Sari direct la conținut

A murit reverendul Jesse Jackson, cel mai cunoscut apărător al drepturilor civile din SUA

HotNews.ro
A murit reverendul Jesse Jackson, cel mai cunoscut apărător al drepturilor civile din SUA
Jesse Jackson, fotografiat la Convenția Națională Democrată din 2016, FOTO: J. Scott Applewhite / AP / Profimedia Images

Jesse Jackson, carismaticul apărător al drepturilor civile din SUA care a candidat de două ori la nominalizarea Partidului Democrat pentru alegerile prezidențiale, a murit la vârsta de 84 de ani, a anunțat familia sa într-un comunicat difuzat marți, informează Reuters și Agerpres.

„Tatăl nostru a fost un lider în slujba nu doar a familiei noastre, ci și a celor asupriți, a celor fără voce și a celor neglijați din întreaga lume”, a declarat familia Jackson.

Un elocvent pastor baptist crescut în Sudul segregat, care a devenit un apropiat al lui Martin Luther King Jr., era considerat un orator inspirațional și una dintre cele mai puternice voci din SUA pentru drepturile civile. El trăia de multă vreme în Chicago și a fost diagnosticat cu boala Parkinson în 2017.

El a pledat pentru drepturile americanilor de culoare și ale altor comunități marginalizate încă din timpul mișcării turbulente pentru drepturile civile din anii 1960, condusă de King mentorul său.

Jesse Jackson a candidat la președinția SUA în anii 1980

Jackson a trecut printr-o serie de controverse, însă a rămas figura proeminentă a drepturilor civile din America timp de decenii, după asasinarea lui Martin Luther King Jr.

Jackson a candidat la nominalizarea prezidențială democrată în 1984 și 1988, atrăgând alegători de culoare și mulți liberali albi prin campanii neașteptat de puternice, dar nu a reușit să devină primul candidat de culoare la Casa Albă din partea unui partid important.

În cele din urmă, nu a deținut niciodată o funcție electivă.

Jackson a fondat grupurile pentru drepturile civile Operation PUSH și National Rainbow Coalition, cu sediul la Chicago, și a fost trimis special al președintelui democrat Bill Clinton în Africa în anii 1990.

Jackson a jucat, de asemenea, un rol esențial în asigurarea eliberării unui număr de americani și a altor persoane deținute în străinătate, în locuri precum Siria, Cuba, Irak și Serbia.

INTERVIURILE HotNews.ro