A trecut un sfert de secol de la genocidul din Rwanda: "O jumătate din mine crede că părinții mei sunt morți dar cealaltă jumătate încă speră că îi va găsi"

După mai bine de un sfert de secol de la genocidul din Rwanda, multe persoane rămase fără familie încă sunt în căutarea oricărui indiciu despre trecutul lor, scrie BBC.

Oswald nu știe nimic despre viața lui de dinaintea momentului în care o femeie l-a luat din grămada de cadavre din Kigali, capitala Rwandei. Se crede că avea vreo două sau trei luni, dar nimeni nu știe sigur. Ceea ce este sigur este că el este unul dintre numeroșii copii rămași fără nume, identitate sau trecut în urma celor 100 de zile de violență care au cuprins Rwanda acum 25 de ani, începând cu 7 aprilie.

În ziua în care statul sărbătorește, Oswald și alți tineri, bărbați sau femei, la fel ca el, găsiți singuri, prea tineri pentru a-și aminti detalii din trecutul lor, analizează mulțimile, întrebându-se dacă familiile lor s-ar putea număra printre supraviețuitori și nu îngropați printre cei 800.000 de oameni uciși de cele două miliții hutu.

„O jumătate din mine crede că părinții mei sunt morți dar cealaltă jumătate încă speră că îi va găsi”, spune Oswald.

Oswald se numără printre cei aproximativ 95.000 de copii considerați a fi orfani în urma genocidului care a început după ce avionul în care se afla președintele Rwandei din acel moment, Juvénal Habyarimana, și președintele Burundi-ului, ambii etnici hutu, s-a prăbușit în condiții neelucidate, lângă capitala Kigali.

Jean Pierre, un alt orfan, încearcă să găsească un răspuns analizând fețele oamenilor pe care îi întâlnește pe stradă. „Când văd pe cineva care arată ca mine, mă simt ca și cum aș vedea o rudă”, recunoaște Jean Pierre, care crede că are 26 de ani, dar nu este sigur.

Metoda aceasta de recunoaștere facială ar putea da roade, crede el. Recent a văzut o femeie care seamănă foarte bine cu el și s-a apropiat de ea pentru a încerca să afle mai multe. Se pare că ea a pierdut un frate în timpul genocidului – un băiețel care ar avea aceeași vârstă pe care o are Jean Pierre. „Când am văzut-o pe Maman Asalia, am simțit ceva anume”, a spus el. „Am simțit că era mama mea înainte să o cunosc.” Cei doi vorbesc aproape zilnic deși nu au nici o dovadă reală au vreo legătură. Un test ADN nu este la îndemână din cauza costurilor financiare.

Oswald și Jean Pierre împreună cu prietenul lor Ibrahim au decis că trebuie să facă ceva pentru toți acești oameni așa că au înființat un grup care să-i sprijine pe orfani.

Ibrahim nu poate spune exact ce vârstă are, dar crede că ar avea 25. Nici măcar nu știe numele părinților săi și spre deosebire de Oswald și Jean Pierre, el nu crede că părinții lui sunt în viață. Totuși, la un moment dat, el părea a fi cel mai aproape de a-și găsi familia. Cu câțiva ani în urmă, a fost invitat să se întâlnească cu familii care își căutau băieții pierduți, de vârsta lui.

Genocidul din Rwanda a fost o crimă împotriva umanității, în care au fost masacrați între 800.000 și 1 milion de etnici tutsi și etnici hutumoderați. Genocidul a fost săvârșit într-o perioadă de 100 de zile (7 aprilie – mijlocul lui iulie 1994) de către două miliții hutu, interahamwe și impuzamugambi, în urma revoltei populației hutu împotriva etniei tutsi.