A spune lucrurilor pe nume: Monica Macovei despre Dan Voiculescu (Felix)
Exista momente cand refuzul de a spune lucrurilor pe nume se transforma intr-un pericol mortal pentu soarta Cetatii. Salut aici gestul doamnei Monica Macovei de a sfida si de a destrama, cu probe irefutabile, calomniile crase debitate la adresa ei de oamenii unui ins dovedit turnator si gradat al Securitatii, nababul Dan Voiculescu, nume conspirativ Felix, personaj malefic ale carui urzeli au jucat si joaca un rol nefast in lupta Romaniei de a deveni un veritabil stat de drept.
Tin sa precizez, cu deplina responsabilitate profesionala: o firma precum “Crescent” in Romania lui Nicolae Ceausescu nu putea fi inffintata nu doar cu acordul, ci de-a dreptul din ordinul Securitatii. Se construia o firma intr-un “paradis fiscal”, in acest caz Cipru, era plasat in fruntea ei un om al Securitatii. Viena era, de asemenea, o placa turnanta. Securitatea a fost de-a lungul intregii sale existente, in oricare din incarnarile sale, o institutie criminala. Firma “Crescent” era o creatie a Securitatii. De fapt, o excrescenta a acestei organizatii infame. Afacerile Securitatii nu serveau poporului terorizat, ci unui grup parazitar de nomenclaturisti verosi. In acest sens, firma “Crescent”, ca brat camuflat al Securitatii, a contribuit la jefuirea poporului roman in favoarea unei clici de parveniti, oportunisti si cinici.
Am cunoscut personal cazul maiorului de Securitate Maximilian Vardan, trimis sa lucreze intr-o asemenea firma. A murit in imprejurari stranii la Bucuresti, cred ca prin 1978. Se pare ca refuzase sa indeplieasca unele ordine. Sotia sa, ilegalista Ecaterina Cimponeriu, lucra la Institutul de Istorie al PCR. Dan Voiculescu nu poate prosti pe nimeni cu basmele privind cine stie ce “firma de afaceri de sine statatoare”. Nu putea exista asa ceva in Romania totalitara. O asigur pe Monica Macovei de deplinul meu respect si de statornica mea solidaritate. Actiunile de tip bully al magnatului-turnator nu au cum sa o intimideze. Nu ne pot intimida nici pe cei care stim ce rol au jucat si joaca antenele felixiote in subminarea statului de drept. Nu mai suntem in anii terorismului de partid si de stat. Fiinte precum Monica Macovei apartin, fara indoiala, panteonului onoarei. Sa o sustinem, asadar, stiind ca sustinem cinstea, adevarul si demnitatea.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro