Skip to content
Tren al CFR Marfa, Foto: Hotnews

„Accident grav”, anunță CFR: Un minor s-a electrocutat după ce a urcat pe tren

Un minor a urcat pe unul dintre vagoanele unui tren de marfă descompus, duminică, în Halta de Mișcare Chiajna, și s-a electrocutat, informează Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. printr-un comunicat de presă.

Trenul respectiv aparține CFR Marfă, iar incidentul s-a produs în jurul orei 17.

„Un minor a urcat pe unul dintre vagoanele trenului și a intrat în contact cu instalațiile electrificate ale infrastructurii feroviare, fiind electrocutat. În zonele electrificate ale căii ferate, linia de contact funcționează la o tensiune de aproximativ 27.000 de volți, iar apropierea sau atingerea acesteia poate produce accidente extrem de grave”, se arată în comunicatul CFR.

După semnalarea incidentului, potrivit CFR, la fața locului s-au deplasat echipe de specialitate din cadrul companiei, echipaje ale serviciilor de urgență și organele competente pentru cercetarea circumstanțelor în care s-a produs evenimentul.

„Compania Națională de Căi Ferate «CFR» S.A. colaborează cu autoritățile competente pentru clarificarea tuturor împrejurărilor producerii incidentului”, se mai arată în comunicat.

„Apropierea de instalațiile electrificate implică riscuri majore”

CFR a avertizat că infrastructura feroviară este „un spațiu tehnic cu acces restricționat”, iar „urcarea pe materialul rulant sau apropierea de instalațiile electrificate implică riscuri majore pentru siguranța persoanelor”.

„În cazul instalațiilor electrificate, nu este necesară atingerea directă a firului de contact pentru producerea unui accident. Tensiunea ridicată poate genera arc electric, fenomen prin care curentul electric se poate transmite către o persoană aflată la o distanță de aproximativ 1,5 metri de conductor. În aceste situații, corpul uman devine conductor, iar consecințele pot fi fatale sau pot provoca arsuri severe și dizabilități permanente”, spune CFR.

Compania a mai menționat că desfăoară „constant campanii de conștientizare” cu privire la pericolele reprezentate de accesul ilegal pe infrastructura feroviară, precum și în ceea ce privește „riscurile generate de comportamente extreme în zona căii ferate, în special urcarea pe vagoane sau apropierea de linia de contact electrificată”.