Accident grav cu ATV-ul la Băile Olănești. Un tânăr nu mai putut fi salvat
Un bărbat a murit şi altul a fost rănit în urma unui grav accident produs sâmbătă după amiază în Băile Olăneşti, unde conducătorul unui ATV a pierdut controlul asupra vehiculului şi s-a izbit violent de un parapet de pe marginea şoselei.
„Din primele verificări efectuate, s-a stabilit că un bărbat de 27 de ani, din oraşul Băile Olăneşti, în timp ce conducea un ATV, în localitate, ar fi pierdut controlul asupra vehiculului, intrând în coliziune cu parapetul de protecţie de pe marginea drumului. În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului ATV-ului, care a fost transportat la spital, decedând din păcate, la scurt timp de la eveniment”, informează, sâmbătă după amiază, Poliţia judeţeană Vâlcea, potrivit news.ro
În accident a mai fost rănit un bărbat de 33 de ani, pasager pe ATV. Acesta a fost testat cu etilotestul, aparatul indicând un rezultat de 1.10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii fac în continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului rutier.