul va trece, lumea va uita și Edmond se va întoarce să facă expoziții și reeluri despre cum să ne culturalizăm. Cu cât va face asta mai repede, cu atât mai bine. Poate de prin octombrie. Scandalul se va șterge cu acțiuni, nu cu mesaje sincronizate de la prieteni.
Ce sper e că acest backlash îi va ridica niște întrebări pe care, iată, pare că nimeni din anturajul lui nu i le-a ridicat vreodată. Sau el nu le-a luat în seamă. E despre poziționare, consecvență și rolul culturii în societate.
Dacă misiunea lui în viață, de a păstra și cultiva frumusețea – fie că e patrimoniu, istorie sau croasant – se va limita a vorbi despre ele cu cei ca el, atunci va rata ocazia de a avea un impact real.
Avem nevoie de varianta cea mai bună a lui Edmond Niculușcă și putem spera că se va îndrepta și cea mai puțin bună. Ca la fiecare, cu lupta între demonii și îngerii din noi.
